Punerea sub învinuire este o acţiune procesaulă a procurorului, drept rezultat al propunerii de punere sub învinuire din parte a ofiţerului de urmărire penală, materializată prin emiterea ordonanţei despre punere sub învinuire a persoanei bănuite de comiterea unei infracţiuni.
Scopul acestei acţiuni procesuale este de a stabili statutul juridic al persoanei trase la răspundere penală. Determinarea statulului juridic al persoanei trase la răspundere este necesară organelor de urmărire penală peantu a obţine dreptul de aplica arsenalul măsurilor procesuale care duc în cele din urmă la descoperirea adevărului şi soluţionarea cauzei penale.
Procedura punerii sub învinuire a bănuitului este reglementată de art.280-281 C.P.P., şi întruneşte necesităţiile stabilite de urmărirea penală şi princiilor generale ale procesului penal.
Fiind o instituţie care se înscrie între garanţiile dreptului la apărare al persoanei făptuitoare în faza de urmărire penală, propunerea şi punerea sub învinuire este plasată, cum era firesc, la sfîrşitul urmării penale, cînd organul de urmărire penală consideră că au fost administrate toate probele necesare care susţin apartenenţa certă a persoanei făptuitoare la comiterea infracţiunei.
Înstituţia punerii sub învinuire, oferă persoanei care urmează a fi atrasă în calitate de învinuit posibilitatea să ia cunoştinţă de probele existente în dosar şi să-şi organizeze apărarea, în acelaşi timp, această instituţie oferă făptuitorului posibilitatea să ia cunoştinţă de eventualele lipsuri în ceea ce priveste caracterul complet al urmării penale.[1]
Confom art.280 alin1, propunerea de punere sub învinuire este tratat în felul următor: „În cazul în care există suficiente probe că infracţiunea a fost săvîrşită de o anumită persoană, organul de urmărire penală întocmeşte un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului”.
Urmărirea penală începe „in rem” pentru declanşarea urmăririi nefiind necesară cunoaşterea făptuitorului. În momentul cînd acesta devine cunoscut, apare posibilitatea punerii sub învinuire. Punerea sub învinuire se exercită numai „in personam” întrucît tragerea la răspundere penală trebuie să aibă în vedere o persoană certă.
După pornirea urmării penale, organul de urmărire penală poate ajunge la concluzia că în cauză există temeiuri pentru înaintarea acuzării. În acest caz, ofiţerul de urmărire penală face propuneri corespunzătoare pe care le înaintează procurorului.
Legea specufică în ce constau temeiurile pe care se bazează propunerea organului de urmărire penală în legătură cu propunerea de punere sub învinuire. Aceste temeiuri urmează a se limita la condiţile care permit aprecierea obiectivă că propunerea devine exercitabilă. Rezultă că pentru a face propunerea corespunzătoare, organul de urmărire penală trebuie să considere întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- făptuitorul este cunoscut;
- există probe sau indicii temeinice care justifică tragerea la răspundere penală a celui de faţă de care se efecuează urmărirea penală;
- nu subzită vreunul din cazurile prevăzute în art.275 C.P.P., în urma cărora urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită ea urmează a fi încetat obligator.
Propunerea de punere sub învinuire, a organului de urmărire penală, materializată într-un referat se înaintează procurorului care se pronunţă asupra propunerii. Înaite de a decide, procurorul este obligat să examineze dosarul. Pe baza examinării dosarului procurorul poate aprecia că propunerile făcute de organul de urmărire penală sunt judicioase. În acest caz manifestă acordul pe cale de ordonanţă dispunînd punerea sub învinuire.
În lumina acestor reglementări, punerea sub învinuire se efectuiază de către procuror. Pentru că procurorul să purcede la întocmirea acestui act procesaul, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- Posibilitatea înaintării acuzării în viitorul apropiat;
- Învinuitul să fie prezent penatu a putea lua contact cu organul de urmărire penală.
Dacă procurorul nu este de acord cu propunerea de punere sub învinuire, el restituie materialele cauzei penale cu indicarea de a se continua efectuarea cercetărilor mai departe. În unele cazuri procurorul poate singur indica care acţiuni de urmărire penală urmează a fi înfăptuite, ori de cîte ori ele sunt necesare. În celelalte cazuri, procurorul dispune, după caz, clasarea cauzei, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.
În cazul în care urmărirea penală este înfăptuită de către procuror, necesitatea propunerii de punere sub învinuire, aceasta din urmă urmînd a fi confirmată de către procurorul şef al unităţii sau al celui ierarhic superior.
Procedura de înintare a acuzării este într-o strînsă interdependenţă cu acţiunea de punere sub învinuire. În mod direct acuzarea şi reprezintă rezultatul învinuirei. Asupra acestui fapt se datorează şi schimbul capacităţii procesuale a potenţialului infractor, schimbarea statutului juridic de bănuit, învinuit, drept rezultat al subiectelor probante reeşite din materialele cauzei penale. Schimbul statutului juridic al persoanei este urmat cu schimbul radical al volumului drepturilor şi obligaţilor ce îi aparţin, survenind o stare procesuală mai complicată din punct de vedere juridico-procesaul.
Procedura de înaintare a acuzării este reglementată de art.282 al C.P.P., ea este înfăptuită de către procuror, în prezenţa apărătorului în decurs de 48 de ore de la data emiterii ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit.
Procurorul, după stabilirea identităţii învinuitului, îi aduce la cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire şi îi explică conţinutul ei. Îndeplinirea acestor acte se atestă cu semnăturile procurorului, învinuitului, apărătorului şi ale altor persoane care participă la acestă acţiune procesuală, aplicate pe ordonanţa de punere sub învinuire, indicîndu-se data şi ora punerii sub învinuire.
Înaintarea învinuirei este o instituţie plasată către sfîrşitul fazei de urmărire peanlă, constituind un moment de contact obligator între organul care înfăptuieşte urmărirea penală şi învinuit, instituit pe de o parte pentru a crea învinuitului o serioasă garanţie a dreptului la apărare, pe de altă parte în vederea asigurării unei urmării complete şi de calitate prin acordarea posibilităţii pentru învinuit de a de explicaţii, cere completări şi ridică toate problemele sub aspectul cărora consideră că cercetarea nu a elucidat cauza penală.
Pentru ca procurorul să purceadă la întocmirea actului de înaintare a acuzării, el se conduce după îndeplinirea următoarelor condiţii:
- posibilitatea contactului organului de urmărire penală cu persoana făptuitară;
- convingerea organului de urmărire penală că cauza este elucidată în mod complect;
- urmărirea efectuată să ducă organul competent la concluzia că suvine posibilitatea trimiterii în curînd a făptuitorului în judecată.
Procurorul este obligat după înaintarea acuzării să-i explice învinuitului drepturile şi obligaţiile pe care acesta le are în conformitate cu art.66 al C.P.P.,(drepturile şi obligaţiile învinuitului şi inculpatului).
[1] Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Bucureşti, oscar 1998. pag-543.
