ESENŢA APĂRĂRII ÎN CAUZELE PENALE

Sarcina de bază a apărării este de a nu rămîne zădarnică, însăşi cea în cauzele penale, în sens moral este de o răspundere deosebită. Cine şi-a ales avocatura ca o slujbă a vieţii, trebuie să pătrundă în convingerea că comite o crimă de fiecare dată cînd s-a angajat să apere figurantul pe dosar şi n-a făcut tot ce-i stă în puteri. Dacă îşi va însuşi această convingere, dacă îşi va ilucida aceste gănduri, atunci va dobîndi multe, bucurîndu-se de slavă şi renume, însă el nu-şi va găsi latura afectivă a muncii sale şi de la un timp se va găndi că a apărat bine, însă inima nu-i va spune că a săvîrşit un act eroic.

Efectuînd apărarea în procesul penal, reprezentarea pe dosarele  penale este una din sarcinile avocaturii în Moldova. Dîrzenia, principialitatea, îndrăzneala apărare în cauzele penale nu deranjează, dar sprijină lupta cu criminalitatea, ajutînd de a înlătura greşelile din dosarele penale. „E necesară condiţia ca prin aceasta să se apere doar interesele legitime ale învinuitului şi doar cu ajutorul metodelor legitime.”[1]

Sarcina de bază este de a ne închipui mai profund despre activitatea avocatului în cauza penală, ca unul din cei mai importanţi subiecţi ai procedurii penale.

E necesar de constatat, că după mulţi ani de nihilizm în jurisprudenţă, imaginea avocatului într-o măsură oarecare a fost denaturată. De aici porneşte relatările  că avocatul era privit ca o persoană care încurcă desfăşurarea anchetei şi stabilirii adevărului pe dosar, activitatea lui fiind, însă, nepermiterea anchetatorilor de a se comporta samovolnic incorect cu persoanele bănuite, învinuite. Ne vom referi  la înţelegerea justă a funcţiei avocatului şi la cerinţele adresate acestei profesii juridico-civilă şi umană. Cunoaşterea bazei juridice de activitate a apărătorului , a funcţiilor sale procesuale, este importantă şi pentru celelalte specialităţi juridice (anchetatori, procurori,judecători ). Împreună, toţi vor conlucra cu reprezentantul apărării. O însuşire eficace a esenţei apărării în cauzele penale va fi asigurată dacă ne vom cunoaşte mai întîi cu doctrinele ştiinţifice a cursurilor de drept penal, procedură penală, criminologie, psihologie, filozofie e.t.c.

Totodată considerăm, că în special obiectul de studiu al criminalisticii este o activitate nu doar pentru judecător, procuror, anchetator, ci şi pentru apărător, adică persoană împuternicită cu funcţii procesuale şi conformării veridicităţii dovezilor, circumstanţelor din dosarul penal. Reiese, însă, din fenomenul dat, că aplicarea procedeelor tactice ale criminalisticii în scopul, sau care duce spre încălcarea normelor de etică profesională – este interzisă.

Avocatul poate într-o oarecare măsură să-şi realizeze funcţiile sale de apărare deplină doar într-un stat unde sunt formate condiţii de apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. E greu, însă, de vorbit de o realizare completă a procedurii penale unde nu are loc competiţia contradictorialităţii şi specificile păreri, obiecţii, sesizări a părţilor:  în această privinţă şi a avocaţilor profesionali.

Etica comportării avocatului cu clientul sunt din cele mai complicate întrebări. La baza relaţiilor avocatului cu clientul se manifestă încrederea. Din primele clipe de discuţie cu avocatul, clientul trebuie să înţeleagă, că în faţa lui nu-i judecătorul, procurorul, ci ajutorul, susţinătorul, şi nu sunt motive de a nu fi sincer cu avocatul. ”Prin încredere se reflectă nu doar natura juridică a relaţiilor avocatului cu persoana ce se adresează la el, ci şi latura morală a activităţii de apărare, orientarea ei la asigurarea drepturilor subiective a cetăţenilor.”[2]

Consultînd clientul, avocatul trebuie să reţină, că sarcina sa este nu doar de a da un sfat corect, dar şi să se convingă, că acest sfat este înţeles corect.”Sfatul avocatului trebuie să fie clar şi precis, ilucidînd clar ce găndeşte sincer în privinţa părţilor pozitive şi negative a examinării situaţiei, precum şi rezultatele posibile a cercetării conflictului în instanţa judiciară.”[3]

Suntem de părerea că avocatul trebuie să-i spună sincer clientului părerea cu privire la soluţionarea cauzei. Odată cu gestionarea dosarului, oferă clientului şi alt ajutor juridic, şi în special lămureşte importanţa juridică a schimbărilor situaţiei. Sfaturile avocatului, evident nu trbuie să iasă din cadrul şi limitele Legii. În genere relaţiile avocat – client se axează pe convingeri sănătoase, corespunzătoare cerinţelor demnităţii profesionale şi legale, în aşa fel asigurînd, garantînd apărare echitabilă, satisfăcînd aşteptările ambelor părţi.

Conform Constituţiei R.Moldova (29 iulie 1994), art.26 p.3, în tot cursul procesului părţile dispun de dreptul să fie asistate de un avocat, ales ori numit din oficiu.

Apărarea în cauzele penale este activitatea avocatului de acordare a asistenţei juridice clientului său în modul prevăzut de Lege. În calitate de client pot fi: partea vătămată, partea civilă, bănuitul, învinuitul, inculpatul, acuzatul, partea civilmente responsabilă, precum şi alte persoane cointeresate în consultaţii juridice.

Pornind de la declararea principiului egalităţii părţilor (partea acuzării şi partea apărării) în faţa şedinţei de judecată, menţionăm faptul că nu întotdeauna se respectă.”Faţă de avocat, procurorul dispune de un statut priviligiat, cel puţin în cauzele penale. Echilibrul dintre acuzare şi apărare nu a fost încă asigurat, situaţie care poate fi redresată prin adoptarea noului cod de procedură penală.”[4]

Asistînd la dezbaterile judiciare într-o cauză penală, procurorul la adresarea sa către instanţă spunea judecătorului: dacă doreşti să judeci cauza ca om, atunci să cobori din fotoliul judecătorului şi trebuie să-l îndreptăţiţi pe inculpat în alt mod. Dar oare judecătorul nu este om ? “Prima atribuţie alfabetică a acuzatorului de stat este de a studia materialele dosarului despre ancheta preliminară”.[5] O face pentru sine pentru a se convinge dacă este temei pentru acuzare şi în ce bază, studiind fiecare pagină a dosarului penal, filă cu filă, depistînd şi clarificînd circumstanţe importante pentru cauză. Orişice hîrtiuţă din dosar, părînd neînsemnată, posibil va avea rolul hotărîtor la dezbaterile judiciare. Această activitate se referă desigur şi la partea apărării, care este egalată în drepturi de a dovedi ceva.

Conform ştiinţei dreptului procesual penal, bănuitul, învinuitul,partea civilmente responabilă,avocatul, sunt atribuiţi ca subiecţii procesuali penali la partea apărării, se face delimitare însă, între subiectul care realizează procedura penală şi subiectul în privinţa căruia se realizează această procedură. Potrivit C.P.P. al Republicii Moldova (proiect ) art.71 este obligatorie participarea avocatului în următoarele cazuri :

• apărarea o cere bănuitul, învinuitul;
• bănuitul, învinuitul întîmpină dificultăţi pentru a se apăra însuşi, fiind mut, orb,surd, s-au avînd alte dereglări esenţiale ale vorbirii, auzului, vederii, precum şi defecte fizice sau mintale, care împiedică să-şi exercite singur dreptul la apărare;
• bănuitul, învinuitul nu posedă sau posedă nu în deplină măsură limba în care se desfăşoară procedura penală;
• bănuitul, învinuitul la momentul săvîrşirii faptei ce i se încriminează este un minor;
• bănuitul, învinuitul este militar în termen;
• bănuitul, învinuitul este ţinut în stare de arest ca măsură preventivă sau este trimis la expertiza judiciară, psihiatrică în condiţii de staţionar;
• bănuitului, învinuitului i se încriminează o infracţiune gravă, excepţional de gravă;
• în cauza respectivă participă apărătorul părţii vătămate sau al părţii civile;
• în şedinţa de judecată în prima instanţă, în apel şi recurs, precum şi la judecarea cauzelor pe căile extraordinare de atac;
• procedura penală se desfăşoară în privinţa unei persoane iresponsabile, căreia i se încriminează săvîrşirea unei fapte social-periculoase sau care s-a îmbolnăvit mintal după săvîrşirea unor asemenea fapte;
• procedura se desfăşoară în privinţa unei persoane decedate la momentul examinării cauzei.                   

Organul care realizează procedura penală asigură participarea avocatului solicitat de bănuit, învinuit, parte civilmente responsabilă.

Conform C.P.P. al R.Moldova ( proiect ), art. 72 p.7 al.3, apărătorul confirmă calitatea împuternicirilor sale organelor de drept prin mandat, precum şi alte documente ce-i confirmă împuternicirile.

Acordîndu-i asistenţă juridică clientului, avocatul va respecta toate prevederile Legii cu privire la avocatură şi va sesiza în mod corespunzător abaterile de la normele juridice, care prin conţinuturile lor reprezintă o încălcare a cerinţelor moralei.

La clarificarea situaţiei de apărare a persoanei, avocatul se bazează pe convingerile sale proprii şi intervine acolo unde s-a produs încălcarea normei juridice.Important este ca înainte de a face acest lucru, să se cunoască cu fenomenul în cauză ( din ce domeniu al dreptului este, spre exemplu ) şi apoi va lua o hotărîre de comun acord cu clientul său, ori în lipsa acestuia, cînd nu-şi poate exercita funcţiile de apărare de sinestătător.

În aceste cazuri se va respecta logica limbajului moral, care presupune multe chestiuni metodologice, legate de raţionamentul moral, de examinarea intersecţiilor poziţiei moralei diferite, cînd problema poate fi definitiv rezolvată de acum dincolo de hotarele conştiinţei moralei propriu zise, şi anume prin analiza realităţilor sociale şi istorice, baza obiectivă fiind doctrinele ştiinţifice (experienţa şi generalizările teoretice).

În procesul desfăşurării şedinţelor judiciare, avocatul nu poate fi o persoană fără o părere oarecare, judecata are dreptul să ceară de la el determinare a unei poziţii clare şi concrete. La cuvîntările sale va aduce dovezi atît de dezvinovăţire a inculpatului, cît şi calificarea corectă a infracţiunii, va clarifica toate circumstanţele ce au importanţă pentru cauza penală. Cum şi în ce mod apărătorul poate demonstra o calitate înaltă a cuvîntărilor sale la judecată ? Ar trebui să se pregătească din timp şi să muncească mult  la pregătirea ei. Avocatul în permanenţă îşi va dezvolta calităţile sale profesionale, pregătirea teoretico-juridică.sistematic va avea acces la informaţia de modificare a legislaţiei. Sistematic citind literatură artistică, frecventînd teatrele, muzeele, obţine cunoştinţele necesare pentru a deveni un orator bun şi dimpotrivă, renunţarea, măcar temporară la aceste ocupaţii zilnice, duce la îngustarea orizonturilor de capacitate, la sărăcia limbajului său.

Majoritatea avocaţilor îşi scriu din timp cuvîntările sale la proces.În literatura de specialitate se expun opinii contradictorii în această privinţă.Unii afirmă  că e un atribut obligatoriu pentru succesul cuvîntărilor, alţii demonstrează convingător că înscrierea din timp duce la insucces. Părerea noastră este, că desigur, cuvîntările trebuie să fie înscrise din timp, dar în instanţă nu se vor citi, ci se vor expune cu titlu de informare, argumentîndu-se poziţia luată. Aceasta presupune orientarea rapidă la desfăşurarea procesului, unde apar circumstanţe noi, dovezi noi de învinovăţire ori dezvinovăţire a inculpatului cu reacţionarea promtă a avocatului, cu sesizarea imediată instanţei respective.Cu toate acestea va ţine cont de exprimarea corectă, laconică,argumentată, fiind totodată încadrat în timpul prevăzut pentru aceasta.

Cuvintele avocatului trebuie să fie dictate de găndirea pozitivă şi nu trebuie de vorbit în van.În această direcţie sunt două condiţii  obiective :precizia şi realitatea cuvîntărilor şi două condiţii subiective: cunoaşterea domeniului şi a limbii de desfăşurare a procesului, pornind de la cauza că totul a fost găndit din timp, însă avocatul se va găndi încă o dată.

La pregătirea de apărare şi cuvîntare în instanţă se va ţine cont ( la preferinţă ) de următoarele principii de entuziazm :

• de a se întreba ce a avut loc ?
• de a deosebi circumstanţele dovedite, constatate, de cele bănuite ori necunoscute;
• nu se va satisface cu circumstanţele dovedite şi lămurite de participanţi, ci va căuta celelalte existente;
• de a intui convingerea lăuntrică justă a asociaţiilor în evenimente;
• de a căuta incontinuu contraziceri în detaliile cu care este în dezacord în înţelegerea proprie a cauzei;
• preferă sau nu în consideraţiile sale ceia ce s-a spus ori n-a fost spus în cauza

procesual penală.

Mult s-a scris la tema dată, astăzi necesită expresie pronunţată, aşa cum toate elaborările ştiinţei se cer a fi utilizate în practică.Avem multe manuale, cărţi- recomandări de comportare a autorilor de peste hotare (cuvîntare convingătoare la şedinţa de judecată, spre exemplu, ori alte atîtea şi atîtea practici şi tactici ), care necesită însuşirea şi aplicarea corectă, veridică.Suntem de părerea, că un avocat profesional, propunîndu-şi ca scop obligaţia de a apăra o persoană, anterior va trebui să-şi răspundă la trei întrebări :1.Vreau ( să apăr )…?   2.Trebuie …?  3.Pot …? Doar afirmativele pot garanta efectuarea cu succes a apărării şi satisfacerea deplină a motivaţiei aşteptărilor de către cel apărat.

În procesul exercitării funcţiilor sale, avocatul va ţine cont pentru a nu învinui pe cineva de încălcarea unei norme de conduită ori juridică, deoarece  funcţiile sale sunt nu de a învinui, ci va sesiza aceste încălcări ( prevăzute de Lege ) şi le va adresa instanţelor pentru examinare şi decizie.

Pe parcursul dezvoltării societăţii s-a ajuns la concluzia, că un  avocat ce-şi exercită funcţiile sale profesionale trebuie să dispună, să fie înzestrat cu următoarele calităţi profesionale :

• intelect dezvloltat; ·cu etichetă profesională;
• abnegaţie; ·educaţie în spiritul Legii;
• memorie; ·onoare profesională;
• imaginaţie; ·tendinţă spre perfecţionare;
• romantizm; ·cumpătare;
• artă oratorică; ·spirit de observaţie dezvoltat;
• arta gesticulărilor; ·intuiţie juridico-profesională;
• cunoaştere; ·aprecierea justă a situaţiei ce
• competenţă; reflectă realitatea obiectivă
• onestitate; înconjurătoare;
• autoritate; ·punctualitate;
• capacitate de a convinge; ·stabilitate emoţională;
• cultură înaltă;
• trecerea rapidă de la vorbirea orală la cea scrisă;
• voinţă puternică;
• sănătate fizică;
• inteligenţă;
• atenţie;

 

[1] М. С. Строгович, «Деятельность адвокатов в качестве защитников обвиняемых» // Советское государство и право, 1981, № 8, стр. 88

[2] Ю. П. Стецковскийб «Советская адвокатура», М. Высш. Шк., 1989, стр. 146.

[3] В. Н. Буробин, «Адвокатская деятельность» М., 2001, стр. 203.

[4] T. Osoianu, „Reforma judiciară şi de drept în Republica Moldova – direcţie principală în vederea integrării europene”, 2002, pag. 37.

[5] Ю. П. Стецковскийб «Советская адвокатура», М. Высш. Шк., 1989, стр. 149.