5.1. Importanţa. Importanţa locului încheierii contractului nu este mai mică decât momentul încheierii contractului. Astfel, în funcţie de locul încheierii contractului putem vorbi despre legislaţia şi regulile aplicabile contractului. în unele cazuri putem vorbi chiar şi despre posibilitatea încheierii contractului.
5.2. Regulile aplicate. Ca şi în ce priveşte momentul încheierii contractului, şi locul încheierii contractului este dependent de momentul când acesta începe a produce efecte, iar în mod implicit de momentul încheierii acestuia. Astfel, determinăm reguli de apreciere a locului încheierii contractului la contractele consensuale, la contractele formale şi la contractele reale.
Regula generală aplicabilă locului încheierii contractului consensual este, că contractul se consideră încheiat în locul în care s-a realizat consimţământul, adică unde oferta a întâlnit acceptarea, în mod corespunzător vom specifica de asemenea acele situaţii care privesc momentul încheierii contractului, iar prin urmare vom deduce, că:
- • contractul încheiat, unde părţile sunt situate în preajmă se va considera încheiat în locul aflării părţilor:
- • contractul încheiat , unde părţile se aflau la distanţă se va considera încheiat la locul unde este situat ofertantul, dacă consimţământul a fost realizat printr-o sursă de comunicare directă sau dacă s-a aplicat regula recepţionării, şi contractul se va considera încheiat la locul aflării celui ce acceptă oferta dacă se aplică regula emisiunii.
În cazul în care este vorba de încheiere a unui contract formal, locul încheierii acestuia se consideră locul unde s-au perfectat formalităţile.
În cazul încheierii contractului real, locul încheierii acestuia se va considera locul transmiterii bunului sau serviciului. Este necesar de reţinut, că în cazul încheierii contractului real-formal, locul încheierii contractului va fi locul unde s-au perfectat formalităţile contractuale, chiar dacă transmiterea bunului s-a efectuat în alt loc. Această regulă se aplică doar în cazul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
