Este integrată în categoria “alte modalităţi” de stingere a creanţelor fiscale (Capitolul XII) şi constituie o cauză de “scădere” a obligaţiei fiscale din evidenţa organului fiscal. În sensul Codului d eprocedură fiscală, „este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri sau bunuri urmăribile”. Legea nu mai stabileşte situaţiile care conduc la starea de insolvabilitate a debitorului.
Constatarea insolvabilităţii se face direct de către acestea, nefiind necesară o hotărâre obţinută în urma unei proceduri judiciare, ca în dreptul comun.
În derularea procedurii se identifică, în ordine cronologică, etapele:
– efectuarea de investigaţii de către organul fiscal la domiciliul, sediul sau locul la care se desfăşoară activitatea lucrativă de către debitor, pentru a se stabili dacă acesta are venituri sau bunuri urmăribile;
– încheierea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate, în situaţia în care, în urma investigaţiilor făcute, se constată că debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile, actul de constatare a stării de insolvabilitate nemaiavând ca efect întreruperea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită;
– scăderea provizorie a debitorului din evidenţa curentă a organului fiscal şi trecerea sa într-o evidenţă separată, organul de executare având obligaţia de a urmări, în continuare, cel puţin odată pe an, situaţia debitorului, sub aspectul veniturilor şi bunurilor sesizabile, în limita termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.
Dacă în urma verificărilor efectuate după declararea stării de insolvabilitate se constată că debitorul a dobândit venituri sau bunuri urmăribile a căror valoare este mai mare decât cheltuielile de executare, va avea loc o redebitare a sumelor, acestea fiind trecute în evidenţa curentă, după care se vor lua măsuri de executare silită. Actele de investigare, toate, nu au ca efect întreruperea termenului de prescripţie, legea neatribuindu-le astfel de efecte, întrucât nu reprezintă acte de executare în accepţiunea strictă a cuvântului.
Concluzionând, scăderea definitivă a creanţei are loc ca urmare a prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executarea silită, a cărei împlinire nu este imputabilă celor care aveau obligaţia urmăririi recuperării creanţelor fiscale. În măsura în care există succesori universali sau cu titlu universal sau debitori solidari, potrivit art. 27 din Codul de procedură fiscală60 (persoane răspunzătoare pentru atingerea stării de insolvabilitate de către debitorul principal), sumele se vor recupera de la acestea, potrivit legii, acestea fiind părţi ale raportului juridic de răspundere fiscală.
Insolvabilitatea conduce la stingerea (scăderea) obligaţiei fiscale, condiţionat de epuizarea celorlalte posibilităţi de recuperare a creanţelor fiscale prevăzute în reglementarea de bază şi numai în măsura în care mai rămân debite neachitate. Este o concluzie ce se desprinde din chiar cazurile reglementate, care permit declanşarea acestei proceduri.
Se aplică numai la înplinirea prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executarea silită a obligaţiei fiscale.
