Publicat în

Particularităţile contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

Deşi legislatorul a stabilit pentru contractul de rentă un regim juridic general, totuşi, pornind de la practica contractuală deja stabilită, precum şi de la importanţa unor cazuri de stabilire a obligaţiilor de întreţinere pe viaţă, contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă i s-a conferit un capitol aparte. Fiind o varietate a contractului de rentă, totuşi găsim o serie de particularităţi determinate de specificul şi importanţa acestui contract.   Astfel,   839   Cod   civil   stabileşte,   că   dobânditorul (debirentierul)       asigură       beneficiarului       de       întreţinere (credirentierului) întreţinerea doar  cu titlu  oneros  şi  doar în natură[1] – locuinţă, hrană, îngrijire etc. La decesul dobânditorului bunul transmis, precum şi obligaţia de întreţinere se transmite prin moştenire succesorilor dobânditorului.  în cazul în care, însă, acestea renunţă la moştenire, bunul, după prevederile articolului 858 Cod civil, se restituie beneficiarului de întreţinere.

 

[1] Acest fapt, însă, nu exclude posibilitatea stabilirii de către instanţa de judecată, sau, eventual de către părţile contractuale a unei plăţi de întreţinere fixate. Specificul constă, însă în aceea, că obligaţia de întreţinere nu se va limita doar la această plată. Astfel, în cazul în care starea sănătăţii beneficiarului de întreţinere va cere efectuarea unor cheltuieli, care vor depăşi mărimea plăţii fixe stabilite de instanţă, dobânditorul va fi obligat la suportarea tuturor acestor cheltuieli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *