Publicat în

Raportul juridic de drept financiar european

Relaţiile financiare sunt raporturi social-economice de formare şi repartizare a resurselor în formă bănească, relaţii care apar în legătură cu constituirea şi utilizarea resurselor necesare funcţionării şi dezvoltării generale a societăţii.

Relaţiile financiare se pot caracteriza, datorită specificului lor, prin următoarele trăsăsturi:

  1. Relaţiile financiare sunt relaţii cu caracter economic, întrucât ele apar în procesul formării, repartizării şi utilizării produsului social.
  2. Relaţiile financiare apar în formă bănească deoarece procesele de producţie şi de circulaţie a mărfurilor, relaţiile de schimb, retribuirea muncii, precum şi relaţiile dintre agenţii economici sau dintre aceştia şi persoanele fizice se exprimă prin intermediul banilor, în cadrul unor relaţii băneşti.
  3. Relaţiile financiare de constituire, repartizare şi utilizare a mijloacelor băneşti ale societăţii sunt relaţii fără echivalent, adică nu presupun în mod necesar o contraprestaţie directă, din partea subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti.
  4. O altă trăsătură a relaţiilor financiare este aceea că mijloacele băneşti repartizate şi utilizate de subiectele beneficiare nu se rambursează.[1]

Pe lângă aceste trăsături comune tuturor relaţiilor financiare, în materia dreptului financiar la nivelul întregii uniunii se conturează în mod obligatoriu şi caracterul european al acestor relaţii, trăsătură definitorie sinonimă cu integrarea, ca cea mai completă formă de colaborare existentă până acum între state diferite.

Reglementarea normativă a relaţiilor financiare vizează:

  • modul de constituire şi utilizare a bugetului
  • constituirea şi utilizarea fondurilor instituţiilor Uniunii europene
  • politica fiscală
  • controlul financiar
  • emisiunea monetară
  • circulaţia monetară cu numerar sau fără numerar
  • regimul juridic al valutelor
  • organizarea şi funcţionarea aparatului financiar, bancar şi de credit

La nivelul dreptului financiar naţional, aceste direcţii de reglementare se completează cu constituirea şi utilizarea fondului de asigurări sociale de stat şi a fondului de şomaj. În plan european, normele care formează reglementarea cu privire la asigurările sociale vizează în prezent doar recunoaşterea calităţii de asigurat pe întreg cuprinsul uniunii pentru asiguraţii la fondul de asigurări sociale al oricăruia dintre statele membre şi modul de recuperare a cheltuielilor ocazionate de tratarea unui asigurat al altui stat membru. Această problematică este indirect soluţionată prin reglementarea noţiunii de cetăţean european, calitatea care atrage o multitudine de drepturi, inclusiv dreptul de asigurări sociale pe teritoriul oricărui alt stat membru, dacă această calitate este recunoscută în baza prevederilor legale din statul de origine.

Dreptul financiar poate fi definit ca fiind format din totalitatea actelor normative de care reglementează relaţiile de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societăţii.[2]

În mod similar dar incluzând trăsătura europeană obligatorie, dreptul financiar european cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti europene, precum şi controlul modului în care aceste fonduri au fost valorificate.

Dreptul fiscal european, ca parte care completează reglementările dreptului financiar european, este definit ca fiind ansamblul coerent de norme juridice elaborate şi emise de instituţiile UE cu scopul de a se asigura controlul comunitar asupra fiscalităţii naţionale a statelor membre (şi a celor în curs de aderare, dacă este cazul), de a se înfăptui politica de armonizare fiscală la nivelul tuturor ţărilor comunitare şi de a se implementa mecanismele contencioase legate de aceste aspecte.

Politica fiscală reprezintă ansamblul ideilor şi a strategiilor transpuse în reglementările legale consacrate asigurărilor modalităţilor celor mai eficiente de stabilire şi percepere a veniturilor bugetare.

Politica fiscală trebuie abordată în strânsă legătură cu:

  • politica bugetară (pe baza căreia se iau deciziile privind amploarea cheltuielilor publice şi se stabilesc proporţiile în care acestea urmează să fie acoperite din impozite)
  • şi tehnica fiscală (care constă în stabilirea şi aplicarea modalităţilor de aşezare a impozitelor).

Prin politica fiscală se identifică sursele de venituri prin a căror colectare se pun la dispoziţia statului sumele necesare acoperirii cheltuielilor publice. Politica fiscală trebuie îmbinată cu acţiuni şi activităţi de natură economică, socială, educaţională, militară. Pe de altă parte, prin politica fiscală poate fi influenţată dinamica anumitor sectoare de activitate (privind creşterea sau scăderea vitezei sau a ritmului de dezvoltare).

Între raporturile juridice care formează sfera dreptului european, raporturile de drept financiar şi fiscal european se disting datorită următoarelor particularităţi:

  • subiectele participante
  • obiectul de reglementare
  • modalităţile de realizare a formei de activitate în cadrul căreia îşi au sorgintea.

Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare, la fel ca şi în cazul altor categorii de raporturi juridice, sunt subiectele, obiectul şi conţinutul.

Raporturile de drept financiar şi fiscal european se nasc numai în cadrul activităţii financiare şi fiscale înfăptuite de către Uniunea europeană, prin instituţiile sale şi în colaborare cu statele membre sau resortisanţi ai acestor state.

În cadrul acestor raporturi, fără excepţie, unul dintre subiecte este Uniunea europeană, printr-o instituţie care intră în raportul juridic de pe poziţia privilegiată a unui reprezentant supraordonat, în mod similar raporturilor de drept public în dreptul intern. Relaţia de subordonare care se subînţelege întotdeauna într-un raport de drept financiar şi fiscal european argumentează metoda proprie de reglementare a acesteri discipline de drept.

Celălalt participant la raportul juridic de drept financiar şi fiscal european poate fi deopotrivă unul dintre statele membre ale uniunii sau orice persoană juridică sau fizică din categoria resortisanţilor statelor membre.

Raporturile de drept financiar şi fiscal european se nasc, se modifică şi se sting pe baza manifestării unilaterale de voinţă a instituţiilor europene, prin proceduri specifice prevăzute de normele de drept.

Conţinutul raporturilor de drept financiar şi fiscal îl formează drepturile şi obligaţiile subiectelor participante, care diferă de cele ale altor raporturi juridice, întrucât se stabilesc în legătură cu constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti la nivelul Uniunii Europene.

Obiectul raporturilor de drept financiar şi fiscal este diferit, determinat în primul rând de sfera deosebit de largă şi complexă a relaţiilor financiare la nivelul Uniunii Europene iar, în al doilea rând, de actele normative care reglementează activitatea financiară.

 

[1] D.D. Şaguna, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, 2001, Bucureşti, p. 80.

[2] Ibidem, p. 81.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *