Cuvântul „drept” este folosit în mai multe accepţiuni.
Într-un prim sens, cuvântul drept semnifică ştiinţa dreptului – ansamblu de idei, noţiuni, concepte şi principii care explică dreptul şi prin intermediul cărora dreptul poate fi gândit3.
Într-un alt sens, dreptul este şi o tehnică şi artă. Dreptul, ca ansamblu de norme care organizează viaţa în comun, este o tehnică a convieţuirii umane, destinată să disciplinizeze convieţuirea umană şi să apere societatea de excese. Acest ansamblu alcătuieşte dreptul obiectiv.
În afara acestei accepţiuni, cuvântul drept mai semnifică şi facultatea unui subiect de a-şi valorifica sau de a-şi apăra împotriva terţilor un anumit interes, protejat de lege.
Acesta este dreptul subiectiv şi el implică categoria de libertate.
Cuvântul „drept” mai este asociat ca adjectiv în aprecierile de natură morală (ex: om drept, pedeapsă dreaptă etc.).
Romanii credeau în veşnicia dreptului, în sensul că acolo unde există societate există şi drept.
2 Ioan Santai, op. cit., p. 19
3 Prof. univ. dr. Nicolae Popa, judecător la Curtea Constituţională, Teoria Generală a Dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1998, p. 44
Hugo Gratino (1583 – 1645), reprezentantul de seamă al Şcolii Dreptului Natural, consideră dreptul natural ca totalitatea principiilor pe care raţiunea le dictează pentru satisfacerea înclinării naturale a omului pentru viaţa socială.
Kant concepe dreptul în dependenţă cu ideile morale, ca o totalitate a condiţiilor în care voinţa liberă a fiecăruia poate coexista cu voinţa liberă a tuturor, potrivit unei legi universale de libertate.
Dreptul, se arată într-o lucrare americană „este unul din cele mai profunde concerne ale civilizaţiei omului, pentru că el oferă protecţia contra tiraniei şi anarhiei, este unul din instrumentele principale ale societăţii pentru conservarea libertăţii şi ordinei împotriva amestecului arbitrar în interesele individuale”4.
Prof. Nicolae Popa defineşte5 dreptul ca fiind „ansamblul regulilor
asigurate şi garantate de către stat, care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi statornicirii spiritului de dreptate”.
Într-o altă definiţie6, dreptul reprezintă „ansamblul normelor generale de
conduită, obligatorii de respectat, instituite sau recunoscute (sancţionate) de stat, exprimând voinţa socială generală şi care au ca scop reglementarea relaţiilor sociale în conformitate cu interesele fundamentale ale societăţii, iar respectarea lor este garantată prin forţa de constrângere a statului”.
