O importantă categorie de norme juridice o constituie instituţia juridică. Ea se subordonează ramurii de drept fiind un element component al acesteia. Aşa, de pildă, în dreptul familiei găsim instituţia juridică a căsătoriei, instituţia rudeniei, instituţia înfierii. Desigur, toate aceste instituţii sunt strâns legate între ele, elementul esenţial fiind cel al unităţii scopurilor, finalităţilor de atins, în reglementarea relaţiilor ce apar şi se dezvoltă în cadrul familiei sau în legătură cu familia. Între aceste instituţii există, totodată, o serie de deosebiri care determină o grupare mai strânsă şi mai unitară a normelor juridice respective în cadrul unor subdiviziuni ale ramurii de drept.
Datorită complexităţii condiţiilor în care se desfăşoară relaţiile dintre oameni în diverse procese ale activităţii sociale, instituţiile juridice sunt numeroase, ele contribuind – într-o măsură mai mică sau mai mare – la influenţarea pozitivă a acestor relaţii.
Pe această bază, putem conchide că instituţia juridică cuprinde un ansamblu de norme juridice ce reglementează o categorie mai strânsă de relaţii sociale, legate între ele prin trăsături specifice, care le deosebesc de alte relaţii sociale. Iată în ce sens, în comparaţie cu ramura de drept, instituţia juridică are o sferă mai restrânsă, fiind subordonată ei şi făcând parte integrantă din ramura de drept.
În lumina analizei efectuate, sunt uşor de înţeles sfera, conţinutul şi trăsăturile specifice ale ramurii de drept care definită în ştiinţa juridică drept un ansamblu de norme juridice care reglementează o categorie mai mare de relaţii sociale, legate între ele prin trăsături comune, folosind, de regulă, aceeaşi metodă de reglementare şi având, în general, principii comune care guvernează această reglementare.
