Statul se caracterizează prin câteva elemente sau dimensiuni istorice şi politice având o importanţă majoră condiţionând atât apariţia cât şi dispariţia sau reînvierea statului.
Încă din perioada în care sau conturat primele formaţiuni politice elementele care le-au conturat au fost: teritoriul, populaţia, forţa publică sau suveranitatea.
Teritoriul este dimensiunea materială a statului care reprezintă un concept juridic şi politic. Acest rol al teritoriului reiese din funcţiile pe care le are:
- teritoriul este indiciul care permite situarea statului în spaţiu, localizând în aşa mod statul şi delimitându-l de alte state,
- prin intermediul teritoriului statul stabileşte legăturile cu cei ce-l locuiesc,
- teritoriul determină limitele extinderii puterii publice şi continuă la structurarea autorităţilor publice.
Teritoriul statului cuprinde solul, subsolul, coloana de aer, asupra cărora statul îşi exercită puterea. Potrivit
conceptului Constituţiei Republicii Moldova teritoriului statului îi sunt specifice următoarele caractere juridice: inalienabilitatea şi indivizibilitatea.
Astfel art. 3 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte că „Teritoriul Republicii Moldova este inalienabil şi că frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică”. Art. 1 din Constituţie stabileşte că Republica Moldova este un stat indivizibil. Indivizibilitatea teritoriului se interpretează în sensul că statul nu poate fi segmentat, nu poate fi obiectul unei divizări totale sau parţiale.
Populaţia constituie dimensiunea demografică, psihologică şi spirituală a statului. Cei ce locuiesc pe un teritoriu şi sînt supuşi aceleiaşi puteri pot avea faţă de această putere ori calitatea de cetăţean, de membru al statului respectiv ori calitatea de străin (persoana având altă cetăţenie decât cea a statului în care locuieşte) ori pe cea de apatrid. Dintre aceste trei categorii de persoane numai cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi a obligaţiilor stabilite de stat.
Forţa publică sau suveranitatea. Puterea este un fenomen legat de autoritate care se caracterizează prin posibilitatea de a coordona activitatea oamenilor conform unei voinţe supreme, de a comanda, de a da ordine, şi necesitatea de a se supune acestei comenzi. Puterea se înfăţişează în mai multe forme şi anume ea poate fi politică, statală, familială, puterea unui grup social, puterea unor partide, etc.
Puterea statală însă este cea mai autoritară şi se caracterizează prin următoarele trăsături:
- puterea este un atribut al statului care se echivalează cu forţa, această forţă materializându-se prin diverse instituţii politico – juridice (autorităţi publice, armată, poliţie);
- puterea de stat are un caracter politic;
- puterea de stat are o sferă generală de aplicare;
- puterea de stat este suverană.
Această trăsătură din urmă fiind cea mai importantă, Astfel, termenul suveranitate este folosit pentru prima dată cu prilejul analizei Constituţiei Franceze din anul 1791 de către juristul francez Clermant Tennerre care a definito „libertatea colectivă a societăţii”.
Suveranitatea are două laturi, internă şi externă:
Latura internă este chemată să sublinieze faptul că în interior nici o altă putere socială nu este superioară puterii statului;
Latura externă este atributul suveranităţii de a nu fi în relaţiile sale externe de către nici o altă putere.
Astfel suveranitatea este dreptul statului de aşi elabora orientările fundamentale ale dezvoltării sale economico – sociale şi de a stabili raporturi cu alte state, potrivit voinţei şi intereselor naţionale fără amestec extern.
