Funcţiile de bază ale administrării publice

Principalele caracteristici funcţionale ale administraţiei în etapa actuală sunt următoarele:A. Administraţia este subordonată. În primul rând, ea este subordonată dreptului legii care îi stabileşte obiectivele, îi formează limitele, îi impune respectarea unor garanţii. Legile, regulamentele înlătură arbitrariul în administraţie. De fapt, întreaga activitate a organismelor sociale este guvernată de legi şi reguli care stabilesc organizarea şi determină principiile de funcţionare a serviciilor.În al doilea rând, este subordonată Guvernului care-i stabileşte factorii superiori de conducere şi îi furnizează mijloacele necesare. Administraţia, constituind un corp intermediar, creat în vederea acţiunii, însă, caracteristica de subordonare nu exclude o anumită putere proprie. Pentru şeful statului, Guvern şi Parlament, administraţia constituie un sprijin tehnic şi în urma colaborării ce se instituie, ea le face cunoscute nevoile şi posibilităţile, contribuind astfel la optimizarea tuturor activităţilor.B. Administraţia este ierarhizată şi ordonată. Ierarhizarea administrativă inspirată din ierarhiza militară este necesară pentru a asigura coeziunea şi disciplina administraţiei. Ea permite Guvernului să-i cunoască activităţile, iar în cadrul propriei structuri, facilitează transmiterea ordinelor prin verigile succesive, repartizarea responsabilităţilor şi supravegherea executării. Numai într-un cadru ierarhic se poate exercita puterea de comandă şi control şi se poate asigura disciplina. Puterea derivată din ierarhie se manifestă asupra funcţionarilor numiţi şi asupra actelor emise de autoritatea inferioară.Prin activitatea de control, care este o consecinţă a existenţei puterii ierarhice, se asigură şi unitatea de acţiune a aparatului administrativ. Controlul în administraţie poate fi: administrativ, efectuat fie din interiorul administraţiei, fiind legat direct de puterea ierarhică, fie din exterior, acolo unde există libertăţi publice şi un liber exerciţiu al suveranităţii populare; juridic, caz în care este asociat ideii puterii suverane de control, care este delegată tribunalelor. Aspectul juridic se manifestă în verificarea legalităţii deciziilor administrative, dar nu în ceea ce priveşte oportunitatea acestora.C. Administraţia este remunerată, civilă, laică, egalitară. Pentru munca depusă, funcţionarii publici sunt remuneraţi cu salariu, din bugetul public. Nevoile publice, altele decât cele pe care le implică apărarea naţională, sunt satisfăcute prin intermediul administraţiei civile. În societăţile moderne nu există decât în mod excepţional o confuzie între funcţiile civile şi cele militare. În cazuri particulare, autoritatea militară intervine în domeniul civil, în urma unei relaţii deschise cu autoritatea civilă sau după proclamarea stării de urgenţă. Peste tot, în ţările democratice, administraţia este laică, pentru că ea foloseşte un personal care nu intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase. În unele state, însă, în mod excepţional, cultul religios are caracter de serviciu public. Administraţia publică este egalitară, în sensul că furnizează servicii tuturor, în mod egal, fără a face distincţie de origine, rasă, apartenenţă politică, principiu care nu este întotdeauna şi peste tot aplicabil.D. Administraţia este formalizată, scrisă, birocratică. Administraţia este formalizată, în sensul că ea acţionează conform unor proceduri dinainte stabilite, dând naştere la un anumit tradiţionalism administrativ, care poate antrena rutina şi care-i poate încetini ritmul de lucru. Administraţia are la bază documente, fapte, decizii consemnate în documente scrise. Formalismul şi birocraţia sunt proprii oricărei administraţii, ceea ce diferă este numai gradul în care acestea se manifestă, trebuind evitate exagerările care ar putea avea ca rezultat instaurarea unui regim nedemocratic.E. Administraţia are un caracter de continuitate şi necesită din ce în ce mai mult cunoştinţe specifice. Pe de o parte, administraţia este realizată de către reprezentanţi aleşi ai populaţiei, de către funcţionari temporari, dar mai ales de către funcţionari permanenţi care formează corpuri de funcţionari şi care-I conferă administraţiei un caracter de continuitate. Totodată, ansamblul activităţilor şi serviciilor publice pe care administraţia le prestează trebuie realizate în mod neîntrerupt.Pe de altă parte, multitudinea şi complexitatea sarcinilor cărora administraţia trebuie să le facă faţă au făcut necesară posedarea de către cei care lucrează în administraţie a unor competenţe specifice şi a unor cunoştinţe tehnice speciale.F. Administraţia este structurată vertical şi orizontal. Vertical, ea este divizată în servicii şi grupe de servicii. Astfel, de exemplu, administraţia centrală este împărţită pe ministere, care au următoarele verigi componente: departamente, direcţii, servicii şi birouri. De asemenea, ministerele pot avea în subordine direcţii la nivel territorial (judeţean). Alături de ministere există instituţii publice, agenţii independente, societăţi naţionale sau corporaţii publice, cu serviciile din cadrul lor.Structurarea pe orizontală se regăseşte atât în administraţia centrală, cât şi în administraţia teritorială de stat şi administraţia locală. Între diferitele diviziuni verticale şi orizontale există relaţii de cooperare, coordonare, comunicare, ierarhizare, centralizare şi descentralizare, concentrare şi desconcentrare.G. Administraţia publică este într-o continuă expansiune. De peste o jumătate de secol, în toate ţările lumii, administraţia se dezvoltă, se extinde: există o creştere a serviciilor publice. Pretutindeni statul intervine din ce în ce mai mult în viaţa naţiunii. S-a trecut de la statul jandarm la statul providenţă; ca urmare, serviciile publice au crescut ca număr şi ca volum.Expansiunea administrativă rezultă dintr-o tendinţă internă a administraţiei, o tendinţă naturală de a se extinde, de a prolifera: este tendinţa generală pe care o semnala Spinoza: „totul tinde a persevera în eul său şi de a mări acest eu”. Cauza acestei tendinţe vine din dorinţa statului de a face faţă unor noi nevoi sociale, de a oferi condiţii de viaţă mai bune membrilor săi împotriva diferitelor riscuri ale vieţii.