Publicat în

Obligaţiile la sosirea navei în portul de destinaţie

Sosirea navei în portul de destinaţie se anunţă din timp. Comandantul navei are obligaţia de avizare a destinatarilor, pentru a avea timpul necesar să ia masurile ce se impun pentru asigurarea danei de acostare şi a mijloacelor de descărcare şi transportare a mărfurilor din port.

La rândul lor, destinatarii au obligaţia de a crea toate condiţiile descărcării fluente scop în care trebuie să elibereze locul de descărcare prin ridicarea mărfurilor pe măsura descărcării lor. Neîndeplinirea corespunzătoare a acestei obligaţii, îndreptăţeşte navlosantul de a proceda la executarea lucrărilor pe riscul şi în contul destinatarului, iar dacă prin aceasta a suferit şi un prejudiciu poate pretinde şi despăgubiri pentru întârziere.

Compania de navigaţie are obligaţia de a preda mărfurile destinatarului prevăzut în contract sau celui ce posedă conosamentul. Eliberarea mărfurilor altei persoane decât celei în drept, va antrena răspunderea sa, neeliberând-o de obligaţia de predare a mărfurilor. Pentru a fi eliberată de răspundere într-un asemenea caz, va trebui să facă dovada că eroarea este rezultatul culpei expeditorului care a indicat greşit destinatarul.

Suportarea cheltuielilor ocazionate de descărcarea mărfurilor revine armatorului sau destinatarului în raport de condiţia de descărcare prevăzută în contract.

În cazul în care se constată unele lipsuri calitative sau cantitative la mărfurile primite, destinatarul mărfii va întocmi un protest pe care îl va înainta comandantului sau armatorului prin agentul acestuia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *