- Dreptul la învăţătură
Dreptul la învăţătură este o parte a dreptului la educaţie, la care orice 326 om are vocaţie, precum şi mijlocul principal de formare şi perfecţionare a forţei de muncă.
Dreptul la învăţătură este un drept social-cultural prin conţinutul său, prin semnificaţiile sale juridice şi prin numărul mare de subiecte de drept implicate în realizarea sa. În ce priveşte conţinutul se poate remarca nu numai multitudinea elementelor componente, ci şi un specific juridic rezultând din îmbinarea libertăţii cu obligaţia. Pentru că dreptul la învăţătură este, în acelaşi timp, şi o îndatorire, fapt ce explică obligativitatea unor forme de învăţământ (primar, general etc.). Acest conţinut mixt determină şi specificul reglementărilor constituţionale şi bineînţeles legale. Apoi, dreptul la învăţătură, ca drept fundamental trebuie astfel organizat încât să asigure şanse juridice egale oamenilor, ceea ce implică folosirea cu prioritate a criteriului competenţei profesionale şi interzicerea discriminărilor sau privilegiilor.
Exercitarea dreptului la învăţătură trebuie să aibă ca finalitate educarea persoanei (omul, cetăţeanul) pentru ca să devină, profesional şi civic, capabilă de a avea un rol util în societate. Prin dreptul la învăţătură trebuie să se urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale, întărirea respectului pentru drepturile şi libertăţile publice, favorizarea înţelegerii, toleranţei şi prieteniei între popoare, grupuri rasiale, etnice sau religioase, promovarea ideii de pace. Iată numai câteva temeiuri pe care se sprijină reglementările constituţionale în acest domeniu, temeiuri ce rezultă din pactele şi tratatele internaţionale în domeniu.
Constituţia prin articolul 32 stabileşte formele organizatorice prin care se realizează dreptul la învăţătură şi anume: învăţământul general obligatoriu, învăţământul liceal, învăţământul profesional, învăţământul superior. Desigur Constituţia nu enumera toate formele de învăţământ posibile, ci doar pe cele principale, tradiţionale de altfel. Dar, prin formularea „alte forme de instrucţie şi perfecţionare”, permite crearea şi existenţa şi a altor forme prin care dreptul la învăţătură se va putea realiza.
Organizarea şi desfăşurarea învăţământului trebuie să se realizeze în limba oficială a statului. Potrivit articolului 13, în România limba oficială este limba română.
- Accesul la cultură
Accesul la cultură este un drept fundamental nou, introdus în urma revizuirii Constituţiei din 2003, adevărat complement al dreptului la învăţătură exprimat în legea fundamentală şi, împreună cu acesta, parte integrantă a unui drept la educaţie văzut într-un sens mai larg, de posibilitate neîngrădită şi nediscriminatorie de acces la informaţia cu caracter educativ şi cultural.
Noua reglementare constituţională pune accentul pe posibilitatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea, care nu trebuie să fie îngrădită de nimeni, nici de autorităţile publice, dar nici de alte persoane.
- Dreptul la ocrotirea sănătăţii
Dreptul la ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental cetăţenesc receptat în Constituţia României, îndeosebi din Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale. Acest Pact în art. 9 nominalizează dreptul persoanei la securitate socială, aici intrând şi asigurările sociale, iar în art. 12 nominalizează dreptul persoanei de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mentală.
Textul constituţional răspunde exigenţelor juridice şi practice în domeniul ocrotirii sănătăţii. Garantând dreptul la ocrotirea sănătăţii, articolul 34 stabileşte obligaţii corelative clare şi ferme în sarcina statului şi anume de a lua măsurile ce se impun pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice.
- Dreptul la mediu sănătos
Articolul 35 din Constituţie precizează că statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, astfel arătând că titularii acestui drept nu sunt doar cetăţenii români, ci orice subiecte individuale de drept. Pentru a realiza acest obiectiv statul este ţinut să instituie şi să asigure cadrul legislativ necesar pentru exercitarea deplină a dreptului.
- Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii
Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii este un drept social-economic de tradiţie. Reglementat prin Constituţie în articolul 41 dreptul la muncă este un drept cu un conţinut juridic complex.
Prin exprimarea dreptul la muncă nu poate fi îngrădit,
reglementarea constituţională pune în valoare conceptul ştiinţific de drept subiectiv la muncă, precum şi importanţa acestui drept atât pentru om cât şi pentru societate. Acest drept fundamental nu poate fi îngrădit pentru că, într-o viziune ştiinţifică îndeobşte admisă, dreptul la muncă este dreptul fiinţei umane de a trăi procurându-şi resursele necesare vieţii prin munca sa. Intr-o asemenea viziune, dreptul la muncă este un drept inerent fiinţei umane, natural şi imprescriptibil.
Libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei şi libertatea alegerii locului de muncă intră în conţinutul dreptului la muncă.
Protecţia socială a muncii este de asemenea un domeniu complex şi de majoră importanţă. Este exprimată aici corelaţia strânsă dintre dreptul la muncă şi asistenţa socială a muncii. Dreptul la protecţia socială pe care-1 au salariaţii include aspecte clar formulate în textul constituţional şi care vor forma obiectul legilor din acest domeniu.
Aceste componente alte dreptului la protecţia socială sunt: securitatea şi igiena muncii; regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor; salariul minim brut pe ţară; repaosul săptămânal; concediul de odihnă plătit; prestarea muncii în condiţii grele etc. La acestea, revizuirea constituţională a adăugat şi formarea profesională. Textul constituţional face doar o enumerarea exemplificativă, precizând „precum şi alte situaţii specifice”, marcând astfel caracterul său receptiv, deschis spre soluţii legislative care să asigure cât mai eficient protecţia socială a muncii.
Egalitatea salarizării femeilor şi bărbaţilor pentru muncă egală exprimă, în domeniul muncii, egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii proclamată prin articolele 4 şi 16 din Constituţie. Această dispoziţie constituţională va trebui atent observată şi desigur respectată fără abateri, atât în elaborarea normelor juridice privind munca precum şi în încheierea oricăror convenţii (contracte) de muncă, încălcarea acestei reguli constituţionale va constitui temeiul imbatabil al declarării nulităţii sau anulării (după caz) a oricăror acte privind salarizarea.
În fine, articolul 41 garantează atât dreptul la negocieri colective în domeniul muncii şi al protecţiei sociale a muncii, cât şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncă.
Nu constituie muncă forţată activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare sau activităţile desfăşurate în locul acestora de cei care, potrivit legii, nu prestează serviciul militar obligatoriu din motive religioase sau de conştiinţă.
De asemenea, nu constituie muncă forţată, munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de
detenţie sau de libertate condiţionată, în legătură cu aceste din urmă prevederi constituţionale trebuie menţionat că ele se referă la persoanele şi situaţiile stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă.
Totodată, nu constituie muncă forţată prestaţiile impuse de situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. Privitor la situaţiile create de calamităţi ori alt pericol, vom observa că este vorba de situaţii care pun în pericol viaţa, securitatea sau sănătatea întregii sau unei părţi din populaţie. Numai o asemenea interpretare este în concordanţă cu prevederile art. 8 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale.
- Dreptul la grevă
Dreptul la grevă este prin natura sa atât un drept social-economic, cât şi un drept social-politic.
Constituţia României reglementează în articolul 43 dreptul la grevă. Este îndeobşte admis că greva înseamnă încetarea colectivă şi voluntară a muncii de către salariaţii unei întreprinderi, compartiment, sector de muncă, încetare prin care se urmăreşte obţinerea prin constrângere (obligarea patronatului) a modificării condiţiilor de munca şi de viaţă. Dreptul la grevă se află într-o strânsă corelaţie cu alte drepturi şi libertăţi precum libertatea întrunirilor, libertatea negocierilor colective, dreptul de asociere şi mai ales cu asocierea în sindicate. De altfel este uşor de observat că potrivit articolului 9 din Constituţie, sindicatele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, iar potrivit articolului 43 alineatul (1) greva are ca scop apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale. Exercitarea dreptului la grevă intervine atunci când celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de muncă au eşuat, fiind astfel soluţia ultimă, extremă prin care patronatul (administraţia) trebuie convins să satisfacă revendicările salariaţilor.
- Dreptul de proprietate privată
Dreptul de proprietate este un drept fundamental de veche tradiţie în catalogul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, garantat fiecărui cetăţean.
Constituţia României garantează în articolul 44 dreptul de proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, ocrotind în mod egal proprietatea privată, indiferent de proprietar. Exprimând realitatea în sensul căreia nu există drepturi absolute, Constituţia dă legii posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele drepturilor reglementate prin articolul 44.
- Dreptul la moştenire
În mod firesc dreptul de proprietate presupune şi dreptul de moştenire, drept în temeiul căruia o persoană poate dobândi pe cale succesorală, în condiţiile legii, orice bun. Acest drept este reglementat prin articolul 46 din Constituţie care stabileşte că „Dreptul la moştenire este garantat”.
- Libertatea economică
În legea noastră fundamentală libertatea economică a fost introdusă abia ca urmare a revizuirii constituţionale din 2003, deşi despre dezideratul unei economii de piaţă se făcea vorbire şi anterior modificării Constituţiei, în articolul 134 (vechea numerotare). A fost astfel consacrată la nivel constituţional nu doar libertatea de asociere (vezi articolul 40), ca expresie particulară a libertăţii conştiinţei (vezi articolul 29), ci şi libera exercitare a unor activităţi lucrative, prin care se urmăreşte obţinerea sau împărţirea de beneficii. Articolul 54 din Constituţie reglementează acest drept ca pe c libertate din prima generaţie, precizând că dreptul oricărei persoane de a desfăşura o activitate economică este liber, statul garantând doar accesu neîngrădit la libera iniţiativă, precum şi exercitarea acesteia.
- Dreptul la un nivel de trai decent
Articolul 47 din Constituţie consacră un drept fundamental cetăţenesc 351 receptat mai târziu în catalogul drepturilor şi libertăţilor umane. El este. În mare măsură, şi rezultatul unei noi viziuni privind asigurarea drepturilor cetăţeneşti nu numai prin eforturile individuale ale fiecărui stat, ci şi prin eforturile colective ale comunităţii internaţionale. Prin conţinutul său. dreptul la un nivel de trai decent, include dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viaţă care să-i asigure, lui şi familiei, un trai civilizat, decent. Ca şi în cazul altor drepturi şi aici suntem în prezenţa unui drept complex. El cuprinde îndeosebi: dreptul la condiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă; dreptul la hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă satisfăcătoare. Desigur, traiul decent se realizează prioritar prin munca cetăţeanului şi a familiei sale, dar statul trebuie să contribuie decisiv la ameliorarea condiţiilor de viaţă pentru a se realiza standardele civilizaţiei. De aceea Constituţia obligă statul la luarea măsurilor de dezvoltare economică şi de protecţie şi asistenţă socială corespunzătoare.
- Dreptul la căsătorie
Un alt drept fundamental al fiinţei umane este de a se căsători şi de a-şi întemeia o familie. De altfel, aşa cum arată chiar Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale (art.10) familia este elementul natural şi fundamental al societăţii. Articolul 48 al Constituţiei exprimă această realitate prin garantarea libertăţii căsătoriei liber consimţite. Dreptul la căsătorie revine bărbatului şi femeii începând de la vârsta nubilă.
- Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă
Articolul 49 din Constituţie, prin conţinutul său conturează un
drept 356 fundamental cetăţenesc care poate fi intitulat dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă.
Examinarea prevederilor constituţionale permite formularea mai multor 357 constatări.
- Articolul 49 se referă numai la copii şi tineri, categorie uşor de identificat, vârsta fiind criteriul natural şi cert.
- Pentru aceste categorii de persoane Constituţia garantează un regim special de protecţie şi de asistenţă. Acest text comandă conţinutul chiar al unor dispoziţii constituţionale. Am arătat deja că potrivit articolului 41 tinerii au dreptul la măsuri speciale de protecţie socială a muncii. Mai mult chiar alineatul (4) din articolul 49 din Constituţie stabileşte interdicţia angajării ca salariaţi a tinerilor sub vârsta de 15 ani. Această interdicţie valorifică în planul legislaţiei interne o regulă internaţională în sensul căreia vârsta minimă de angajare într-o funcţie salarizată sau într-o muncă nu trebuie să fie inferioară vârstei până la care şcolarizarea este obligatorie şi nici într-un caz sub 15 ani.
- Complexitatea şi împrevizibilitatea exigenţelor şi măsurilor care privesc regimul special de protecţie şi de asistenţă explică formulările juridice costituţionale. În primul rând sunt nominalizate măsurile mai importante şi certe, domenii în care obligaţiile statului sunt clar concretizate, în acest sens se stabileşte obligaţia statului de a acorda alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Caracterul deschis al prevederilor constituţionale spre dinamica vieţii şi exigenţelor acesteia, dar şi a posibilităţilor, mai ales materiale ale statului, este exprimat prin posibilitatea acordată legii de a stabili şi alte forme de protecţie socială, în al doilea rând, textul constituţional interzice acţiunile care ar contraveni acestui drept, în acest sens se interzice exploatarea minorilor. Se valorifică practic prevederile art. 10 alineatul (3) din Pactul internaţional privitor la drepturile economice, sociale şi culturale potrivit cărora copiii şi tinerii trebuie protejaţi împotriva exploatării economice şi sociale. De asemenea, prevederile constituţionale interzic folosirea copiilor şi minorilor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau le-
ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală, în fine, trebuie să observăm că se pune în sarcina statului obligaţia de a contribui la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării. 13. Dreptul persoanelor cu handicap la protecţie specială Este un drept fundamental aparte, prevăzut în articolul 50 din Constituţie. Acest drept priveşte o categoric de oameni care fiind defavorizaţi de soartă trebuie sprijiniţi spre a se bucura de condiţia umană. De aceea Constituţia obligă statul la o politică naţională care să asigure protecţia persoanelor cu handicap în toate domeniile vieţii şi, desigur, egalitatea şanselor.
