Fapta cauzatoare de daune poate fi săvârşită prin două forme principale – prin acţiune sau prin abstenţiune. După opiniile unor autori, uneori poate fi prezentă şi o formă mixtă a acţiunii cauzatoare de daună[1], care se exprimă în comiterea concomitent a acţiunilor interzise şi abstenţiunea de la săvârşirea acţiunilor la care persoana era obligată.
Totuşi, în pofida strânsei legături dintre aceste forme, considerăm, că prezintă interes şi necesitate de a examina aceste forme separat, deoarece ele sunt caracterizate prin trăsături specifice, având implicaţii practice fiecare din ele. Astfel, cauzarea de daune poate avea aspect de acţiune şi de abstenţiune de la comiterea unor acţiuni active, acestea având şi o apreciere practică în vederea corectei calificări a modului de operare[2] şi stabilirii posibilităţii făptuitorului de a suporta răspundere.
Deci, prin acţiune, înţelegem acele manifestări active ale persoanei, cu caracter negatoriu şi care sunt stabilite de lege drept acţiuni care se abat de la norma conveţuirii sociale. Altfel spus, acţiuni sunt acele manifestări materiale şi de altă natură pe care subiectul pasiv este obligat să le întreprindă în favoarea sau interesul subiectului activ.
Abstenţiuni constituie acea stare de lucruri, când subiectul pasiv este obligat faţă de subiectul activ să nu întreprindă careva acţiuni, fie privind lezarea unui drept absolut[3], fie privind abţinerea de la realizarea unei acţiuni, care în cazul contrar ar fi putut s-o ducă la realizare.
Totodată pentru ca aceste forme să obţină caracterul faptei pasibile atragerii la răspundere civilă este necesară prezenţa condiţiei ce priveşte ilicitul acesteia.
Însăşi ilicitul faptei rezultă din faptul că ea este interzisă prin lege, iar la răspunderea contractuală – prin contract. Dar legea civilă, comparativ cu cea penală sau contravenţională nu cuprinde în sine o listă exhaustivă a faptelor care sunt interzise sau dimpotrivă sunt prescrise. Aceasta reiese din natura domeniului raporturilor de dreptul civil. în special aceasta se relevă în cadrul raporturilor contractuale, unde părţile la raporturi, desinestătător stabilesc cadrul de acţiuni sau abstenţiuni ce vor fi considerate abatere de la contract.
La moment există doar întrebarea – care sunt criteriile în baza cărora se apreciază ilicitul faptei ce este pasibilă aplicării măsurilor de răspundere civilă. Aceste criterii urmează a fi determinate în funcţie de tipurile de răspundere – delictuală sau contractuală.
Astfel, în cadrul raporturilor ce rezultă din cauzarea de daune prin acte delictuale sau contractuale determinăm următoarele criterii de apreciere a ilicitului faptei ce este pasibilă aplicării măsurilor de răspundere civilă:
- a) Dreptul de a săvârşi faptele care au dus la daune.[4] Astfel, în cazul în care persoana-faptuitor era în drept prin lege să săvârşească acţiunile care au dus la cauzarea de daune este exonerată de răspundere civilă.
- b) Obligaţia de a săvârşi fapta care a dus la cauzarea de daune. în virtutea obligaţiilor funcţionale persoana-faptuitor poate cauza o daună, dar care faptă era obligat să o săvârşească în virtutea unei prevederi legale[5].
- c) Aprecierea faptului, dacă persoana-faptuitor nu era în starea de legitimă apărare sau extremă necesitate[6]. Cu toate, că problema legitimei apărări şi extremei necesităţi priveşte exonerarea de răspundere doar penală sau contravenţională, aceasta, oricum obţine şi unele aspecte speciale în materie de drept civil. Astfel, cauzarea de daune civile ce sunt încadrate în categoria de legitima apărare vor exonera cât de răspundere penală sau contravenţională, atât şi de cea civilă, aşa cum depăşirea limitelor legitimei apărări constituie o faptă ilicită şi implică după sine aplicarea măsurilor de răspundere civilă. în cazul în care este vorba de extrema necesitate, aici, legislaţia civilă, nu presupune în toate cazurile exonerarea de la răspundere, astfel, cum persoana în
interesul cărea au fost întreprinse acţiunile va fi pasibilă chemării în faţa instanţei pentru a fi obligată la recuperarea daunei cauzate prin acţiunile în condiţiile de extremă necesitate.
- d) Fapta să nu fie pasibilă aplicării măsurilor de răspundere civilă extracontractuală. Astfel, în cazul în care fapta constituie obiect al răspunderii civile delictuale, atunci nu se mai poate vorbi despre natura contractuală a acesteia. Uneori, normele legii admite posibilitatea abaterii prin stabilirea unor clauze contractuale, în temeiul cărora părţile lărgesc sau dimpotrivă limitează cadrul drepturilor şi obligaţiilor în cadrul acestor raporturi. în aşa caz ceia ce părţile vor stabili suplimentar sau în limitele formulei legale «dacă altceva nu o prevede contractul», va constitui ceea ce se numeşte răspundere contractuală.
- e) Clauzele contractuale să determine strict cadrul drepturilor şi obligaţiilor contractuale, astfel cum, pentru aplicarea măsurilor de răspundere contractuală este important ca părţile să stabilească strict cadrul obligaţiilor reciproce. Pentru aplicarea măsurilor concrete de răspundere contractuală este necesar de a stabili şi categoriile de sancţiuni, la care părţile se obligă în caz de
neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, dar uneori nu este esenţial faptul ca părţile să stabilească spectrul de măsuri, deoarece aceasta la rândul său poate
duce la încetarea raporturilor contractuale.
- f) Caracterul scopurilor pe care le urmăresc părţile întru executarea contractului. în cazul în care scopul contractului este ilicit sau amoral, acesta nu poate servi temei pentru răspunderea contractuală.
O importanţă deosebită, considerăm o are delimitarea, cât în materie contractuală atât şi în materie extracontractuală, a inacţiunii ilicite de imposibilitatea de a acţiona. Este necesar de reţinut, că pentru a fi stabilită abstenţiunea, este necesar să fie existentă o obligaţie a persoanei-faptuitor de a acţiona într-un anumit mod, obligaţie care este efectiv negliijată. în acest context se determină următoarele momente ce deosebesc abstenţiunea ca faptă ilicită de imposibilitatea de a acţiona şi anume:
- a) În cazul abstenţiunii ilicite, persoana necesită să fie în posibilitate fizică de a acţiona, astfel, cazul imposibilităţii de a acţiona se poate consta prin lipsa la moment a aptitudinilor fizice de a săvârşi acţiunile în vederea executării obligaţiei.
- b) În cazul abstenţiunii ilicite, persoana necesită să aibă atitudine psihică faţă de fapta sa, astfel cum persoanele lipsite de descernământ nu pot apărea ca subiecţi de răspundere civilă, de asemenea mai sunt situaţii în care persoana nu-şi dă şi nu are posibilitate să-şi dea seama despre faptul, că la moment se abţine de la acţiuni. Aceasta se referă la cazurile în care persoanele nu conştientizează ilicitul abstenţiunii, deoarece consideră în mod eronat, că comite o abstenţiune legală.
[1] O. Ioffe, Leningrad, 1955, pag. 92
[2] Deseori, însăşi modus operandum determină posibilitatea de a stabili legătura cauzală întrefapta cauzatoare de daune şi dauna cauzată prin această faptă.
[3] Această situaţie este cea mai frecventă şi caracteristică domeniului civil, contravenţional şi penal.
[4] Articolul 1398 Cod civil al Republicii Moldova
[5] Articolul 1402 Cod civil al Republicii Moldova
[6] Articolele 1401, 1402 Cod civil al Republicii Moldova
