Publicat în

Modalitati de combatere a terorismului

    Lupta împotriva terorismului pe plan internaţional îşi găseşte prima sa afirmare în Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului[1], semnată la Geneva în 1937 de 24 de state sub auspiciile Ligii Naţiunilor. Au urmat o serie de alte Convenţii[2].

        Chiar şi la nivel de sas nu există o politică uniformă şi generică împotriva terorismului care va fi potrivită pentru toate cazurile, dar, totuşi, cu siguranţă sunt lecţii care trebuie învăţate din experienţă. De exemplu, state similare, confruntându-se ca ameninţări similare, răspund în mod diferit, deoarece tacticele efective în anumite situaţii, pot fi neefective în alte circumstanţe.

             Statele nu pot acţiona efectiv fără ajutorul altor state, cu atât mai mult că numărul statelor ameninţate direct de terorism a crescut odată cu dimensiunea transnaţională a fenomenului. Înfăptuirea actelor teroriste pun la îndoială capacitatea acelui sau altui stat de a asigura în ţară ordinea, securitatea vieţii şi demnitatea cetăţenilor[3].

          Despre aceasta ne vorbesc şi evenimentele din 11 septembrie 2001 din SUA şi de la 4 martie 2004 din Spania: necîtînd la puterea sa economică, politică şi militară, SUA a devenit vulnerabilă în faţa terorismului internaţional. Aceste acte teroriste au obţinut efectul strategic şi scopul principal al teroriştilor[4].

          Războaile din Afganistan şi Irak, nimicirea liderilor palestinieni a mişcării teroriste împotriva Israilului ne arată, că forţa militară nu este cea mai efectivă sursă de luptă cu terorismul (ea poate fi doar unul din aceşti factori). Armata este creată pentru a lupta cu un duşman concret bine cunoscut, terorismul însă este invizibil, loviturile lui fiind neaşteptate, neorganizate.

         Pentru a lupta eficient împotriva grupărilor teroriste, trebuie să le cunoaştem cît mai bine schema logică şi/sau motivaţia după care acţionează, pentru a anticipa potenţialele operaţiuni ofensive şi pentru a-i „neutraliza2 mediul prielnic de apariţie şi dezvoltare. Prin urmare, trebuie să supunem analizei toate urmele şi documente şi materiale legate de aceste grupări. „Manualul Al-Qaeda” oferă oportunitatea de a cerceta ideile (manifestate sau latente), modalităţile de organizare, caracteristicile generale ale membrilor[5] etc. dintr-o perspectivă interioară, prin intermediul teoriilor conflictului social.

          Comunitatea internaţională a conştientizat necesitatea întăririi iniţiativelor de cooperare internaţională deja existentă, precum şi a găsirii unor metode noi cît mai eficiente, pentru a face faţă ameninţărilor de tip neconvenţional, cum sunt cele teroriste.   

         Atacurile teroriste asupra SUA au generat un proces de concentrare a eforturilor comunităţii internaţionale pentru întreprinderea unor măsuri comune pentru combaterea terorismului, devenind evidentă conturarea unui efort consensual pe plan internaţional. Răspunsul  concret şi cooperant la nivelul organizaţiilor internaţionale – grupul G8, ONU, NATO, UE, OSCE – şi cel individual al statelor la solicitarea SUA, au confirmat voinţa şi disponibilitatea acestora pentru angajarea în lupta contra terorismului.

 

Printre elementele reacţiei la nivel global se includ:

 

  • Plasarea problemei terorismului ca una prioritară în activitatea politică a tuturor statelor moderne;
  • Eforturi pentru prevenirea şi eliminarea acţiunilor teroriste – atacurile cu bombe, terorismul aerian şi luările de ostatici;
  • Combaterea acţiunilor teroriste din domeniul financiar, pentru procurarea şi disemnarea armelor de nimicire în masă;
  • Urmărirea şi prinderea, extradarea sau judecarea teroriştilor şi detenţia lor în siguranţă;
  • Implementarea Rezoluţiei ONU 1373,adoptată la 28 septembrie 2001 şi adaptarea legislaţiei interne din fiecare ţară la standardele internaţionale privind lupta împotriva terorismului;
  • Implementarea Convenţiei ONU Impotriva Terorismului care constituie un ghid pentru întărirea capacităţilor naţionale pentru combaterea terorismului prin dezvoltarea mecanismelor de acţiune existente, convenirea de noi mijloace pentru eficientizarea acţiunilor antiteroriste, a procedurilor şi sistemelor de protecţie a societăţii împotriva ameninţpărilor teroriste;
  • Adoptarea Convenţiei Internaţionale cu privire la Combaterea Actelorde Terorism Nuclear;
  • Descoperirea şi eliminarea surselor de finanţare, a mijloacelor de comunicaţii ale structurilor de organizare teroriste (firme, ONG-uri, ect.);
  • Petrecerea în comun a unui şir de state de studii întru neutralizarea troriştilor;
  • Unirea eforturilor tuturor părţilor interesate;
  • Trebuuie folosită experienţa acumulată de un şir de state care s-au ciocnit deja cu problema terorismului internaţional, aşa ţări cum ar fi: Israilul, Marea Britanie, Spania, SUA,. Rusia, ş.a.
  • Adoptarea unor măsuri stricte de control ai circulaţiei personelor, reducerea fenomenilor de emigraţie ilegală;
  • Susţinerea Organizaţiei internaţuionale a Aviaţiei Civile pentru implementarea unor măsuri de sporire a securităţii zborurilor aeriene şi a securităţii pe aeroporturi;

        O deminsiune de abordare a luptei împotriva ameninţărilor teroriste este reprezentată de cooperarrrrrea internaţională, prin care procesul de monitorizare şi combatere a grupurilor cu caracterterorist sau care cooperează cu acestea să fie combătute mai eficient. Este necesară coordonarea interacţiunii poliţiei, serviciilor secrete şi guvernelor în lupta cu terorismul. Fără o colaborare reciprocă, este imposibilă anihilarea acestui flagel.

        Comunitatea euro-atlantică, lărgită, consolidată şi cît mai bine integrată în privinţa cooperării luptei împotriva terorismului reprezintă coloana vertebrală a acestei lupte globale la începutul secolului XXI. Contribuţia statelor din sud-estul Europei în cadrul structurilor NATO, a noilor structuri de securitate europene, va avea consecinţe benefice şi în planul climatuluide investiţii şi al dezvoltării economice. Terorismul internaţional reprezintă o ameninţare la adresa tuturor statelor şi societăţilor, la adresa sistemului valoric occidental, al instituţiilor spiritului şi tradiţiei Trans Atlantice, indiferent de aspectele idiologice, etnice sau religioase şi afectează toate sferele de activitate umană.

         Eforturile, întreprinse de NATO în planul combateroii terorismului şi sprijinul obţinut din partea ţărilor membre, s-au desfăşurat pe mai multe direcţii, dintre care cele mai importante privesc eficientizarea schimbului de informaţii, prevenirea proliferării armelor şi substanţelor  de distrugere în masă, crearea cadrului de cooperare între ţările membre şi partenere pentru o mai bună abordare a acestrui fenomen. Totuşi, HATO nu se va transforma într-o organizaţie interesată exclusiv de combaterea terorismului. Eforturile noilor candidaţi de a include aceste preocupări pe agenda lor, contribuie la sporirea imediată a nivelului general de securitate.

        În cadrul NATO, acţiuni împotriva fenomenului teroris s-au conturat în mai multe feluri:

        Imediat după 11 septembrie 2001, NATO, pentru prima dată în istoria sa, a invocat Art.5 din tratatulş de la Wash9ington pentru susţinerea SUA în acţiunile sale împotriva terorismului, considerînd acest acat un atac împortiva tuturor mebrilor alianţei. Gestul politic a fost întărit de o amplă suită de măsuri adoptate de NATO şi statele mebre pentru creşterea capacităţii sale de reacţie rapidă la combaterea terorismului, dintre care menţionez:

  • întărirea schimbului de informaţii la nivel  bilateral şi în cadrul organismelor NATO privind datele care pot contribui la desoperirea indiciilor cu privire la ameninţările teroriste şi la acţiunele necesare contracarării acestora;
  • asigurarea la nivel individual sau colectiv a asistenţei necesare pentru statele care opot fi sau sunt deja ţinte ale ameninţărilor teroriste;
  • adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea sporirii securităţii pentru facilităţile SUA dislocate în statele membre;
  •  susţinerea solicitărilor statelor NATO pentru susţinerea operaţiunilor antiteroriste;
  • asigurarea securităţii şi accesibilităţii aeronavelor militare sle SUA sau ale altor aliaţi angajate în acţiuni de combatere a terorismului;
  • asigurarea accesului în porturi a navelor SAU şi ale altor state aliate angajate în acţiuni împotriva terorismului;
  • măsuri practice de dislocare a unor forţe navale şi a Forţei Aeriene de Aterizare Timpurie în scopul sprijinirii acţiunilor împotriva terorismului.

           Un pas exterm de important în lupta împotriva terorismului e reprezentat de  hotărîrea guvernelor de a trata ameninţările fenomenului terorist şi de a consacra iniţiativele instituţiilor internaţionale pe plan legislativ. Acestă iniţiativă s-a finalizat prin elaborarea Planului de acţiune pentru combaterea terorismului, adoptat în decembrie 2001 de Consiliul Ministtterial al OSCE.

          Este importantă articularea eforturilor de combatere a terorismului în afara graniţelor naţionale, întrucît ptin implicarea în zone instabile precul cele din Asia centrală – de exempluîn Afganiastan – sau Orientul Mijlociu, un stat poate reduce în mod considerabil riscul unui atac terorist în propia ţară.

          Terorismul ca fenomen reprezintă un atentat la viaţa societăţii moderne, globalizate sau la nivel local, şi a cetăţenilor acesteia. Strategia de combatere a terorismului trebuie să aibă drept scop principal protecţia cetăţenilor, a comunităţii, a statului naţional şi al statului global.

      Acţiunile instituţiilor statului, abilitate pentru aplicarea măsurilor de combatere a terorismului, nu pot fi izolşate de societate, ci trebuie să beneficieze de susţinere civică. Cooperarea instituţiilor statului şi a organizaţiilor internaţionale cu societatea civilă devine esenţială pentru succesul măsurilor stabilite privind protecţia comunităţilor şi eliminarea ameninţărilor teroriste.

        În acest context merită de menţionat şi trataul de la Amsterdam care a inserat un articol referitor la lupta împotriva terorismului, permiţînd Statelor Membre să adopte poziţii comune, decizii, decizii- şi convenţii-cadru în vederea unei mai strînse coordonări în acest domeniu. Începînd cu 1 ianuarie 1999, sarcina coordonării luptei împotriva terorismului revine Oficiului European de Poliţie (Europol) după întrate în vigoare, la 1 octombrie 1998 a Convenţiei Europol.

        Ca urmare a evenimentelor tragice din 11 septembrie din SUA, Consiliul European extraordinar de la Bruxelles, din 21 septembrie 2001 a adoptat un plan de acţiune în cadrul politicii de combatere a terorismului.

Planul de acţiune are ca măsuri:

  • întărirea cooperării juducuare şi a poliţiilor – se întenţionează întroducerea mandatului de arestare european (care dă posibilitateapredării persooanei căutate de la o autoritate judiciară la alta) şi adoptarea unei difiniţii comune a terorismului; Statele Membre, împreună cu Europol, vor comunica date cu privire la terorism, iar o echipă de specialişti antitero din cadrul Europol va coopera cu omologii americani;
  • dezvoltarea instrumentelor legale internaţionale;
  • stoparea finanţării terorismului;
  • întărirea securităţii spaţiului aerian;
  • coordonarea acţiunii globale a Uniunii Europene.

           Consiliul European de la Laeken din decembrie 2001 a adoptat o poziţie comună asupra Regulamentului Consiliului cu privire la securitatea aviatică şi a invitat Consiliul şi Comisia să finalizeze programul de întărire a cooperării dintre Statele membre ce se realizează în cadrul Agenţiei Europene pentru Protecţia Civilă.

       Trebuie să se acorde un plus de atenţie şi pericolelor induse de noile arsenale nucleare, obţinute de India şi Pakistan, şi de posibilul pericol al unei viitoare proliferări nucleare.

       Atâta timp cît există depozite de arme nucleare în lume, persistă  şi posibilitatea terorismului nuclear ce a devenit o nouă formă de ameninţare a securităţii mondiale.

       În ultimii ani se constată o creştere a proporţiilor de contrabandă cu materialele radioactive cu plutoniu, celsiu şi uraniu care pot fi folosite de organizaţiile sau grupările teroriste, care le pot procura sau fura de la ţările care le posedă ori singure le produc. Se cunoaşte faptul că o siplă răspândire  a agenţilor radioactivi în locuri aglomerate, pot produce cu mult mai multe victime decât detonarea unui dispozitiv nuclear.

           În cele din urmă, singurul mod de a elimina pericolul, este distrugerea armelor şi stabilirea unui control internaţional stric al tuturor materialelor prime care ar putea fi folosite pentru fabricarea de noi arme.

         Ca mijloc efectiv în lupta cu terorismul poate fi şi „mass-media”[6]. Mass-media trebuie corect şi profesional să informeze publicul despre evenimentele ce se produc, deoarece un surplus de informaţie despre atacul de terorism săvârşit poate să genereze mai multă frică şi panică. Trebuie să creeze un puternic mediu social care să fie în stare să respingă ideile antiumane ale teroriştilor.

          Pentru o mai bună siguranţă antiteroristă, devine obligatorie îmbunătăţirea substanţială a colaborării şi eficientizării schimbului de informaţii dintre serviciile sectere asupra persoanelor şi grupărilor suspectate de terorism, inclusiv prin-un control al reţeiel Internet, care poate fi utilizat de posesori şi pentru transmiterea ce mesage cifrate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

 

  1. Gr. Geamănu, “Dreptul Internaţional Public”, Ed. “Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti, 1983
  2. V. Creţu, “Dreptul Internaţional Public”, Universitatea “Spiru Haret”, Ed. Fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti, 1999
  3. Gr. Geamănu, “Dreptul Internaţional Contemporan” vol. I, II, ed. a 2-a, Ed. “Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti, 1975
  4. V. Duculescu, “Protecţia juridică a drepturilor omului”, Ed. “Lumina Lex”,Bucureşti, 1994.
  5. D.Ilaşciuc. Terorism I politica/. Conferinţa ştiinţifică a corpurilor didactico-ştiinţifice. Totalurile activităţii ştiinţifice în anii 1991/1992, V.II,Chişinău, 11-18 ianuarie, 1993,p.54

 

 

 

[1]   Această Convenţie se referă la problema extradării şi caracterizează terorismul ca o infracţiune internaţională, ceea ce la data respectivă era o inovaţie în materie.

[2]   Terorismul a fost una din problemele aflate frecvent pe ordinea de zi a Adunării Generalea ONU care a adoptat în acest sens Rezoluţia 303 (XXVII) din 18decembrie 1972 prin care se recomandă adoptarea de urgenţă a unor măsuri de combatere a terorismului, intensificarea cooperării internaţionale în acest domeniu.

[3]  D.Ilaşciuc. Terorism I politica/. Conferinţa ştiinţifică a corpurilor didactico-ştiinţifice. Totalurile activităţii ştiinţifice în anii 1991/1992, V.II,Chişinău, 11-18 ianuarie, 1993,p.54

[4]   Sub influenţa puternică a pierderilor mari umane de la 4 martie 2004 Spania a fost practice nevoită să-şi retragă trupele sale militare din Irak.

[5]   Printre terorişti sunt nu numai reprezentanţi ai păturilor sărace dar şi a celor bogate, ei au o instruire bună şi studii înfăptuite în diferite instituţii de învăţământ. Rolul principal în planificarea şi înfăptuirea actelor teroriste îl îndeplinesc anume aceştea, care au devenit terorişti profesionali.

[6]  Lucrul cărora până în present practice este mai mult în favoarea teroriştilor decât în condamnarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *