O noţiune importantă în dreptul civil care are o atribuţie directă la actele juridice civile este nulitatea actului juridic civil. Concepţia despre nulitatea actului juridic civil cunoscut o anumită evoluţie, ]ntr-un trecui mai îndepărtat, concepţia asupra nulităţii era sintetizată în regula: „quod nullum est, nullum product effectum”, adică un act lovit de nulitate nu poate produce nici un efect, în această concepţie, nulitatea era în principiu, totală şi iremediabilă. în doctrina ulterioară, acestei concepţii i s-a spus că este a actului-organism, în sensul că, nulitatea actului juridic civil era asemănată cu boala organismului uman.
Semnalăm faptul că, în doctrină problema a primit deja două rezolvări, diametral opuse.
Intr-o opinie întemeiată pe concepţia caracterului remediabil al nulităţii – se consideră că asemenea acte au devenit valabile, ele nu mai contravenind scopului legii, care interzicea anumite acte juridice civile, adică, în raport cu noile reglementări aplicabile circulaţiei imobilelor, prin acte juridice civile, asemenea, acte, din trecut apar ca valabile.
In cealaltă opinie, dimpotrivă, se consideră că teza validării unor asemenea acte nu poate fi primită întrucât se opune principiul neretroactivităţii legii, statornicit de art. 1 CCRM.
Relevăm că, în practica Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova problema amintită s-a pus în soluţionarea cauzei, ea fiind rezolvată în sensul validării actului prin abrogarea legii care instituia cauza de nulitate, actul ne mai fiind în contradicţie cu finalitatea noilor reglementări în materie de înstrăinare a imobilelor.
În opinia noastră, trebuia distinse două aspecte:
1) cel al legii în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate, acest aspect este rezolvat de regula tempus rigit actum, cauza de nulitate este arătata de legea în vigoare în momentul
încheierii actului juridic civil;
2) cel al anulării actului, adică al producerii efectelor nulităţii, acest aspect trebuie rezolvat tot potrivit regulii tempus regii actum, adică se aplică legea din momentul anulării efective, care, în ipoteza pe care o avem în vedere, este legea nouă, în raport cu care actul apare ca valabil. Soluţia nevalidării actului întemeiată pe principiul neretroactivităţii legii civile noi, se izbeşte în cazul de faţă, „de principiul retroactivităţii efectelor nulităţii (actul e desfiinţat ex tune). Ce înseamnă, practic, aceasta? Credem că s-ar ajunge la ultraactivitatea legii vechi – care nu poate fi admisă decât dacă este expres prevăzută de lege – şi, deci, la înlăturarea
principiului aplicării imediate a legii civile noi. Când se abrogă o lege, ea este înlăturată cu tot cortegiul său de consecinţe, apreciate ca negative pentru societate, de către nouă lege. Altfel, abrogarea ar fi pur formală de vreme ce s-ar aplica – în jurisprudenţă – o lege abrogată expres.
Deoarece în legislaţia noastră civilă nu există o definiţie a nulităţii actului juridic, în literatura de specialitate s-au formulat mai multe definiţii ale nulităţii actului juridic civil.
Ca şi cu alte ocazii, definim nulitatea ca fiind acea sancţiune, de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. In esenţă, deci, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic civil, condiţiile de validitate. Deci, unii autori consideră că .nulitatea este o sancţiune. Noi nu susţinem această opinie deoarece considerăm că de multe ori nulitatea este o măsură de protecţie, de aceia considerăm că nulitatea este o anulare a actului juridic civil atunci, când actului juridic civil, este încheiat cu nerespectarea uneia din condiţiile de validitate.
Prin aplicarea nulităţi actului juridic civil pot fi realizate unele funcţii:
– funcţia preventivă, care constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate: ştiind că un act încheiat cu încălcarea legii privind valabilitatea sa va fi lipsit de efecte? Subiectele de drept civil sunt descurajate şi îndemnate să respecte lege civilă;
– funcţia sancţionatorie, dacă prima funcţie nu şi-a dovedit eficienţa, intră în acţiune această a doua funcţie, care înseamnă tocmai înlăturarea efectelor contrare legii;
– funcţia ca mijloc de garanţie a principiului legalităţii, în domeniul actelor juridice civile; prin realizarea celor două funcţii de mai sus, se asigură respectarea normelor de drept civil care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil. Totodată, nulitatea apare ca un mijloc juridic de asigurare a respectării ordinii publice şi bunelor moravuri.
După cum rezultă din chiar definiţia nulităţii actului juridic civil această sancţiune are drept cauză – generică – nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de valabilitate.
Nevalabilitatea actului juridic civil se datorează, deci, nevalabilităţii condiţiilor sale esenţiale, care, după cum se ştie, sunt condiţii de valabilitate.
Într-o exprimare generală, globală, se poate spune că sunt cauze de nulitate a actului juridic civil: legalitate şi nesocotirea limitelor libertăţii actelor juridice (normele imperative, ordinea publică şi bunele moravuri);
Încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a face actul, lipsa ori nevalabilitatea consimţământului, nevalabilitatea obiectului actului juridic, nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic, nerespectarea formei cerute ad validitatem;
Dintre aceste condiţii, unele atrag nulitatea absolută, iar altele nulitatea relativă. Când legea nu precizează felul nulităţii, este datoria interpretului să stabilească acest aspect, apelînd la criteriul de clasificare a nulităţii în absolută şi relativă: natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil.
Pentru anumite cazuri, nu există soluţii unanime admise în ce priveşte felul nulităţii (absolută ori relativă), atât în doctrină, cât şi înjurisprudenţă.
