Parlamentul României este organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a României. Parlamentul este bicameral, fiind alcătuit din Senat şi Camera Deputaţilor.
În genere, constituţiile nu-şi propun să definească instituţia parlamentară, preocupându-se îndeosebi de modul cum este organizată şi cum funcţionează ca autoritate a statului.
Conform art. 61, alin. 1 din Constituţie „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”.
În complexul sistem de autorităţi statale, Parlamentul se înfăţişează într-o contrapondere faţă de Guvern, constituind totodată şi autoritatea de directivare şi control asupra activităţii executive.
Aşadar, Parlamentul este instituţia juridică şi politică formată din una sau două adunări ori „CAMERE”, fiecare compusă dintr-un numar diferit de membri (deputaţi, senatori), care se bucură de anumite imunitaţi, având drept de control asupra autorităţilor executive şi fiind unica autoritate legislativă din stat.
Parlamentele contemporane sunt formate fie dintr-o singură Cameră , fie din două Camere. Cele formate dintr-o singură Cameră sunt Parlamente cu structură camerală, cele formate din două Camere sunt Parlamente cu structură bicamerală.
În general, structura Parlamentului este determinată de sistemul de stat; astfel într-un stat federal este obligatorie existenţa în cadrul Parlamentului şi a unei Camere care să apere şi să reglementeze interesele statelor membre, pe când cealaltă Cameră e formată din reprezentanţii statului federal.
Sunt însă şi state unitare care au Parlamente bicamerale, de exemplu: Italia, Belgia, Spania, Japonia, Marea Britanie, Romania.
În Romania potrivit art.61 alin.2 din Constituţie, Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
Parlamentul poate adopta acte cu caracter juridic şi acte cu caracter exclusiv politic.
Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Ţara Românească şi un an mai târziu în Moldova a reprezentat fundamentul instituţiei parlamentare în Principatele Române. Convenţia de la Paris din 7/19 august 1858[1] a modificat şi lărgit principiul de reprezentare naţională , iar prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, adoptat prin plebiscitul din 23–26 mai/4–7 iunie 1864 s-a introdus Corpul Ponderator, redenumit ulterior Senat ca cea de a doua cameră. Constituţia din 1866 a definit funcţionarea Parlamentului în concordanţă cu modul de organizare şi funcţionare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme. Declaraţia de independenţă a României din 9 mai 1877 şi actele de unire de la sfârşitul Primului război mondial au fost printre cele mai importante documente adoptate de Parlament în istoria României moderne.
Din februarie 1938, odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea şi în 1940 după instaurarea dictaturii militare, rolul parlamentului a fost diminuat, el fiind lipsit de principalele sale atribuţii. În perioada comunistă, prin Constituţia din 1948, parlamentul a fost reorganizat, ca o adunare unicamerală, Marea Adunare Naţională, organism formal, subordonat total puterii comuniste.
După Revoluţia din Decembrie 1989, prin Constituţia din 1991 rolul Parlamentului a fost restabilit, ca organism de bază al regimului democratit pluripărtit.
Reprezentanţii poporului sunt aleşi în Parlament, pe baza votului universal, egal, direct, secret şi liber consimţit, pe un mandat de 4 ani.
Camera Deputaţilor şi Senatul au prerogative egale, cu excepţia numirii numai de către Senat a Avocatului Poporului, justificând bicameralismul.
