Principiul integrării imediate a dreptului comunitar presupune opţiunea între:
– concepţia dualistă, conform căreia dreptul internaţional este distinct de dreptul intern, ceea ce conduce la existenţa unor sisteme juridice independente şi separate.
– concepţia monistă, conform căreia normele internaţionale se aplica imediat in ordinea interna.
Dreptul comunitar este integrat deplin in ordinea interna a statelor.
Normele comunitare isi au locul in ordinea juridica interna ca drept comunitar. În consecinţa, judecătorii naţionali aplică în plan intern dreptul comunitar.
Sursele dreptului comunitar
Diferenţa între dreptul comunitar primar sau originar – tratatele constitutive, dreptul comunitar complementar – acordurile internaţionale şi dreptul comunitar derivat – regulament, directivă, decizie, recomandare, aviz.
Dreptul comunitar originar
- Tratatele de la Paris – Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului respectiv Roma – Comunitatea economică europeană, CEE şi Comunitatea europeană a energiei atomice, modificate prin actele de aderare succesive. În timp ce Tratatul CECO a fost încheiat pentru o perioadă 50 de ani, celelalte tratate nu vizează o durată limitată.
Dreptul comunitar complementar
Statele membre pot încheia între ele convenţii pe baza tratatelor sau în afara lor, conform unei iniţiative proprii sau a Comisiei, cu condiţia respectării obiectivelor Uniunii.
- Dreptul comunitar derivat
Sunt acte unilaterale conform art. 189 TCE:
- regulament, care are un scop general. Este obligatoriu în toate elementele sale şi este direct aplicabil în toate statele membre.
- directiva, care este obligatorie pentru statele membre, lasă la instanţelor naţionale competenţa privind forma şi mijloacele pentru atingerea rezultatului.
- decizia, obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi desemnează
- recomandările şi avizele nu sunt obligatorii.
- Raporturile intre dreptul comunitar si dreptul intern
Aceste raporturi respecta doua logici : autonomie ordinii juridice comunitare si integrarea acestei ordini in ordinele juridice interne. Se ridica următoarele probleme:
– Aplicabilitatea dreptului comunitar efectul direct-care se ridica in fata judecătorului intern cu ocazia unui litigiu;
– Preeminenta normelor de drept comunitar asupra normelor naţionale contrare;
– Protecţia jurisdicţionala a cetăţenilor pe baza dreptului comunitar;
– Aplicarea dreptului comunitar de organismele interne ale statului.
Dreptul comunitar este dotat cu aplicabilitate imediata in ordinea interna in sensul ca se aplica ca atare, fără a fi necesar să se asigure receptarea sau transformarea sa în drept intern. Această calitate, recunoscuta de Curtea de Justiţie si de jurisdicţiile interne este diferită de tradiţiile dualiste, dar nu exclude necesitatea ca statele sa ia masuri de execuţie şi punere în aplicare a normelor de drept comunitar.
- Efectul direct
– Definirea efectului direct
Terminologie: aplicabilitate directa, efect direct
Tratatele comunitare au forţă de drept prin ele însuşi în ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul fiecărui stat membru, cf. CEJ, cazul Simmenthal, 9 martie 1978.
– Obiectul efectului direct: drept intern, drept internaţional; dreptul comunitar inversează aceasta abordare: subiectele sunt statele şi cetăţenii, cf. cazul Van Gend en Loos
Efectul direct asigura unitatea si uniformitatea dreptului intr-o comunitate compusa din state si cetăţeni.
– Funcţiile si gradele efectului direct
In fata judecătorului intern, vertical si orizontal, valabil pentru particulari
Criteriile si domeniile efectului direct Cazul Van Gend Loos
– Curtea a apreciat ca efectul direct se ataşează dispoziţiilor tratatelor care impun asupra statelor membre;
Nu lasă statelor membre nici o marja discreţionara
Efectul direct în dreptul derivat
În conformitate cu art. 189 CE, este recunoscut în cazul regulamentului.
Efectul direct conferă drepturi:
– in favoarea persoanelor intre ele (efect direct orizontal);
– in favoarea persoanelor in raport cu statul membru (efectul direct vertical ascendent);
– in favoarea statului membru in raport cu persoanele (efectul direct vertical descendent).
Efectul direct parţial care nu conferă drepturi:
– decât in favoarea persoanelor in raport cu statul membru (efect direct vertical ascendent) si nu
– in favoarea persoanelor intre ele (efect direct orizontal);
– nici in favoarea statului membru fata de persoane (efect direct vertical descendent)
- Superioritatea dreptului comunitar fata de dreptul intern
Fundamentarea acestui principiu nu se regăseşte explicit în tratatele fondatoare. CEJ l-a formulat prin cazul Costa vs. ENEL, 15 iulie 1964. Are semnificaţia unei preeminenţe a unei reguli comunitare asupra oricărei reguli interne de sens contrar şi nu a dreptului comunitar asupra întregului drept intern
Un principiu afirmat de CEJ
Deşi tratatele nu comporta afirmarea preeminentei dreptului comunitar este o exigenta logica care rezulta din ordinea juridica comunitara: natura Comunităţii, autonomia dreptului comunitar, unitatea dreptului comunitar.
– Un principiu logic preeminenta in raport cu legea naţionala, regula constituţionala interna
– Un principiu consacrat de CEJ.
– Un principiu recunoscut in statele membre.
- Un principiu recunoscut in statele membre
A – Soluţii constituţionale
B- Soluţii jurisprudenţiale
- Protecţia jurisdicţionala a cetăţenilor
Fundamentarea protecţiei jurisdicţionale a cetăţenilor
A – Dreptul judecătorului drept la recurs
B – Dreptul la drept
Cazul Costa vs. Enel
– aplicarea imediata si directa a dreptului comunitar
– atribuirea de competenta Comunităţii, limitând in mod corespunzător drepturile suverane ale Statelor
– Unitatea ordinii juridice comunitare, uniformitatea de aplicabilitate a dreptului comunitar
Preeminenţa-condiţie esenţiala a dreptului comunitar
– in virtutea propriei sale naturi
– ordinea juridica comunitara primează in integralitatea sa
– aceasta preeminenta funcţionează şi în relaţiile între state şi instituţii, mai ales în raport cu Curtea de Justiţie, şi se impune jurisdicţiilor naţionale.
