Legitima apărare este reglementată în art. 44 Cod penal, care potrivit alin. 1, stabileşte că nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în legitimă apărare.
Alin. 2 art. 44 prevede ce este în legitimă apărare, acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul obştesc.
Aliniatul 3 stabileşte că este deasemeni în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările care s-a produs atacul.
Condiţiile legitimei apărări
Legitima apărare presupune două laturi:
- Prima latură se referă la atac
- A doua latură priveşte apărarea
Condiţiile atacului
În ce priveşte atacul – constă într-o acţiune agresivă care justifică apărarea pentru a se înlătura atacul. Prin atac se înţelege o acţiune săvârşită cu intenţie pentru a vătăma valorile sociale prevăzute în art. 44 alin. 2, persoana, drepturile acestuia ori interesul obştesc.
Suntem în prezenţa unui atac atunci când o persoană se îndreaptă spre alta cu intenţia de a o vătăma sau ucide acţionând cu un corp tăios dur, o armă sau prin alte mijloace apte să producă rezultatele la care ne-am referit.
Condiţiile atacului sunt:
- să fie material direct, imediat şi injust;
- să fie îndreptat împotriva unei persoane a drepturilor sau împotriva unui interes obştesc;
- să pună în pericol grav valorile arătate.
Prin atac material, înţelegem acel atac care se realizează prin fapte de natură să provoace modificări materiale fizice asupra valorilor importante spre care se îndreaptă. Constituie un atac material, ridicarea armei şi îndreptarea spre o persoană pentru a o ucide. Atacul se produce de regulă prin folosirea forţei fizice sau asociată cu obiecte tăioase, substanţe inflamabile, ori a altor mijloace.
Nu pot fi considerate ca atac material, violenţele verbale cum ar fi insulta, calomnia sau ameninţarea, care pot constitui doar o scuză a provocărilor.
Atacul trebuie să fie direct. Este direct atacul, când prin el se crează un pericol ce ameninţă direct valorile ce pot forma obiectul legitimei apărări. În primul rând, atacul este direct când între acţiunea agresorului şi victimă există un contact fizic nemijlocit. Atacul este direct şi atunci când sub aspect fizic nu există un contact nemijlocit cu valoarea pusă în pericol, însă din felul în care se acţionează aceasta este direct ameninţată.
Nu există atac direct dacă între agresor şi victimă se află un obstacol cum ar fi o uşă sau un gard.
Atacul trebuie să fie imediat. Prin atac imediat se înţelege atacul iminent şi cel actual. Atacul iminent constă în actul de agresiune care este pe punctul de a se produce care ameninţă cu realizarea lui existând certitudinea înfăptuirii sale. Se poate vorbi de un atac iminent în cazul în care agresorul îndreaptă mâna spre buzunar pentru a scoate arma. Atacul este actual dacă se află în curs de desfăşurare până în momentul consumării. Dacă atacul s-a consumat nu mai este posibilă reţinerea legitimei apărări. Atacul poate fi întrerupt şi apoi reluat cu intensitate.
Nu există legitimă apărare dacă agresorul după ce a lovit victima s-a retras, apoi victima a reacţionat şi l-a lovit pe agresor.
Pentru a se rezolva în mod just problema momentului final al atacului şi al existenţei legitimei apărări este necesar să se stabilească dacă consumarea infracţiunii reprezintă şi momentul de consumare al atacului. În cazul infracţiunilor îndreptate împotriva persoanelor, cum ar fi vătămare corporală gravă, consumarea infracţiunii se identifică cu momentul consumării atacului, situaţie în care nu se poate reţine legitima apărare. Alta este însă situaţia în cazul infracţiunilor împotriva patrimoniului, spre exemplu a furtului. În acest caz atacul nu încetează în momentul consumării infracţiunii, respectiv a luări lucrului, ci se prelungeşte şi după acel moment, când agresorul se îndepărtează de locul săvârşirii infracţiunii.
Atacul trebuie să fie injust.
Prin atac injust se înţelege acţiunea care nu are un temei legal şi nu se realizează pe baza unui drept şi în condiţiile legii.
Exercitarea abuzivă a atribuţiilor de către un funcţionar poate avea aspectul unui atac în sensul legii penale care să justifice acţiunea de apărare a persoanei atacate.
Uneori apărarea unei persoane aflate în stare de legitimă apărare prin caracterul ei excesiv disproporţionat se poate transforma faţă de agresorul iniţial într-un atac injust care să genereze o stare de legitimă apărare sub imperiul căreia să reacţioneze pentru apărarea sa, prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Împotriva unui atac de natură a vătăma interesul obştesc poate interveni orice persoană chiar dacă nu are o obligaţie de serviciu în legătură cu interesul personal în pericol.
Atacul să pună în pericol grav persoana, drepturile acesteia sau interesul obştesc.
Se are în vedere numai crearea unui pericol grav pentru valorile menţionate care crează o stare specială de constrângere pentru cel care se apără sub imperiul căreia reacţionează.
Gravitatea pericolului se apreciază în raport de situaţia concretă avându-se în vedere valoarea atacată, condiţiile de loc şi timp în care s-a produs atacul, precum şi de toate circumstanţele atacului.
Nu va fi în stare de legitimă apărare persoana care ripostează la un atac imaginar friind vorba de aşa zisa legitimă apărare putativă sau imaginară.
Condiţiile apărării
Prin apărare în primul rând se înţelege actul prin care cel atacat sau persoana care îi vine în ajutor încearcă să înlăture atacul cu caracteristicile prevăzute de lege.
- Apărarea presupune să se realizeze prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
- Fapta să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
În ce priveşte prima condiţie, legitima apărare are incidenţă (se aplică) numai în situaţia în care prin fapta prin care se respinge atacul este consacrată penal.
Dacă, însă fapta săvârşită în apărare este ulterior dezincriminată nu se mai pune problema legitimei apărări.
Fapta poate fi comisă de persoana împotriva căreia s-a îndreptat atacul sau de o altă persoană care vine în ajutorul celui atacat.
Nu există legitimă apărare dacă victima în momentul când a fost lovită de inculpat se retrăgea din faţa acestuia, iar riposta nu mai era necesară.
A doua condiţie presupune ca fapta să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Nu se cere însă o echivalenţă matematică între laturile legitimei apărări şi nu se pot stabili criterii apriorice în raport de care să se aprecieze această proporţionabilitate.
Excesul de apărare
Excesul justificat este consacrat în art. 44 alin. 3 Cod penal, care reglementează excesul de apărare. Pentru a fi în prezenţa excesului de apărare trebuie întrunite următoarele condiţii:
- să existe o stare de legitimă apărare
- apărarea să fie mai intensă, adică excesivă în raport cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările producerii atacului,
- apărarea disproporţionată să se datorească tulburării sau temerii în care s-a aflat cel atacat sau cel ce a intervenit în apărare.
Excesul scuzabil
Dacă disproporţia nu poate fi justificată atunci se va obţine o circumstanţă atenuantă – art. 73 lit. 3 Cod penal numită depăşirea legitimei apărări.
Efectele legitimei apărări
Dacă se reţine acest caz, el înlătură caracterul penal al faptei celui care a acţionat în stare de legitimă apărare.
