Relaţiile economice internaţionale care implică investiţii străine directe presupun o relaţie între patru părţi, respectiv:
- investitorul străin, care adesea este o societate multinaţională;
- ţara sursă a investiţiei, reprezentată de guvernul acesteia;
- ţara receptoare;
- întreprinzătorii (firme sau persoane fizice din ţara receptoare).
La nivelul statelor de origine ale ISD interesul pentru expansiunea economică către exterior a propriilor întreprinzători (persoane fizice sau juridice) se manifestă prin intermediul măsurilor de promovare a investiţiilor.
Cel de-al doilea element al relaţiei de mai sus – ţările sursă – pot influenţa substanţial fluxurile de investiţii străine, în special cele către ţările în curs de dezvoltare, prin intermediul legilor, reglementărilor şi politicilor pe care le adoptă.
Ţările sursă iniţiază măsuri de sprijinire a investiţiilor străine efectuate de firmele ce au sediul pe teritoriul lor în măsura în care ele percep că astfel de investiţii servesc interesul lor naţional sau pe cel al firmelor respective. Astfel de interese pot deriva din motivaţii comerciale, strategice sau umanitare, precum şi din obligaţii sau angajamente internaţionale.
Promovarea investiţiilor firmelor proprii în străinătate este în mod tradiţional apanajul ţărilor dezvoltate dar, în ultimii ani, o serie de ţări în curs de dezvoltare promovează investiţiile în străinătate ale firmelor proprii. Motivaţia acestor demersuri se poate regăsi în dorinţa de a îmbunătăţi accesul la pieţe externe, resurse şi tehnologii, precum şi de a întări avantajele competitive ale propriilor industrii care s-au maturizat.
Tipuri de politici stabilite prin acorduri internaţionale
Există mai multe seturi de măsuri în privinţa ISD stabilite prin acorduri internaţionale la nivel bilateral, regional sau multilateral.
La nivel bilateral acordurile bilaterale privind protecţia şi promovarea investiţiilor se concentrează asupra protejării investiţiilor în ţara receptoare, asigurând în acest fel promovarea investiţiilor din ţările sursă. Aceste acorduri pot prevedea angajamente din partea ambelor părţi de încurajare a investiţiilor străine. Dar, prevederile vizând ţara sursă au un caracter declarativ şi nu specifică, de obicei, acţiuni sau obligaţii concrete, ceea ce contrastează destul de mult cu obligaţiile foarte clar exprimate în ceea ce priveşte modul în care ţara receptoare tratează investiţiile din ţara sursă.
La nivel regional acordurile conţin, de obicei, angajamente ale ţărilor sursă de a promova investiţiile străine către ţările receptoare şi responsabilităţi ale ţărilor receptoare privind tratamentul investitorilor străini. Şi în acest caz angajamentele ţărilor sursă sunt exprimate, de obicei, în termeni generali şi declarativi, indicând mai ales depunerea de eforturi pentru eliminarea restricţiilor decât măsuri concrete de promovare activă a lor.
La nivel multilateral sunt puţine acorduri care conţin prevederi referitoare la politici de promovare a ISD, ele putând fi întâlnite în domenii legate de transferul de tehnologie sau de controlul practicilor comerciale restrictive.
În esenţă, se poate spune că diferite forme de politici şi măsuri în domeniul ISD există la nivelul acordurilor internaţionale, dar eficacitatea acestora este limitată din cauza faptului că ele fie au un caracter declarativ, fie sunt lăsate la nivelul iniţiativei unilaterale a ţărilor sursă. Eficacitatea acestor măsuri poate creşte în mod remarcabil dacă ele conţin, pe lângă declaraţiile de principii, şi prevederi concrete, liste de măsuri bine definite, modalităţi concrete de aplicare, termene etc.
Clasificarea principalelor tipuri de politici ISD după natura acestora
Până în prezent nu există o clasificare standardizată şi acceptată pe plan internaţional a acestor politici. Totuşi, din practica internaţională, se pot desprinde şase mari categorii:
- furnizarea de informaţii şi asistenţă tehnică;
- asistenţă financiară;
- stimulente fiscale;
- acordarea de garanţii pentru investiţiile efectuate;
- măsuri bazate pe accesul la piaţă;
- măsuri vizând promovarea sau facilitarea transferului de tehnologie.
- Furnizarea de informaţii şi asistenţă tehnică
Informaţiile referitoare la climatul investiţional constituie un element important în procesul luării deciziei de a investi. Promovarea investiţiilor străine către ţările în curs de dezvoltare trebuie să înceapă prin culegerea, prelucrarea şi difuzarea de informaţii referitoare la cadrul reglementărilor din ţara vizată, aspecte macroeconomice, detalii sectoriale etc. Majoritatea ţărilor receptoare de investiţii străine produc astfel de date, dar ele pot fi asistate de guvernele ţărilor sursă sau de instituţii internaţionale, în special în faza de difuzare a informaţiilor.
Programele de colectare şi difuzare a informaţiilor privind oportunităţile de investiţii în ţările în curs de dezvoltare, precum şi de furnizare de asistenţă tehnică pentru facilitarea unor astfel de investiţii, constituie o categorie importantă de politici ale ISD. O serie de ţări sursă sunt deosebit de active în colectarea şi difuzarea informaţiilor către firmele ce au sediul pe teritoriul lor. Un exemplu în acest sens îl constituie Departamentul Comerţului din SUA.
Astfel de iniţiative ajută la depăşirea imperfecţiunilor pieţei sau a deficienţelor structurale care adesea se manifestă în defavoarea ţărilor în curs de dezvoltare, în special atunci când aceste ţări sunt relativ mici, sunt aflate la mare distanţă geografică sau dispun de o experienţă limitată cu investitorii străini, ceea ce, de regulă, face ca ele sa fie eliminate de investitorii străini din lista de locaţii posibile.
Depăşirea acestor obstacole legate de lipsa informaţiilor este importantă în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor străine de la firme mici şi mijlocii. Deşi adesea astfel de firme constituie investitori deosebit de recomandaţi pentru ţările în curs de dezvoltare, firmele mici şi mijlocii potenţial investitoare nu dispun de deschiderea globală, experienţa şi resurse suficiente pentru a analiza potenţiale locaţii de investiţie pe tot globul.
Contactele de afaceri şi facilitarea relaţiilor între firme din ţările sursă şi cele receptoare sunt deosebit de importante pentru difuzarea informaţiilor referitoare la climatul investiţional. Seminariile, atelierele de lucru şi misiunile de investiţii permit stabilirea de relaţii personale între investitorii potenţiali şi reprezentanţi guvernamentali sau oameni de afaceri din ţările receptoare. Participarea activă a ţărilor sursă prin intermediul grupurilor mixte de consultări privind investiţiile sau a camerelor de comerţ şi industrie bilaterale joacă un rol important în stabilirea de legături între potenţialii investitori şi oportunităţile de investiţii din ţările în curs de dezvoltare.
Asistenţa tehnică pentru promovarea ISD în ţările în curs de dezvoltare poate îmbrăca o multitudine de forme. În special se poate referi la asistarea guvernelor ţărilor receptoare în îmbunătăţirea regimului reglementărilor şi consolidarea capacităţilor instituţionale de atragere, primire şi beneficiere de ISD. Asistenţa tehnică este, de asemenea, acordată firmelor investitoare, în special celor mici şi mijlocii, precum şi firmelor partenere din societăţile mixte aflate în ţările receptoare.
Furnizarea de informaţii, facilitarea afacerilor şi acordarea de asistenţă tehnică este asigurată în prezent de majoritatea ţărilor membre OCDE, precum şi de un număr de ţări în curs de dezvoltare. Reglementări în acest sens pot fi găsite în mai multe acorduri regionale, precum şi la nivel multilateral.
- Asistenţa financiară
Unele ţări oferă firmelor naţionale asistenţă financiară directă sub forma sprijinului pentru realizarea de studii de fezabilitate şi pentru dezvoltarea proiectelor, precum şi împrumuturi sau chiar participare la capital pentru proiecte de investiţii în ţările eligibile. În unele cazuri această asistenţă este furnizată prin intermediul instituţiilor specializate în promovarea dezvoltării internaţionale. Forme speciale de asistenţă financiară pot fi acordate pentru proiecte de ISD în domenii bine definite, precum proiectele de infrastructură sau cele realizate de întreprinderi mici şi mijlocii din ţările sursă.
Asistenţa financiară este acordată de circa jumătate din ţările membre OCDE, în majoritatea cazurilor prin combinarea asistenţei directe către ţările în curs de dezvoltare cu sprijinirea proiectelor private de ISD. În unele cazuri această asistenţă este acordată prin intermediul mai multor agenţii guvernamentale. Asistenţa este de obicei canalizată prin intermediul instituţiilor de finanţare a dezvoltării care furnizează atât credite, cât şi participări la capital pentru proiectele de ISD în ţările în curs de dezvoltare. Prin alăturarea fondurilor proprii de investiţii unor surse private de capital, aceste instituţii pot influenţa în mod semnificativ succesul unor proiecte de investiţii.
- Stimulente fiscale
Stimulentele fiscale au în vedere fie acordarea de facilităţi fiscale firmelor care investesc în ţările în curs de dezvoltare, fie eliminarea factorilor de descurajare a investiţiei de decurg din riscul dublei impozitări. Pentru cea de-a doua situaţie soluţiile pot avea în vedere scutiri de impozite pentru firmele care investesc în ţările în curs de dezvoltare, amânări sau credite fiscale la impozitarea veniturilor din străinătate sau alte forme de reducere a fiscalităţii.
Regimul fiscal poate prezenta importanţă şi din alt punct de vedere, şi anume, atunci când apare riscul dublei impozitări sau atunci când stimulentele acordate de ţările receptoare sunt contracarate ori chiar anulate de impozitarea aplicată în ţările sursă. În acest din urmă caz autorităţile fiscale din ţările sursă încasează, de fapt, beneficiile fiscale acordate investitorului prin regimul fiscal mai favorabil din ţările receptoare, anulând prin aceasta efectul de stimulare a ISD vizat prin acordarea respectivelor stimulente.
Această problemă poate fi rezolvată dacă ţările sursă adoptă o politică fiscală prin care acordă investitorilor credite fiscale pentru sumele care ar fi fost plătite în ţările receptoare în absenţa măsurilor de stimulare. Este de remarcat faptul că multe ţări dezvoltate au acceptat să introducă prevederi de acest tip în acordurile de evitare a dublei impuneri semnate cu ţări în curs de dezvoltare.
Alt tip de dificultăţi pot apare din aplicarea politicilor privind preţurile de transfer, în cazul în care autorităţile fiscale din ţările sursă ajustează preţurile utilizate de firmele investitoare în aşa fel încât cresc obligaţiile fiscale ale acestora în ţările sursă. Este de semnalat că modelul de acord privind impozitarea promovat de OCDE recomandă ţărilor receptoare să reducă impozitele plătite de filialele străine în scopul evitării dublei impozitări. O astfel de abordare va avea însă drept consecinţă reducerea veniturilor din impozite obţinute de ţările receptoare şi, astfel, reducerea beneficiilor pe care aceste ţări speră să le obţină din investiţiile străine directe.
În baza celor de mai sus se recomandă ca acordurile de evitare a dublei impuneri să includă şi aceste aspecte şi să prevadă foarte clar standarde, proceduri şi metode de monitorizare care să satisfacă în mod rezonabil cele trei părţi implicate:
- firma investitoare provenind din ţara sursă care doreşte să obţină un profit corespunzător în urma derulării investiţiei;
- ţara receptoare, care este dispusă să acorde unele stimulente pentru investiţiile străine directe în scopul obţinerii unor avantaje legate de creşterea competitivităţii economiei respective pe termen mediu şi lung;
- ţara sursă care doreşte stimularea firmelor proprii în realizarea de ISD şi care trebuie să evite anularea prin metode fiscale a avantajelor pe care încearcă să le creeze ţara receptoare.
- Acordarea de garanţii pentru investiţiile efectuate
Acordarea de garanţii constituie o categorie tradiţională de politici în favoarea stimulării ISD care vizează promovarea acestora către ţările în curs de dezvoltare. Majoritatea programelor naţionale precum şi o serie de programe regionale sau multilaterale acordă garanţii pentru acoperirea riscurilor politice şi a altor riscuri necomerciale care nu sunt în mod normal incluse în scheme de asigurări private. Deşi scopul principal al acestor măsuri îl constituie protejarea investiţiilor efectuate de firmele din ţara sursă, un efect important este şi cel de încurajare a ISD către ţările pentru care se acordă garanţii. Unele agenţii de garantare a investiţiilor furnizează şi asistenţă tehnică ce vizează încurajarea investiţiilor în proiecte ce au ca efect dezvoltarea unor ţări.
Programe naţionale de garantare a investiţiilor există în majoritatea ţărilor dezvoltate şi ele acoperă riscurile referitoare la expropriere, război şi repatriere. În unele ţări aceste măsuri acoperă toate ISD efectuate în străinătate (de exemplu, Austria, Suedia, Marea Britanie), în timp ce alte ţări limitează acordarea de garanţii la investiţiile efectuate în ţările în curs de dezvoltare (SUA, Elveţia, Finlanda). De asemenea, trebuie menţionat şi faptul că în multe ţări (SUA, Japonia, Germania, Australia, Belgia, Franţa) aceste măsuri de garantare a ISD condiţionează garantarea proiectelor de generarea unor efecte economice directe pentru ţara sursă, cum ar fi crearea de locuri de muncă, producerea de venituri sau satisfacerea altor interese naţionale.
La nivel regional şi multilateral o serie de instituţii oferă garanţii pentru investiţii sub diverse forme şi cu anumite grade de acoperire a riscurilor. Instituţii regionale, cum este de exemplu, Corporaţia Inter-Arabă de Garantare a Investiţiilor, acordă garanţii împotriva riscurilor necomerciale cu care se pot confrunta investiţiile din regiune. Această instituţie este autorizată să acorde garanţii directe atât pentru asigurări, cât şi pentru re-asigurări pentru ISD inter-arabe, acordând compensaţii rezonabile pentru riscurile asigurate.
La nivel multilateral, Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (Multilateral Investment Guarantee Agency – MIGA) asigură începând cu 1990 garanţii împotriva riscurilor politice (garanţii care acoperă restricţii la transferul capitalurilor, exproprieri, încălcarea contractelor, război şi tulburări civile) pentru investitorii străini privaţi care investesc în ţările în curs de dezvoltare.
Dat fiind faptul că MIGA este finanţată atât de ţările dezvoltate, cât şi de cele în curs de dezvoltare, scopul urmărit este acela de creştere a încrederii investitorilor provenind din toate categoriile de ţări.
- Măsuri vizând facilitarea accesului la piaţă
Un număr de măsuri ce vizează facilitarea accesului la piaţă pot constitui politici în favoarea ISD prin aceea că ele influenţează volumul, compoziţia sectorială şi distribuţia geografică a investiţiilor directe în ţările receptoare.
Astfel de măsuri includ:
- acordarea de preferinţe legate de accesul la piaţă în scopul facilitării dezvoltării, respectiv, măsuri ce vizează creşterea atractivităţii ţării receptoare pentru ISD orientate spre export. Aceasta se face prin acordarea de nivele preferenţiale de taxe vamale sau exceptări la plata taxelor vamale la importuri din ţări receptoare în curs de dezvoltare;
- măsuri de stimulare a exporturilor, cum ar fi măsuri ce susţin dezvoltarea capacităţii de producţie pentru export către ţara sursă a ţării receptoare prin crearea de zone speciale de export.
Instrumentele legate de promovarea exporturilor iau, de obicei, forma sprijinului pentru înfiinţarea zonelor speciale de export, fie direct, prin intermediul asistenţei financiare şi tehnice, fie indirect, prin acordarea unor facilităţi comerciale specifice pentru produsele care provin din aceste zone. Un număr de investitori străini au preluat asupra lor sarcina de a construi şi opera în zone speciale de export, în special pentru a putea să-şi coordoneze propriile lor cerinţe legate de prelucrare şi comerţ internaţional. De exemplu, Corporaţia Sumitomo din Japonia a dezvoltat 14 zone speciale de export în ţări din Asia pentru a-şi sprijini reţeaua sa de producţie şi distribuţie.
Alte măsuri de sprijinire pot include programe de finanţare directă sau indirectă a exporturilor care se adresează reimportării produselor semiprelucrate şi măsuri fiscale care au un efect asupra veniturilor din export.
- Promovarea transferului de tehnologie
În măsura în care tehnologia constituie o parte a investiţiei efectuate de investitorul străin, promovarea ISD poate contribui şi la transferul de tehnologie. De remarcat, însă, faptul că transferul de tehnologie este un concept mult mai cuprinzător decât accesul la know-how pe care îl implică, de regulă, majoritatea ISD.
Măsuri privind facilitarea transferului de tehnologie există în mai multe ţări sursă, precum şi în prevederile mai multor acorduri internaţionale. La nivel unilateral astfel de măsuri includ:
- acordarea de sprijin pentru parteneriate tehnologice între firme din ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare care vizează fie accesul la tehnologii dezvoltate, fie la formare profesională legată de tehnologie. Astfel de parteneriate (care pot lua diferite forme mergând de la punerea în comun a tehnologiei până la aranjamente de afaceri sau relaţii contractuale pe termen lung) sunt sprijinite prin iniţiative precum Technology Partnership Initiative din Marea Britanie care promovează transferul de tehnologie, în special a celei ecologice, către ţări precum Argentina, India şi diverse alte ţări din Asia şi, de asemenea, din Africa.
- promovarea transferului unor tehnologii specifice (telecomunicaţii, industria energetică, tehnologii de protecţie a mediului). De exemplu, Institutul Regional pentru Tehnologia Mediului al Uniunii Europene promovează utilizarea de tehnologii adaptate nevoilor de mediu din Asia prin furnizarea de asistenţă tehnică şi expertiză. În mod similar, Agenţia Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA) asigură transferul de cunoştinţe tehnice specializate în domenii precum sănătatea, agricultura, domeniul forestier, piscicultura, mineritul şi industria prelucrătoare.
- măsuri de sprijin a activităţilor de cercetare-dezvoltare ce pot fi focalizate pe anumite probleme tehnologice specifice ţărilor în curs de dezvoltare. Astfel de cercetări sunt realizate în comun de institute publice şi private din ţări sursă şi ţări receptoare de investiţii. De exemplu, Centrul Francez de Cooperare Internaţională în Cercetări pentru Dezvoltare în Agronomie (CIRAD) efectuează cercetări comune asupra resurselor genetice, tehnologii de nutriţie şi biotehnologii de interes pentru ţările în curs de dezvoltare pe baza cooperării cu institute de cercetare din 90 de ţări.
Există însă şi anumite politici ale ţărilor de origine ale ISD care restrâng transferul de tehnologie pentru motive privind securitatea naţională şi asigurarea competitivităţii. De exemplu, majoritate statelor dezvoltate au un sistem de control al exporturilor şi al transferurilor de tehnologie care au o utilizare duală (civilă şi militară).
Motivaţia investiţională în contextul economiei informaţionale: de la resursele naturale la resursele create
Pentru a atrage investitori străini pentru care investiţiile directe reprezintă un mijloc de creştere a competitivităţii, nu este suficient ca o ţară să dispună de avantaje date de existenţa unor resurse naturale. Astfel de investitori presupun că o serie de elemente sunt de la sine înţelese, nemaiprivindu-le ca pe nişte avantaje, cum ar fi: un cadru legal privind investiţiile străine stabil şi bine definit, existenţa unor acorduri bilaterale şi multilaterale care să garanteze investiţiile străine, asigurarea unor măsuri de stimulare a activităţii economice.
Dincolo de aceste elemente, care reprezintă, practic, un nivel de bază, aceşti investitori se orientează nu numai după reducerea costurilor şi accesul la pieţe, ci şi după accesul la tehnologie şi capacităţi de inovare. În literatura de specialitate aceste resurse (tehnologia şi inovarea) se evidenţiază ca resurse distincte, deosebite de resursele naturale, sub numele de „resurse create”. Făcând un joc de cuvinte, se poate spune că resursele create sunt resursele de creativitate.
Deţinerea unor asemenea resurse este deosebit de importantă pentru a asigura competitivitatea unei firme într-o economie globală. În consecinţă, ţările care dispun şi dezvoltă asemenea resurse sunt mai atractive pentru companiile multinaţionale.
Se poate spune că, în condiţiile liberalizării şi globalizării economiei mondiale, cea mai semnificativ aspect în evaluarea factorilor economici ai ISD este creşterea importanţei acordate resurselor create. Desigur că, în luarea deciziei de a investi, la existenţa resurselor create se adaugă şi ceilalţi factori economici, respectiv existenţa unor concentrări de activităţi economice, o infrastructură dezvoltată, acces la pieţe regionale şi preţuri competitive ale resurselor şi utilităţilor.
O concluzie care se desprinde pentru ţările ce doresc atragerea de investitori străini interesaţi în creşterea competitivităţii este aceea că resursele create pot fi dezvoltate de ţările receptoare şi pot fi influenţate de guvern. Sarcina guvernelor constă, de fapt, în elaborarea unei combinaţii bine echilibrate şi preferabil unică de factori (avantaje economice) prin care să răspundă cererilor determinate de strategiile firmelor multinaţionale interesate în investiţii pentru creşterea competitivităţii.
În acest context, trebuie amintit faptul că resursele create determină şi o creştere a competitivităţii firmelor naţionale. În acest fel, politicile vizând întărirea sistemului inovaţional şi încurajarea difuzării tehnologiilor sunt un factor determinant al capacităţii de creare a resurselor inovaţionale. În mod complementar, prezintă importanţă şi politicile care încurajează consolidarea resurselor create şi dezvoltarea de centre inovaţionale, precum şi politicile care stimulează parteneriatele şi constituirea de reţele între firmele naţionale şi cele străine, permiţând astfel modernizarea firmelor naţionale în scopul creşterii şi dezvoltării ţării respective.
Noul context global în care se derulează fluxurile de ISD este caracterizat de avansuri rapide ale cunoaşterii, comprimarea spaţiului economic şi schimbarea rapidă a condiţiilor de competitivitate.
Într-o lume caracterizată de liberalizare şi globalizare creşterea competitivităţii poate fi susţinută doar de ţările care pot genera activităţi noi, cu valoare adăugată mare, de ţările care pot produce bunuri şi servicii capabile să concureze pe pieţele libere.
