Potrivit Legii nr.319 din 10 iunie 1944, alături de rudele defunctului în grad succesibil – din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopţie – este chemat la moştenire şi soţul supravieţuitor.
Sub imperiul C.civ., situaţia succesorală a soţului supravieţuitor era defavorabilă – iniţial, el dobândea numai în urma colateralilor de gradul al XII-lea, iar ulterior, după 1921, în urma colateralilor de gradul al IV-lea.
În mod excepţional văduva săracă avea dreptul la uzufructul a 1/3 din moştenire în concurs cu un descendent, la uzufructul unei părţi de copil în concurs cu mai mulţi descendenţi şi la 1/4 din moştenire în plină proprietate în toate celelalte cazuri.
Legea nr.319 din 1944 a creat vocaţia succesorală a soţului supravieţuitor în concurs cu oricare clasă de moştenitori.
Pentru a putea moşteni, soţul supravieţuitor trebuie să aibă această calitate de soţ la data deschiderii succesiunii.
În cazul în care la data morţii lui de cujus căsătoria era desfăcută prin divorţ – fostul soţ al defunctului nu mai are chemare succesorală întrucât la data morţii lui de cujus nu mai exista calitatea de soţ.
La fel, în cazul în care anterior deschiderii succesiunii, prin hotărâre judecătorească se constatase nulitatea sau se declarase anularea căsătoriei, nu mai exista pentru persoanele în discuţie vocaţie succesorală pentru că fusese desfăcută retroactiv calitatea de soţ.
Aceeaşi soluţie şi în cazul când hotărârea judecătorească de constatare a nulităţii sau de pronunţare a anulării a intervenit ulterior decesului unuia dintre soţi (ulterior deschiderii succesiunii).
Căsătoria fiind desfăcută cu efect retroactiv, dispare şi calitatea de soţ pe care la data deschiderii moştenirii persoana o avea.
Excepţional, dacă soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată, el păstrează până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă, nepierzând calitatea de soţ în cadrul acestei căsătorii putative; calitatea respectivă există la data deschiderii succesiunii, iar soţul de bună-credinţă îl va moşteni pe soţul său decedat.
Soţul supravieţuitor are anumite drepturi succesorale asupra moştenirii lăsate de soţul defunct. Întrucât regimul matrimonial consacrat de C.fam. este cel al comunităţii de bunuri, moştenirea soţului defunct se compune din partea din bunurile comune cuvenite soţului decedat şi din bunurile proprii ale acestuia.
Potrivit Legii nr.319 din 1944 soţul supravieţuitor are:
- un drept de moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori (1 din lege);
- un drept de moştenire exclusivă asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi darurile de nuntă (5 din lege);
- un drept vremelnic de abitaţie (4 din lege).
1) Câtimea dreptului succesoral în concurs cu diferite clase de moştenitori.
Soţul supravieţuitor are dreptul la o parte din moştenire a cărei mărime variază în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs:
- în concurs cu descendenţii defunctului, indiferent de numărul lor – soţul supravieţuitor va primi 1/4 din moştenire;
- în concurs cu acendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi – soţul supravieţuitor are dreptul la 1/3 din moştenire, iar în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi ori numai cu colateralii privilegiaţi – 1/2 din moştenire;
- în concurs cu ascendenţii ordinari sau colateralii ordinari – 3/4 din moştenire;
- în lipsa oricăror rude din cele 4 clase succesorale – soţul supravieţuitor va culege întreaga moştenire a soţului defunct.
Stabilirea părţii succesorale a soţului supravieţuitor în situaţia concursului dintre soţul supravieţuitor şi celelalte clase de moştenitori: se stabileşte mai întâi partea cuvenită soţului iar restul se împarte între ceilalţi moştenitori. Rezultă că partea ce se cuvine soţului supravieţuitor duce la micşorarea părţilor comoştenitorilor (altfel spus: partea soţului supravieţuitor se impută asupra părţilor moştenitorilor cu care soţul vine în concurs).
Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor:
- soţul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu nu şi prin reprezentare;
- soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar;
- soţul supravieţuitor este obligat în concurs cu descendenţii să raporteze la masa succesorală donaţiile primite de la soţul său mort, după cum şi descendenţii donatari au obligaţia să raporteze liberalităţile primite de la de cujus când vin în concurs cu soţul supravieţuitor;
- soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar – el trebuie să ceară punerea sa în posesie;
- soţul supravieţuitor este moştenitor regulat.
Potrivit C.civ. există 2 categorii de moştenitori: regulaţi şi neregulaţi.
Primii (moştenitorii regulaţi) – nu sunt decât moştenitorii legali, cei al căror drept la moştenire are ca izvor legătura de rudenie cu defunctul consacrată de lege. Ei sunt socotiţi continuatori ai personalităţii defunctului şi răspund pentru datorii şi pentru sarcini ale succesiunii cu propriile bunuri dacă nu au acceptat moştenirea sub beneficiu de inventar.
Succesorii neregulaţi – sunt alţii decât rudele defunctului şi decât soţul supravieţuitor care a devenit (a fost asimilat) moştenitorilor regulaţi, în viziunea C.civ. fiind consideraţi numai simpli succesori la bunuri şi răspund intra vires bonorum (în limitele puterilor moştenirii). În rândul moştenitorilor neregulaţi, C.civ. îl trecea şi pe soţul supravieţuitor, totuşi, prin dreptul conferit acestuia de Legea nr.319 din 1944, deşi nu exista o prevedere legală expresă în acest sens, se socoteşte că soţul în viaţă a fost asimilat celor mai apropiate rude ale defunctului însemnând că a devenit moştenitor regulat şi, în această calitate, răspunde ultra vires hereditatis în lipsa unei acceptări beneficiare. De asemenea, nu va mai fi obligat când vine la moştenire să îndeplinească anumite prevederi ale C.civ. specifice moştenitorului neregulat (precum: punerea peceţilor, facerea inventarului, transformarea în numerar a bunurilor mişcătoare).
***Notă: Este important să se cunoască această clasificare a moştenitorilor făcută de C.civ. (în moştenitori regulaţi şi moştenitori neregulaţi) din cel puţin 2 motive:
- pentru că această clasificare are o valoare intrinsecă prin vechime, prin tradiţie, iar la astfel de instituţii şi noţiuni nu trebuie renunţat cu uşurinţă;
- în cazul soţului supravieţuitor afirmaţia că acesta a devenit moştenitor regulat are darul de a sintetiza printr-un singur cuvânt saltul în bine sau îmbunătăţirea situaţiei succesorale a soţului rămas în viaţă.
Pe de altă parte, această clasificare este criticată în literatura juridică pentru lipsa ei de preciziune în privinţa efectelor sau ale trăsăturilor specifice pe care fiecare din cele 2 categorii de erezi le-ar avea. De ex.: răspunderea intra sau ultra vires hereditatis este dată de felul acceptării şi nu de calitatea de moştenitor regulat sau neregulat. De asemenea, este dată de întinderea vocaţiei succesorale a moştenitorului (de ex.: un legatar universal – moştenitor neregulat – dacă nu va accepta sub beneficiu de inventar va răspunde şi el peste puterile moştenirii. Dimpotrivă, un fiu al defunctului – cel mai apropiat moştenitor regulat – va răspunde şi el ultra vires hereditatis dar şi intra vires hereditatis, după cum acceptă pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar).
2) Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă.
Pe lângă partea sa succesorală cuvenită potrivit art.1, soţul supravieţuitor mai poate culege şi această categorie de bunuri. Are acest drept special dacă soţul supravieţuitor nu vine în concurs cu descendenţii defunctului ci cu una din celelalte clase de moştenitori legali şi dacă soţul acum decedat nu a dispus de aceste bunuri prin liberalităţi.
Dacă există descendenţi în concurs cu soţul supravieţuitor – această categorie de bunuri va intra în masa succesorală comună şi se va împărţi între toţi succesorii potrivit cotelor arătate.
După cum s-a precizat în practica judiciară, sunt bunuri ce aparţin gospodăriei casnice numai bunurile care prin natura şi afectaţiunea lor sunt destinate a servi în gospodăria casnică şi au fost folosite în acest scop, corespunzător nivelului de trai obişnuit al soţilor.
Reprezintă asemenea bunuri: mobilierul, frigiderul, aragazul, etc.; nu sunt asemenea bunuri: bunurile care potrivit naturii lor nu pot fi folosite în gospodăria casnică (de ex.: automobilul, pianul, etc.) şi nici acelea care, deşi după natura lor ar putea fi avute în vedere, nu li s-a acordat această destinaţie fiind procurate cu un alt scop (spre ex.: pentru a face investiţii).
Practica judiciară a socotit că soţul supravieţuitor are acest drept special şi exclusiv asupra tuturor bunurilor gospodăriei casnice chiar dacă unele din ele sunt de acelaşi fel (spre ex.: mai multe televizoare) şi dacă soţii au avut domicilii separate.
Mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice vor reveni soţului supravieţuitor indiferent dacă au fost proprii ale defunctului ori bunuri comune. Dar, cu titlu de drept special de moştenire, soţul supravieţuitor va culege numai bunurile care au aparţinut soţului decedat ca bunuri proprii, precum şi bunurile ce reprezintă partea defunctului din bunurile comune.
Celelalte bunuri aparţinând gospodăriei casnice se cuvin soţului supravieţuitor dar nu în calitate de moştenitor, ci în calitate de proprietar devălmaş cu privire la bunurile comune (va lua cu acest titlu numai partea sa din aceste bunuri) şi ca proprietar exclusiv asupra bunurilor sale proprii.
Darurile de nuntă. În litaratura juridică s-a arătat că potrivit art.5 din Legea nr.319 din 1944 sunt daruri de nuntă numai cele făcute de terţi ambilor soţi la celebrarea căsătoriei. Şi aici se are în vedere partea cuvenită soţului decedat, deoarece partea cuvenită soţul supravieţuitor o culege în baza unui drept de proprietate propriu. Nu intră în această categorie nici darurile făcute exclusiv soţului decedat, acestea intrând în moştenirea de împărţit între toţi succesorii şi nici cele făcute exclusiv soţului supravieţuitor asupra cărora acesta are un drept propriu.
Această soluţie este criticată în doctrină, prof. Deak include în noţiunea de daruri de nuntă şi pe cele făcute soţului defunct.
Natura juridică a dreptului special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi a darurilor de nuntă a fost controversată: s-a spus că este un legat prezumat de lege – însemnând că legea prezumă că soţul defunct a voit să lase soţului supravieţuitor peste partea sa succesorală aceste bunuri. Dacă ar fi aşa, ar însemna că acest drept special să fie cârmuit de regulile devoluţiunii testamentare.
Însă a prevalat concepţia potrivit căreia este vorba de un drept de moştenire legală cu o destinaţie specială: mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice se cuvin soţului supravieţuitor peste partea sa succesorală la care are drept potrivit art.1 din Legea nr.319 din 1944 numai în cazul în care soţul decedat nu a dispus de o parte din aceste bunuri prin acte între vii sau prin testament (Instanţa Supremă !!!).
Această condiţie conduce la următoarele consecinţe: dacă soţul decedat nu a dispus de partea sa din aceste bunuri (mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice), acestea se cuvin soţului supravieţuitor. În acest caz rezerva părinţilor cu care ar veni în concurs soţul supravieţuitor se va calcula numai în raport de celelalte bunuri.
Dacă soţul defunct a dispus prin donaţii sau prin testament de o parte din bunurile în discuţie, atunci aceste bunuri se vor socoti la calcularea rezervei cuvenite părinţilor şi soţului supravieţuitor, putând să întregească aceste rezerve.
De menţionat că în concepţia anterioară a legatului prezumat bunurile respective serveau la întregirea rezervei părinţilor chiar când erau singurele bunuri lăsate de soţul decedat. În concepţia moştenirii legale speciale aceste bunuri, dacă nu s-au făcut liberalităţi de către de cujus cu privire la ele, se cuvin în totalitate şi exclusiv soţului supravieţuitor neputând folosi la întregirea rezervei părinţilor.
***Notă: pentru detalii privind deosebirile ce rezultă din natura juridică diferită a dreptului asupra acestor bunuri (legat prezumat sau drept de moştenire specială) – a se vedea Tratatul de drept succesoral, Deak.
3) Dreptul temporar de abitaţie al soţului supravieţuitor (art.4 din Legea 319 din 1944).
Soţul supravieţuitor care nu are locuinţă proprie va avea – pe lângă partea sa succesorală determinată conform art.1 şi pe lângă dreptul asupra mobilelor şi şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi al darurilor de nuntă conform art.5 – un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit dacă aceasta face parte din succesiune.
Condiţiile de dobândire.
- soţul supravieţuitor să nu aibă locuinţă proprie;
- casa de locuit să facă parte din succesiune.
Comoştenitorii au dreptul de a cere restrângerea dreptului de abitaţie dacă locuinţa depăşeşte nevoile reale de locuit ale soţului supravieţuitor, cu obligaţia pentru aceştia de a-i procura locuinţă în altă parte.
Acest drept este vremelnic, durata fiind, în principiu – dacă soţul s-a recăsătorit înainte de partajul succesoral, până la recăsătorire – oricum, în T de 1 an de la data deschiderii succesiunii.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor este un drept propriu, născut în persoana acestuia la data deschiderii succesiunii.
Dreptul de abitaţie prevăzut de art.4 din Legea 319 din 1944 este un drept real, un dezmembrământ, o varietate a abitaţiei de drept comun, deosebit de acesta căci: soţul supravieţuitor nu are obligaţia de a da cauţiunea prevăzută de art.566 C.civ. pentru abitaţia de drept comun; soţul supravieţuitor nu poate ceda ori închiria partea din casă pe care nu o foloseşte, aşa cum poate titularul dreptului real de abitaţie comună; comoştenitorii pot cere restrângerea dreptului de abitaţie la nevoile reale de locuit ale soţului supravieţuitor.
