Publicitatea imobiliară desemnează totalitatea mijloacelor juridice prevăzute de lege prin care se evidenţiază situaţia materială şi juridică a imobilelor, în mod public, pentru a ocroti securitatea statică şi securitatea dinamică a circuitului civil referitor la asemenea bunuri. Prin
„securitate statică” se înţelege ocrotirea drepturilor existente în prezent asupra unui bun, iar prin
„securitate dinamică” se înţelege ocrotirea drepturilor ce se vor dobândi în viitor, în conformitate cu legea, asupra acelui bun.
Prin organizarea publicităţii imobiliare se realizează următoarele obiective sau scopuri:
- de a da o cât mai mare siguranţă drepturilor reale existente, precum şi transmisiunilor imobiliare prin aducerea la cunoştinţa terţilor interesaţi a situaţiei juridice a acestor bunuri;
- de a constitui o evidenţă clară şi cuprinzătoare a tuturor bunurilor mobile în scopul utilizării
şi exploatării lor cât mai eficiente, în acord cu legea şi interesele întregii societăţii;
- de a permite organelor competente ale statului să exercite un control riguros şi permanent referitor la schimbările care se produc în situaţia materială (împărţeli, schimbări de destinaţie, transformări, adăugiri, etc.) şi în situaţia juridică a imobilelor (transmisiuni, grevări).
Datorită condiţiilor istorice în care a avut loc formarea, precum şi evoluţia statului naţional român, pe teritoriul ţării noastre au existat următoarele sisteme de publicitate imobiliară:
- sistemul registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni reglementat de Codul civil şi Codul de procedură civilă, aplicabil în marea majoritate a localităţilor din vechea ţară (România înainte de 1918);
- sistemul cărţilor funciare, reglementat de Legea nr. 115/1938 şi Decretul nr. 241/1947, care s-a aplicat în Transilvania, Banat şi Bucovina;
- sistemul intermediar al cărţilor de publicitate funciară, reglementat de Decretul nr. 242/1947 şi de unele dispoziţii ale Legii nr. 115/1938. El s-a aplicat într-un număr redus de localităţi din fostul judeţ Ilfov şi în Bucureşti.
- sistemul cărţi de evidenţă financiară reglementat prin Decretul nr. 163 din 14 martie 1946. Au fost înfiinţate cu scopul de a înlocui pentru unele localităţi din Transilvania, cărţile funciare distruse, sustrase sau pierdute în timpul şi din cauza războiului. Cărţile de evidenţă funciară se închid pe măsură ce se întocmesc noi cărţi funciare sau se găsesc cărţile funciare originare. Ele reprezintă tot un sistem de publicitate intermediară, asemănător „cărţilor de publicitate funciară”.
Prin Legea nr. 7/1996 s-a dat o nouă reglementare cărţilor funciare, ca sistem unic şi unitar de publicitate imobiliară pe întreaga ţară.
