Estimările statelor de destinaţie referitoare la numărul de copii neacompaniaţi, sau aflaţi într-o situaţie de dificultate pe teritoriul acestora, prezenţa minorilor neînsoţiţi, de cetăţenie română, în statele membre ale UE., au generat ca prim demers, înfiinţarea unor centre specializate de protecţie a minorilor aflaţi în astfel de situaţii[1].
Prin Hotărârea Guvernului nr.1443/2004[2] se reglementează în principal procedura de întoarcere în țară a copiilor români aflaţi neînsoţiţ pe teritoriul altui stat, modalităţile de colaborare între instituţiile implicate în procesul de repatriere a copiilor, identificarea părinţilor sau a reprezentantului legai al copiilor ce urmează a fi repatriaţi, stabilirea serviciilor responsabile cu preluarea, în regim de urgenţă, a acestor copii, precum şi stabilirea unei proceduri de monitorizare a reintegrării acestor copii.
Acest act normativ stabileşte condiţiile şi termenii colaborării interin-stituţionale în vederea facilitării protecţiei de urgenţă, pe teritoriul statelor gazdă, a copiilor români neînsoţiţi, ca posibile victime ale neglijării, abuzului, exploatării sau traficării, a repatrierii acestora în condiţii de securitate şi a asigurării măsurilor de protecţie, de reabilitare şi de reintegrare socială necesare[3].
Din păcate, prevederile actului normativ au mai puţin în vedere reglementarea unor măsuri de protecţie, de promovare a drepturilor minorilor şi implicit de intervenţie promptă şi de urgenţă, atât pe teritoriul statului străin, prin intermediul misiunilor diplomatice şi consulare (în colaborare cu autorităţile competente ale ţării respective), cât şi pe teritoriul stalului român, pornind în primul rând de la stabilirea statutului copilului, de la diagnosticarea acestuia, şi anume, generic spus, dacă este un copil aflat în dificultate şi mai departe dacă el este un copil abandonat, abuzat într-un fel sau altul, victimă sau infractor.
Având în vedere importanţa deosebită pe care o are identificarea acestor categorii de copii, precum şi a familiilor de origine, actul normativ prevede că demersurile pentru identificarea minorilor care se află în situaţia de „copii neînsoţiţi” şi a părinţilor acestora, precum şi asistarea lor în sensul obţinerii unei măsuri de protecţie adecvate până la momentul repatrierii, sunt în sarcina misiunilor diplomatice, respectiv a oficiilor consulare ale României în străinătate. Aceste demersuri se realizează în baza colaborării dintre misiunile diplomatice, Direcţia Generală Afaceri Consulare a Ministerului Afacerilor Externe şi Direcţiei Generale de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor”
În fapt, repatrierea copiilor români neînsoţiţi presupune parcurgerea următoarelor etape[4]:
– Identificarea/verificarea identităţii minorului neînsoţit şi a familiei acestuia;
– Eliberarea unui document de identitate (în situaţia în care minorul nu deţine deja un astfel de document) şi a unuia de călătorie;
– Obţinerea acordului de repatriere din partea familiei, a reprezentantului legal al copilului, sau, în situaţia în care acest lucru nu este posibil, din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Proiecţia Copilului din judeţul în care copilul a domiciliat înainte de plecare;
– Efectuarea unei anchete sociale la domiciliul copilului şi întocmirea unui plan individual de reinserţie socială a copilului;
– Preluarea minorului de 1a frontieră şi însoţirea lui până la domiciliu sau într-un centru specializat pentru primirea copiilor neînsoţiţi sau victime ale traficului.
În vederea asigurării soluţionării cu celeritate a aspectelor implicate în procesul de repatriere, se prevede că, în situaţia în care copilul în cauză nu dispune de paşaport sau de alt document de identitate, Direcţia Generală de Paşapoarte asigură identificarea acestuia şi comunică misiunii diplomatice sau oficiului consular, prin intermediul Direcţiei Generale de Afaceri Consulare, avizul pentru eliberarea documentelor de călătorie în vederea repatrierii imediate sau cei târziu în 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
De asemenea, se prevede că, odată cu comunicarea datelor de identitate ale copilului, familiei sale şi a acordului privind repatrierea către Direcţia Generală de Afaceri Consulare, Direcţia Generală de Paşapoarte le va transmite şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului (ANPFDC), în vederea demarării procedurilor interne de evaluare a situaţiei socio-familiale a acestuia.
ANPFDC va solicita serviciului public specializat pentru protecţia copilului competent pentru zona în care copilul şi familia sa au domiciliul, efectuarea în regim de urgenţă, a anchetei sociale şi a unui plan individual referitor la pregătirea reintegrării sociale a copilului. Termenul pentru întocmirea anchetei sociale nu trebuie să depăşească 20 de zile de la momentul solicitării ei, responsabilitatea întocmirii în termen revenind Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în a cărei rază administrativ-teritorială se identifică familia copilului.
Pentru ca, la întoarcerea în ţară, copilul să fie ocrotit în mod corespunzător se prevede că, odată cu identificarea familiei ori a altui reprezentant legal al copilului, lucrătorii Direcţiei Generale de Paşapoarte vor solicita acordul acestora pentru repatrierea sa. în cazul în care aceste persoane nu-şi dau acor dai, ori nu sunt identificate, se va solicita acordul serviciului public specializat pentru protecţia copilului, înştiinţând şi ANPFDC asupra acestui fapt.
In baza colaborării interinstituţionaîe, şi pentru a garanta promovarea drepturilor copilului, s-a prevăzut ca misiunile diplomatice şi oficiile consulare române, să comunice ANPFDC şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, toate informaţiile legate de momentul şi locul repatrierii (mijlocul de transport, punctul de frontieră prin care urmează să intre în ţară, data şi ora sosirii la punctul de trecere a frontierei române), datele de identificare ale copilului şi ale persoanei care-l însoţeşte.
Pentru asigurarea primirii, reprezentării şi acompanierii copilului repatriat, în cazul în care familia acestuia nu este prezentă la punctul de trecere a frontierei, s-a prevăzut că serviciul public specializat pentru protecţia copilului, competent conform legii, va desemna o persoană care să-1 conducă pe copil Ia domiciliul ori 1a centrul specializat pentru primirea copiilor neînsoţiţi sau victime ale traficului din judeţul de domiciliu al copilului ori, dacă acesta nu este cunoscut, din judeţul în care se află punctul de trecere a frontierei.
Cu privire la costurile pe care le implică procesul de repatriere, se prevede că suportarea cheltuielilor de transport până la punctul de trecere a frontierei se face în conformitate cu prevederile acordurilor de readmisie sau ale altor înţelegeri încheiate de România cu alte state, iar în lipsa acestor acorduri sau înţelegeri cheltuielile sunt suportate din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, conform legii.
Pentru a se realiza o protecţie eficientă a minorilor repatriaţi, se prevede că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului monitorizează cazurile privind evoluţia copiilor repatriaţi pentru o perioadă de cel puţin 6 luni de !a repatriere şi informează în acest sens ANPFDC.
[1] Nicoară, Cristina, Evidenţa deplasărilor în străinătate a copiilor români însoţiţi şi neînsoţiţi. Asigurarea măsurilor de protecţie socială a acestora. Neconcordanţe ce impun modificări legislative. Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Bucureşti, 2006
[2] Publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr.873 din 24 septembrie 2004
[3] Nicoară, Cristina, op. cit.
[4] Raport Evaluarea politicilor privind traficul de fiinţe umane în România. Bucureşti 2006. pag. 12
