Publicat în

Raporturi juridice de asigurare, noţiune, tipurile şi formele

Asigurarea obligatorie şi asigurarea benevolă.

Legea cu pripire la asigurări şi reasigurări din nr. 136 din 1995 a modificat aceste prevederi şi a creat o nouă sistemă de asigurări în ţară.

În condiţiile noii economii de piaţă asigurarea este în primul rând o relaţie economică şi o operaţiune financiară ce i-a naştere fie direct prin efectul legii sau în temeiul unui contract prin care asigurătorul se obligă, ca în schimbul unei prime de asigurare, să plătească asiguratului o despăgubire sau suma asigurată.[1]

Asigurarea este într-o strânsă legătură cu activitatea de antreprenoriat. Pentru antreprenoriat sunt caracteristice căutarea unor metode noi şi mai eficiente de folosire a regulilor, elasticitate, aptitudinea de a merge la risc. în acelaşi timp apar anumite interese de asigurare, condiţionată de însăşi natura activităţii de antreprenoriat. Aceste interese, întărite în contracte de asigurare, orientează antreprenorii asupra acceptării noilor forme de dezvoltare, asupra căutării noilor sfere de introducere a capitalului.

Unii autori consideră asigurarea ca o categorie economică. Ca o categorie economică asigurarea reprezintă un sistem de raporturi economice, care includ o totalitate de forme şi metode de formare a fondurilor, mijloacelor băneşti şi folosirea lor pentru restituirea prejudiciilor în cazul diferitor evenimente (riscuri) şi de asemenea pentru acordarea de ajutor cetăţenilor în cazul survenirii unor evenimente din viaţa lor.

Categoria economică a asigurării se caracterizează prin următoarele semne: 1.existenţa raporturilor de redistribuire;

2          existenţa riscului asigurat şi criteriilor de estimare a lui;

3          formarea   unei   comunităţi   de   asigurare   din   numărul asigurătorilor şi asiguraţilor;

4          îmbinarea intereselor de asigurare şi de grup;

5          răspunderea solidară a tuturor asigurătorilor pentru daună;

  1. redistribuirea daunei în spaţiu şi timp;
  2. restituirea plăţilor de asigurare;
  3. autorăscumpărarea activităţii de asigurare.

În economia de piaţă asigurarea apare, pe de o parte ca un mijloc de apărare a bussnesului şi a bunăstării oamenilor, pe de altă parte, ca o formă de activitate ce permite obţinerea venitului. Asigurarea este un factor important de stimulare a activităţii de producere şi de asigurare a unui mod sănătos de viaţă, creează stimulenţi noi de creştere a productivităţii muncii în conformitate cu depunerile personale. în literatura de specialitate asigurarea mai înainte se includea des în categoria economică a finanţelor şi îi erau atribuite funcţiile şi rolul caracteristic finanţelor. Considerăm că o astfel de limitare a sferii de activitate a asigurării în plan teoretic crea condiţii pentru neaprecierea justă a asigurării în practică.

După conţinutul şi apariţia sa. asigurarea are diferenţieri esenţiale faţă de finanţe şi credit. Astfel, categoria economică, a asigurărilor este un sistem de relaţii economice, care include în primul rând, formarea unui fond special de mijloace din conţinutul depunerilor personale ale persoanelor fizice şi juridice, iar în al doilea rând, folosirea lui pentru compensarea pierderilor de bunuri ca urmare a calamităţilor naturale şi altor evenimente nefavorabile, şi de asemenea pentru acordarea de ajutor persoanelor în cazul survenirii diferitor evenimente în viaţa lor.

Din punctul de vedere al necesităţii bilaterale al exprimării de voinţă legislaţia în vigoare prevede două forme principale ale asigurării: asigurarea benevolă, care se exercită în conformitate cu prevederile legislaţiei civile şi asigurarea obligatorie care se efectuează în conformitate cu prevederile Legii cu privire la asigurări şi a altor acte normative prin intermediul cărora se obligă de către stat unele categorii de persoane juridice care practică scopuri de muncă ce pune în pericol viaţa şi sănătatea muncitorilor sau persoanele ce posedă izvoare de pericol sporit etc.

Asigurarea obligatorie se execută în conformitate cu legea, indiferent de voinţa părţilor. De aceia ea nu respectă principiul egalităţii părţilor şi exprimării reciproce de voinţă. Asigurarea obligatorie este, de mai multe feluri: de persoane, de bunuri, de răspundere civilă. Asigurarea obligatorie de persoane (personală) are loc în următoarele cazuri: conform Legii Republicii Moldova „cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transporturilor faţă de călători”” din 25 februarie 1998,Ub asigurării obligatorii cu unele excepţii, sînt supuşi pasagerii transportului aerian, feroviar, fluvial şi auto; conform Legii RM „Cu privire la politie” de la 18 decembrie 1990,106 asigurării obligatorii sunt supuşi colaboratorii poliţiei (art. 34); în conformitate cu Hotărîrea Guvernului RM de la 3 august 1992, nx. 512 „Despre asigurarea personală obligatorie a militarilor şi cetăţenilor ce trec pregătirea militară”, de la 01 aprilie 1992 este introdusă asigurarea obligatorie; a militarilor şi cetăţenilor, ce trec pregătirea militară, ::; caz de: deces sau de pierdere a capacităţilor Je muncă ca urmare a rănirii a (contuziei), îmbolnăvirii, apărute la îndeplinirea obligaţiilor militare.

Asigurării obligatorii este supusă şi răspunderea civilă a proprietarilor mijloacelor de transport în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova de la 28 decembrie 1994. nr. 956 „Despre asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi a transportului urban electric”.

Legislaţia în vigoare poate stabili şi alte tipuri de asigurare obligatorie. Posibil, aceasta va fi asigurarea obligatorie a bunurilor întreprinderilor din ramura agriculturii, care a fost abrogată la 1 ianuarie 1992.

Asigurarea obligatorie are următoarele particularităţi: după modul de efectuare: în baza legii, fără consimţământul părţilor; tipurile de asigurare obligatorie sînt stabilite de lege la nivelul Guvernului şi Parlamentului: mărirea primelor de asigurare şi termenul de achitare a lorde către asiguraţi se stabilesc în baza legii. în unele cazuri, de exemplu, în cazul asigurării vieţii, sănătăţii şi bunurilor judecătorilor, izvorul achitării primelor de asigurare este bugetul de stat; mărimea sumei asigurate sau despăgubirii de asigurare, termenul asigurării obligatorii, cazurile asigurate se stabilesc de legislaţie.

Toate particularităţile arătate pot fi distinse în dependenţă de tipul asigurării obligatorii.

 

[1] Gh. Bistriceanu. FI. Bercea. E.I. Macovei. Dicţionar de asigurări. Bucureşti. 1993, pag. 10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *