Publicat în

Noţiunea de drept parlamentar

Parlamentul este un organ de stat reprezentativ, al cărui funcţie principală în sistemul de separaţie a puterilor constă în exercitarea puterii legislative.

Cuvântul „parlament” provine de la franţuzescul „parler” – „a vorbi, a expune opinia”.[1] Originea istorică a acestei instituţii se află în practica foarte veche de a aduna pe membrii unei comunităţi pentru a lua decizii. Ulterior s-a recurs la instituţia parlamentului care reuneşte un număr limitat de persoane alese de comunitate. Raţiunea practică a existenţei parlamentului constă în alegerea unor persoane demne de încredere şi competente care să ia decizii în locul poporului şi din numele său.[2]

         Dreptul parlamentar este o instituţie de drept constituţional deoarece cuprinde norme juridice care reglementează o categorie distinctă de relaţii sociale fundamentale care vizează formarea şi funcţionarea parlamentului. Noţiunea de drept parlamentar a apărut la începutul secolului al XIX-lea. Pentru a defini pe deplin dreptul parlamentar vom lua în considerare următoarele aspecte:

  • dreptul parlamentar este o instituţie de drept constituţional care cuprinde un ansamblu distinct de norme constituţionale;
  • normele de drept care formează instituţia dreptului parlamentar au un obiect specific de reglementare.[3]

Obiectul său de reglementare priveşte intrarea în exerciţiu a mandatului parlamentar şi expirarea acestor împuterniciri, conţinutul şi condiţiile de exercitare a mandatului parlamentar, activităţile parlamentare legate de îndeplinirea unor acţiuni ori adoptarea unor acte.

Dreptul parlamentar este instituţia juridică de drept constituţional care reglementează modul de intrare în exerciţiu a mandatului parlamentar şi expirarea acestuia, conţinutul şi condiţiile de exercitare a mandatului parlamentar, activităţile parlamentare legate de îndeplinirea unor acţiuni ori adoptarea unor acte.[4]

        

 

[1] Arseni A., Ivanov V., Suholitco L. “Dreptul constituţional comparat”, Centrul editorial al USM, Chişinău 2003,

  1. 138.

[2] Tămaş S., Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Casa de cultură şi presă „Şansa”, Bucureşti 1996, p. 182.

[3] Guceac I. „Curs elementar de drept constituţional” , vol. II, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău 2004,

  1. 302.

[4] Guceac I., op.cit., p.303.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *