Noţiunea de răspundere juridică civilă întâlnită în literatura de specialitate, este foarte asemănătoare cu cea a noţiunii generale de răspundere juridică. Legislaţia civilă a Republicii Moldova nu prevede o definiţie concretă a răspunderii juridice civile. în literatura de specialitate de asemenea nu există o accepţiune unică în ceia ce priveşte definirea răspunderii juridice civile. Astfel Vasichin V.V. defineşte răspunderea civilă ca o măsură de influenţă aplicată persoanei vinovate pentru încălcarea legii sau o sancţiune specifică, ce constă în privarea persoanei, de patrimoniu fără acordarea compensaţiei.Pompil Drăghici consideră că răspunderea civilă este o formă a răspunderii juridice care constă într-un raport de obligaţii în temeiul căruia, o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa, ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzător. S. Baeş, N. Roşea, definesc răspunderea civilă ca un raport de obligaţie în temeiul căreia persoana este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este corespunzător.[1] Constrângerea executării obligaţiei neexecutate benevol nu naşte pentru debitor consecinţe negative. Consecinţele negative cu caracter patrimonial sunt o trăsătură a răspunderii juridice civile numai în cazul când duc la diminuarea patrimoniului debitorului.[2] Răspunderea juridică civilă constă, deci, în restabilirea stării materiale a persoanei vătămate din contul patrimoniului delicventului sau din contul persoanei responsabile pentru prejudiciului cauzat. Just se susţine că restabilirea stării materiale şi, deci, asigurarea legalităţii se face prin plata unei sume băneşti.73 Deci, reieşind din cele expuse considerăm că trebuie să existe o noţiune a răspunderii juridice civile în legislaţia statului care ar elucida esenţa şi specificul ei la noi în republică.
Latura patrimonială a răspunderii juridice civile este condiţionată de faptul că dreptul civil reglementează cu predominare relaţiile sociale patrimoniale. Prin aceasta răspunderea civile îndeplineşte o funcţie compensativă.
Răspunderea juridică civilă se examinează drept un fel de reglator al comportamentului oamenilor în prezent şi în viitor în relaţiile reglementate de normele de drept civil.
Răspunderea civilă se aplică ca o anumită răsplată prin pedeapsă şi se interpretează ca răspundere pentru comportamentul din trecut, ce nu corespunde normelor de drept civil.
După cum sa menţionat mai sus răspunderea juridică civilă reprezintă una din formele răspunderii juridice în cadrul sistemului de drept, coexistând alături de celelalte forme ale răspunderii, având atât caractere comune, cât şi dispunând şi de caracterele sale specifice. După cum se afirmă în literatura de specialitate răspunderea juridică civilă are următoarele caractere specifice: caracterul patrimonial; aplicarea sancţiunii în favoarea titularului dreptului lezat; caracterul compensativ; aplicarea sancţiunii la cererea pătimaşului.
La rândul său răspunderea juridică civilă îmbracă şi ea două forme importante: a) răspunderea juridică civilă delictuală şi b)răspunderea juridică civilă contractuală. Aceste forme decurg din conţinutul legislaţiei civile, care instituie un regim deosebit pentru fiecare formă aparte. Fiind forme ale răspunderii juridice civile, acestea au nu numai deosebiri, dar şi asemănări în reglementarea juridică. Instituind regim diferit pentru răspunderea contractuală şi cea delictuală, legiuitorul a ţinut cont de faptul ce norme vor acţiona mai eficient asupra comportamentului subiectelor de drept în circuitul civil, stimulând prin acestea luarea unor decizii optime în fiecare caz aparte.
Vorbind de răspunderea juridică civilă, este necesar să facem o mică caracteristică a noţiunii de răspundere.
Răspunderea personalităţii este un element important al sistemului de control social al comportamentului omului în societate, prin aceasta incluzându-se în sistemul de dirijare (autodirijare) socială. Răspunderea este un element deosebit al organizării sociale, al sistemului social, al oricărei forme a comunităţii umane. E cazul să menţionăm, că în antichitate predominau pedepsele aspre, crunte şi cumplite. Ele se considerau remedii universale de răsplată, pedeapsă. Acest punct de vedere corespunde concepţiilor juridice din antichitate. Insă şi în antichitate conştientizau, că frica e în stare să înfrunte viciul, dar nu e capabilă să-1 transforme în virtute.
[1] Baeş S., Roşea N. Drept civil Partea generală. Drepturi reale Teoria generală a obligaţiilor. Scheme. Chişinău, 2001 pag. 187
[2] Pompil Drăghici, Faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, ed. Universitară, Craiova, 1999, pag. 41
