Înaintea apariţiei societăţii organizate în structuri şi instituţii sociale, bazată pe reguli cu un caracter de normă juridică, omenirea a trăit într-o formă biosocială numită orânduirea gentilică sau comuna primitivă.
Orânduirea gentilică a avut ca element fundamental al organizării sociale,
ginta. trib.
Mai multe ginte înrudite formau o frăţie, iar mai multe frăţii alcătuiau un În orânduirea gentilică nu exista o organizare de tip statal şi, prin urmare, nici dreptul.
Relaţiile dintre oameni se bazau pe reguli de conduită de tip tradiţional ce impuneau respectul nesilit al tuturor. Încălcarea acestor reguli atrăgea reacţia generală a întregii comunităţi sau a victimei, privită ca subiect individual.
Apariţia celor trei diviziuni sociale a muncii – prima, creşterea animalelor şi apariţia păstoritului; a doua, despărţirea meseriilor de agricultură; a treia, realizarea unui schimb organizat, stabil şi permanent, specializat şi facilitat de apariţia bunurilor a condus, pe plan social, la constituirea comunităţilor teritoriale săteşti, alcătuite din mai multe familii înrudite între ele şi aşezate în acelaşi teritoriu.
Se simte tot mai mult nevoia unei organizări sociale a puterii, care să înlocuiască vechea formă a democraţiei militare, asigurând noii pături înstărite apărarea şi consolidarea privilegiilor dobândite, noua formă de organizare reprezentând-o statul.
Statul este expresia organizată şi manifestă a puterii publice, pe un anumit teritoriu, exercitată prin intermediul autorităţilor specializate asupra unei populaţii, fiind un fenomen social specific societăţii umane superior constituite.
Apariţia statului presupune existenţa unor reguli, obligatorii, care servesc intereselor generale ale societăţii şi interesele specifice individuale, garantate la nevoie, în respectarea şi realizarea lor, de forţa de constrângere a statului. Aşa fiind, apariţia statului determină şi existenţa dreptului.
