Acest principiu este prevazut in art 17 din Constitutie. El exprima faptul ca cetatenia romana este legatura politica si juridica dintre cetatean si stat care, prin efectele sale, determina statutul juridic al persoanei, oriunde s-ar afla ea, atat interiorul cat si in afara frontierelor. In temeiul acesteia cetatenii romani care se afla in strainatate au dreptul sa apeleze la protectia autoritatilor romane, iar acestea, au obligatia constitutionala de a le acorda protectia necesara. De altfel, intre state exista deja acorduri si conventii care permit si regleaza aceasta colaborare juridica. Modalitatile concrete de acordare a protectiei sunt desigur dependente de sistemul juridic, in care regulile cuprinse in principiile si si celelalte norme generale admise ale dreptului international au importanta lor.
Bucurandu-se de protectia statului roman, catateanul roman care se afla in afara frontierelor trebuie insa sa-si indeplineasca obligatiile ce-i revin potrivit Constitutiei si legilor Romaniei . Faptul ca el, temporar, se gaseste in afara frontierelor Romaniei nu-l scuteste de indeplinirea acestor obligatii normale si firesti afara de cazul daca acestea sunt incompatibile cu absenta sa din tara ( de exemplu, obligatia de a participa la anumite lucrari impuse de necesitatea inlaturarii efectelor unei calamitati, in mod firesc, nu poate reveni unei persoane pe timpul absentei sale din tara). Important este insa faptul ca simpla absenta din tara nu-l exonereaza pe cetateanul roman, de exemplu, de obligatiile privind indatoririle militare (conform art. 55 alin. 2 din Constitutie) sau de cea de plata a impozitelor pentru imobilul al carui proprietar este (conform articolului 56 din Constitutie), sau de obligatia de crestere, intretinere si educatie a copilului sau minor, etc.
