Deşi are o istorie scurtă acest tip de criminalitate constituie unul dintre cele mai mari perioade ce ameninţă securitatea naţională şi cauzează societăţii prejudicii morale şi materiale enorme.
După al doilea război mondial specialiştii în domeniul dirijării au înţeles că dirijarea nu este un atribut doar din sfera producţiei, ci este specific oricărei activităţi sociale, ea creează de sine stătător şi lărgeşte permanent baza de îmbogăţire a societăţii. Baza dată o constituie informatica, utlizarea proprietăţii intelectuale ca obiect al managementului. Aceasta necesită controlarea producţiei şi, în special, a evidenţei contabile. Ultima este orientată victimologic, în prezent asupra organizării controlului asupra salariului ca tip tradiţional de cheltuieli de producţie. În anii’20 ai sec. XX acest control era fundamental, deoarece greutatea specifica acestor cheltuieli constituia 80% din cheltuielile de producţie, pe cînd azi nu e mai mare de 8-12%.
Cheltuielile principale sunt însă pentru procesele informaţionale care controlează starea producţiei şi căile de sporire a productivităţii muncii. Totuşi, acestea deocamdată nu au devenit obiect important al evidenţei contabile şi de aceea sunt în afara controlului. Acesta este unul dintre factorii esenţiali care au condiţionat apariţia criminalităţii economice. Ea constituie, în esenţă, criminalitatea dirijării, care parazitează pe baza neajunsurilor tuturor verigilor de dirijare pe verticală.
În afară de aceasta răspîndirea acestui tip de criminalitate a fost condiţionată în mod considerabil de lapsusurile în reglarea juridică a relaţiilor economice.
Proporţiile şi ritmul creşterii criminalităţii în republica noastră, care a parcurs abia prima etapă a transformărilor reorganizaţionale şi încă nu şi-a reglat raporturile economice, se caracterizează atît prin crearea formelor criminale ale businessului, cît şi prin criminalitatea mecanismului economic în genere. Infracţiunile economice include astăzi un spectru larg de acţiuni diverse după indici juridico-penali, combaterea cărora necesită o abordare corespunzătoare din partea statului, asigurare materială şi perfecţionarea legislaţiei în vigoare, în conformitate cu cerinţele actuale. Deficienţele date provoacă discordanţa între interesele statului şi ale subiecţilor economici. Aceasta îi impune să-şi tăinuiască veniturile, să nu plătească impozitele, să realizeze anumite operaţii în sectorul tenebru. Statul, în scopul susţinerii ordinii de drept declarate, este obligat să treacă la metodele administrative de dirijare a economiei, să ia măsuri fiscal severe, să amplifice urmărirea penală asupra activităţii economice tenebre. Totodată, prin asemenea metode nu poate fi stopată sau prevenită creşterea criminalităţii economice, inclusive a formelor ei organizate care se modifică permanent. Pentru a înţelege logica acestor schimbări, trebuie determinat obiectul criminalităţii economice şi legităţile de dezvoltare a ei.
Dacă la începutul sec.XX un factor important al producţiei era dreptul de proprietate asupra mijloacelor de producţie şi, respectiv, criminalitatea economică însemna atentarea asupra acestora, apoi pe la mijlocul sec. XX se atenta asupra ordinii de dirijare a economiei, care provoacă dezechilibrul ei şi deformează structura producţiei.
În fosta URSS criminalitatea economică a obţinut un caracter masiv în anii’70-’80-în perioada stagnării, deşi puterea oficială nega categoric acest fapt. Ea era legată în primul rind de starea critică a economiei, de spiritual negospodăresc, de lipsa controlului asupra raportului dintre muncă şi consum.
Încălcările grave în repartizarea muncii au provocat un proces stihiinic de redistribuire a bogăţiilor naţionale, care s-au transformat ulterior în unul criminal organizat. Aşa numiţii ,,ţehoviki,, şi-au învestit banii în producţia ilegală şi luptau între ei pentru pieţe de desfacere. În perioada stagnării în URSS s-au format nu doar clanuri criminale, ci baza ,,puterii a cincia,,. După dezintergrarea URSS în 1991 a decăzut controlul administrativ, iar diverse forme de control economic (financiar, valutar, impozitar, vamal) au început să apară în republica noastră doar în anul 1995.
Cercetări criminologice esenţiale ale criminalităţii economice au realizat un şir de savanţi din străinătate printre care Newmen (1958), Mannheim (1965), Edelhertz (1970), Klinard (1979), Kaizer (1980), Tideman (1984), Şnaider (1987) ş.a.
Fondatorul teoriei criminalităţii economice, crinimologul american E. Satherlend, în anul 1939 a introdus noţiunea de criminalitate a ,,gulerelor albe,, care includea activitatea ilegală a corporaţiilor, şi în primul rind, a managerilor lor.
În literatura criminologică autohtonă problema criminalităţii economice a fost abordată abia la începutul anilor ’70. Atunci au început să fie utilizaţi asemenea termeni ca ,,criminalitate în sfera economică,, ,,infracţiuni economice,, ,,sabotaj economic,, ,,spirit negoospodăresc,, ,,risipă,, ,, corupţie,, spălarea banilor,, etc.
Noţiunile de ,,infracţiuni economice,, şi ,, infracţiuni în domeniul economiei,, sînt tratate deseori identic. O.M.Iakovlev menţionează că ,,infracţiunile economice,, (delapidări, furturi, mituire etc.) sînt infracţiuni acaparatoare şi, totodată, sînt infracţiuni în domeniul economiei. Criminalitatea economică e determinată de el drept totalitatea atentatelor cu scop acaparator asupra proprietăţii, sau ordinii de dirijare a economiei naţionale, comise de persoanele ce ocupă anumite poziţii sociale în structura economiei şi au anumite atribuţii, împuterniciri legate de acestea. Noţiunea de criminalitate economică este nu doar din domeniul juridico-penal, ci şi desigur şi criminologică. Temei de grupare a acestor infracţiuni constituie legătura lor cu particularităţi concrete ale mecanismului economic. V.M.Esipov defineşte această criminalitate drept acţiuni orientate spre obţinerea unor avantaje economice prin metode ilegale, săvîrşite de către subiecţii activităţii economice.
Eforturile de bază ale cercetătorilor ce au studiat acest fenomen au fost orientate spre determinarea subiectului şi obiectului atentatelor economice. E. Satherlend a atras atenţie persoanelor ce ocupă o poziţie socială înaltă şi comit infracţiuni în procesul activităţii profesionale. Totodată, pentru majoritatea definiţiilor modern ale criminalităţii economice e specific faptul că ni vizează subiectul infracţiunii. Aceasta se explică prin faptul că în anii ‘70 ai sec. XX s-a lărgit considerabil şirul de acţiuni care constituie infracţiuni economice.
E de menţionat că infracţiunile economice nu pot fi identificate cu ,,economia tenebră,, care în ultimul timp e tot mai cercetată. Mult mai completă e definiţia dată de E.Feigş: economia tenebră include activitatea economică care, din anumite motive, nu e trecută în evidenţa statistic oficială.
Reieşind din aceasta el distinge 2 componente de bază ale economiei tenebre:
- Activitatea economică legală, netăinuită, care nu este impozitată şi, din anumite motive, nu este inclusă în statistica oficială (,,economia neformală,,);
- Activitatea economică ilegală conştient tăinuită.
Legislaţia ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată determină drept infracţiuni economice grave diverse încălcări ale regulilor concurenţei libere.
Acest tip de încălcări reflectă trăsăturile caracteristice de bază ale obiectului criminalităţii economice. E cunoscut faptul că concurenţa costituie un factor de autoreglare şi autodirijare al subiectelor economiei de piaţă. Ea subordonează interesele personale celor sociale, impune producătorii de mărfuri să reducă cheltuielile de producţie şi să sporească calitatea produselor şi serviciilor. Astfel, cocurenţa este factorul fundamental al sistemului de dirijare a economiei de piaţă. Din aceste considerente atentarea asupra concurenţei libere este examinată drept infracţiune gravă care provoacă degradarea bazei de dirijare a economiei.
Deci, anume economia tenebră este izvorul real şi principal care sporeşte înflorirea crimei organizate şi a corupţiei în RM , combaterii căreia MAI acordă o atenţie primordială.
În perioada expirată a anului 2000 au fost depistate 284 infracţiuni economic-financiare comise de către 479 de persoane cu funcţii de răspundere, care au pricinuit prejudiciu copnsiderabil statului .
Spre exemplu:
- Persoane cu funcţii de răspundere de la întreprinderea ,,Moldova Gaz,, au sustras nelegitim 28 mln. lei, predestinaţi pentru achitarea RM pentru gaze natural către compania ,,Gazprom,, din Rusia;
- Funcţionari de la trezoreria mun. Chişinău prin falsificarea documentelor de tranzacţie au sustras mijloace financiare de pe contul extrabugetar la o valoare de 400 mii lei. Prejudiciul cauzat a fost restituit.
În republica noastră sînt răspîndite următoarele tipuri de infracţiuni economice:
– încălcarea regulilor de creditare,
– practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător;
– abuzurile în domeniul privatizării;
– cauzarea pagubelor statului prin operaţii comerciale ilegale, care au fost săvîrşite prin intermediul firmelor fictive;
– escrocherii financiare;
– infracţiuni în domeniul economiei externe;
– contrabanda şi antrenarea în activitatea infracţională a funcţionarilor de stat;
– spălarea banilor;
– producerea băuturilor alcoolice falsificate ş.a.
Criminologii din străinătate menţionează în special prejudiciul moral pricinuit de criminalitatea economică, deoarece distruge sistemul existent al valorilor sociale, încrederea în dreptatea şi echitatea institutelor statale ale structurilor de antreprenoriat.
Reieşind din cele de mai sus constatăm că criminalitatea economică are următoarele caracteristici:
- Cuprinde diverse abuzuri ale subiecţilor gestiunii economice care atentează asupra procesului de dirijare a economiei;
- E realizată în procesul activităţii profesionale a subiecţilor gestiunii economice;
- Cauzează prejudicii materiale, fizice şi morale considerabile societăţii şi anumitor cetăţeni;
- E constituită de multiple episoade ale infracţiunilor;
- E săvîrşită atît de personae fizice, cît şi juridice;
- Creează dificultăţi de identificare atît a criminalului, cît şi a victimelor infracţiunilor economice.
E de menţionat că criminalitatea economică se caracterizează prin latenţă înaltă. Adeseori ea e comparată cu un aisberg, nouă zecimi din masa căreia se află sub apă.
Concluzionînd am putea da o definiţie amplă a criminalităţii economice care:
- Este proprie oricărui stat şi este rezultatul activităţii criminale intelectuale a persoanei în scopul atragerii ilegale a unei părţi din resursele economice. În ţările cu relaţii de piaţă nedezvoltate este favorizată de baza legislativă necorespunzătoare relaţiilor economice;
- Apare în domeniul dirijării proprietăţii publice sau private şi e legată de depăşirea atribuţiilor de serviciu în scopuri acapartoare;
- Frînează dezvoltarea relaţiilor de piaţă, a concurenţei libere şi, în final, subminează bazele secutităţii economice a statului;
- Stimulează capitalul ,,tenebru”, corupţia şi criminalitatea organizată;
- Provoacă instabilitatea socială, neîncrederea cetăţenilor cinstiţi în capacitatea statului de a le apăra interesele.
