Sistemul dreptului include asemenea ramuri cum sunt: dreptul constituţional; dreptul administrativ; dreptul financiar; dreptul civil; dreptul penal; dreptul familiei; dreptul internaţional public; dreptul internaţional privat; dreptul procesual civil; dreptul procesual penal; etc. Pentru a înţelege complexitatea sistemului dreptului, vom enunţa în esenţă elementele definitorii ale fiecărei ramuri, pentru a putea releva – în această lumină – acele trăsături care le unesc, în ansamblul relaţiilor juridice ale societăţii.
Dreptul constituţional este un ansamblu de norme juridice prin care se stipulează organizarea şi exercitarea puterii de stat. Obiectul dreptului constituţional îl constituie totalitatea normelor prin care este organizată puterea suverană, precum şi normele care reglementează exercitarea acestei puteri. Pentru a delimita dreptul constituţional de celelalte ramuri ale dreptului este necesar să delimităm sfera relaţiilor sociale pe care le reglementează.
Normele dreptului administrativ reglementează relaţiile sociale ce apar în procesul organizării şi înfăptuirii de către organele de stat a activităţii executive. Raporturile juridice administrative sunt raporturisociale din domeniul organizării înfăptuirii administraţiei de stat. În aceste raporturi, ca şi în cele de drept constituţional, părţile – sau una din ele – apar ca purtători de drepturi şi obligaţii, şi, totodată, ca titulari ai puterii. Rapotrurile juridice de drept administrativ se statornicesc între diferite organe ale administraţiei de stat, pe de o parte, organizaţii neguvernamentale sau cetăţeni, pe de altă parte. Aceste raporturi pot să apară şi din iniţiativa unei părţi, fără consimţământul celeilalte părţi.
Dreptul financiar. Raporturile juridice financiare sunt deosebit de complexe, ele apărând în procesul întocmirii, aprobării şi executării bugetului de stat, între organele statului, pe de o parte, între organele de stat şi cetăţeni, între organele de stat şi organizaţiile nonguvernamentale.
Prin normele juridice de legislaţie a dreptului muncii se instituie importante drepturi şi obligaţii pentru cel ce angajează şi cel angajat, dându-se raporturilor de muncă o reglementare ce îmbină interesele generale, cu interesele personale. Tocmai de aceea dispoziţiile, care în ansamblul lor, alcătuiesc legislaţia muncii – cele privitoare la contractele colective de muncă, cele prin care se stabilesc normele de muncă şi salarizare, timpul de lucru şi odihnă, răspunderea materială şi compensaţiile, protecţia muncii, asigurările sociale şi jurisdicţia muncii – trebuie respectate cu stricteţe şi aplicate în mod concret, ele alcătuind acel ansamblu de norme incluse în Dreptul muncii.
Dreptul funciar cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile funciare în legătură cu folosirea pământului, pădurilor, apelor, aflate în proprietate publică sau privată. Obiectul dreptului funciar îl constituie raporturile juridice funciare privind proprietatea funciară, şi anume aspecte privind toate categoriile de raporturi funciare ce sunt specifice dreptului funciar.
Dreptul civil poate fi definit ca fiind acea ramură a dreptului care reglementează marea majoritate a raporturilor patrimoniale, unele raporturi personale nepatrimoniale, precum şi condiţia juridică a persoanelor fizice şi juridice. Înţelegem prin raporturi patrimoniale raporturile cu conţinut economic, adică acele relaţii sociale, care au o anumită valoare economică datorită legăturii lor cu mijloacele de producţie, cu obiectele de consum sau cu alte produse ale muncii omului. Normele dreptului civil reglementează asemenea raporturi patrimoniale cum sunt cele de proprietate, raporturile contractuale, raporturile de locaţiune, raporturile de vânzare cumpărare, etc.
Dreptul familiei este acea ramură a dreptului care reglementează raporturile născute din căsătorie, rudenie şi înfiere, vizând întărirea familiei pe baza principiului deplinei egalităţi în drepturi dintre bărbat şi femeie şi a ocrotirii, prin toate mijloacele a mamei şi a copilului.
Dreptul penal cuprinde totalitatea normelor juridice care stabilesc ce fapte sunt considerate infracţiuni şi care sste pedeapsa pe care trebuie s-o aplice instanţele judecătoreşti celor care s-au făcut vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor. Obiectul dreptului penal îl constituie reglementarea raporturilor juridice legate de săvârşirea unor fapte socialmente periculoase.
Dreptul procesual penal este o activitate reglementată de lege, desfăşurată de către organele şi persoanele care participă în cauza penală, pentru stabilirea la timp şi în mod cemplet a faptelor ce constituie infracţiuni şi pentru justa sancţionare a infractorilor.
Raporturile juridice de drept internaţional privat apar în condiţiile raporturilor politice, economice şi culturale care se stabilesc între diferite state, condiţii în
7 5
care activitatea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice se desfăşoară în cadrul vieţii internaţionale nu numai înăuntrul frontierelor unei ţări. Obiectul dreptului internaţional privat îl constituie reglementarea raporturilor în care părţi sunt persoanele fizice şi cele juridice şi în care unul, mai multe sau toate elementele sunt străine. Elementul de extraneitate este acea împrejurare de fapt care creează conflictul de legi – între legea naţională şi legea străină – şi care pune problema atingerii legii competente care se va aplica raportului respectiv. Aşadar dreptul internaţional privat cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile juridice civile, comeriale, procesual-civile, din dreptul familiei sau din dreptul muncii care conţin un element străin.
