Potrivit OG nr. 41/2002, art. 2 (1) „Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se schimbă de drept prin modificarea intervenită în statutul civil al persoanei fizice, în condiţiile prevăzute de lege”.
Soluţiile prevăzute de legiuitor cu privire la numele de familie al copilului sunt diferite, în funcţie de împrejurarea dacă acesta este născut din părinţi necunoscuţi, sau dimpotrivă, are cel puţin unul dintre părinţi cunoscut; de asemenea, soluţiile diferă după cum părinţii copilului sunt sau nu căsătoriţi între ei.
- a) în situaţia copilului născut din căsătorie, art. 62 alin. 1 din Codul familiei dispune: (1)„Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor”; (2)„Dacă părinţii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei, ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părinţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinţi, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite”.
Menţionăm că, la încheierea căsătoriei, soţii pot hotărî, de comun acord, fie ca ei să poarte în timpul căsătoriei, ca nume comun, numele unuia dintre ei, sau numele lor reunite, fie ca să rămână fiecare cu numele purtat anterior. Posibilitatea ca fiecare să ia numele anterior al celuilalt nu este admisă de lege.
- b) În situaţia copilului născut din afara căsătoriei, sunt posibile de asemenea mai multe ipoteze:
– dacă filiaţia copilului se stabileşte concomitent faţă de ambii părinţi (de ex., la declararea naşterii la starea civilă, tatăl recunoaşte paternitatea copilului), atunci – potrivit art. 64 alin. 3 C. fam. – în stabilirea numelui copilului „se aplică dispoziţiile art. 62 alin. 2”; prin urmare, părinţii vor stabili, de comun acord (iar în lipsa acordului lor, va decide autoritatea tutelară) dacă numele copilului va fi numele unuia sau al celuilalt părinte sau numele lor reunite;
– dacă filiaţia nu s-a stabilit concomitent faţă de ambii părinţi, art. 64 alin. 1 C. fam. prevede: „Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită”; iar alin. 2 al aceluiaşi articol adaugă că „în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă”.
Prin urmare, spre deosebire de ipoteza în care filiaţia s-a stabilit concomitent faţă de ambii părinţi – când aceştia au dreptul să stabilească numele copilului (iar în caz de neînţelegere între ei, va decide autoritatea tutelară) – în ipoteza în care filiaţia s-a stabilit succesiv, numai instanţa judecătorească poate da copilului încuviinţarea de a-şi schimba numele primului dintre părinţi faţă de care s-a stabilit filiaţia şi de a purta în continuare numele părintelui faţă de care filiaţia s-a stabilit mai târziu.
Acţiunea prin care se cere instanţei încuviinţarea de a purta numele părintelui faţă de care s-a stabilit ulterior filiaţia aparţine copilului şi se exercită, după caz: fie personal de acesta, dacă a împlinit vârsta de 18 ani; fie prin reprezentantul sau ocrotitorul legal, dacă nu a împlinit 14 ani; fie personal, dar cu încuviinţarea ocrotitorului legal, dacă are între 14-18 ani.
- c) Protecţia şi garantarea dreptului la nume al copiilor găsiţi, născuţi din părinţi necunoscuţi, părăsiţi de părinţi în unităţi sanitare şi a căror naştere nu a fost înregistrată este reglementată de prevederile Legii nr. 272/2004 privind promovarea şi garantarea drepturilor copiilor.
