Raportată la responsabilitatea socială, răspunderea juridică apare ca o dimensiune a acesteia[1], ca o expresie specifică în conformitate cu care fiecare om trebuie să-şi asume şi să suporte consecinţele faptelor sale. Viaţa socială nu poate fi concepută fără răspundere. Interdependenţa ce caracterizează relaţiile interumane impune, ca garanţie a afirmării dreptului, existenţa răspunderii, care însoţeşte dreptul făcându-şi simţită prezenţa ori de câte ori normele juridice sunt încălcate rămânând „în umbră câtă vreme dreptul în acţiunea sa este identic cu sine însuşi”[2].
Etimologia conceptului de răspundere juridică (responsabilitate) derivă din latinescul „spondeo” care în dreptul roman avea semnificaţia obligaţiei solemne pe care debitorul şi-o asuma faţă de creditor prin contract. Cât priveşte definirea ca atare a instituţiei răspunderii juridice, se poate observa lipsa unui text de lege anume care să o vizeze. Nici chiar formele particulare ale răspunderii juridice nu se bucură de o definiţie legală, legiuitorul mărginindu-se la fixarea condiţiilor cu întrunirea cărora răspunderea este operantă, a principiilor ce o călăuzesc.
În schimb, literatura de specialitate abordează problema răspunderii juridice pe care o plasează fie în contextul teoriei generale a dreptului (deci o răspundere juridică, în general), fie în cadrul disciplinelor juridice de ramură. Analizată ca o categorie de ramură[3], aparţinând dreptului penal, administrativ, constituţional, civil, muncii etc., răspunderea juridică este mai amplu dezbătută, mai profund analizată sub aspectul particularităţilor prezentate, a principiilor ce o guvernează, a condiţiilor ce o însoţesc. Se au în vedere nu numai deosebirile, dar şi asemănările, fondul comun al acestora forme, din sintetizarea căruia se poate contura o definiţie general valabilă pentru toate ramurile dreptului. În viziune globală, răspunderea juridică este definită ca „un raport juridic statornicit de lege, între autorul încălcării normelor juridice şi stat reprezentat prin agenţii autorităţii care pot să fie: instanţe de judecată, funcţionari de stat sau alţi agenţi ai puterii publice”[4].
În definiţia de mai sus răspunderea juridică apare ca un raport juridic de constrângere care are ca obiect sancţiunea juridică. Într-o altă manieră, răspunderea juridică este definită ca un “complex de drepturi şi obligaţii conexe care potrivit legii se nasc ca urmare a săvârşirii unei fapte şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi a îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept”[5]. Este o definiţie care atrage atenţia, în mod deosebit, asupra conţinutului raportului de răspundere şi a corelaţiei ce există între obligaţiile şi drepturile ce alcătuiesc acest conţinut.
Desigur, în raportul de răspundere, latura obligaţională iese cu mai multă pregnanţă în evidenţă având în vedere că cel care răspunde are de suportat o sancţiune nepatrimonială sau patrimonială, dar nu trebuie pierdute din vedere şi drepturile cu care această latură se corelează. În raportul de răspundere penală,[6] de exemplu, ce se stabileşte între infractor şi stat, obligaţia infractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate, trebuie corelată cu dreptul statului de a-l urmări şi de a-l pedepsi pe infractor. După cum, obligaţia statului de a depista şi de a sancţiona faptele antisociale trebuie corelată cu dreptul infractorului la o pedeapsă legală, la apărare etc.
Analizată cu atenţie, definiţia de mai sus pune în lumină deosebirea dintre răspunderea juridică şi sancţiunea juridică[7]. Cele două noţiuni sunt distincte, deşi între ele se instituie relaţii complexe. În raport de instituţia răspunderii juridice, sancţiunile juridice apar ca o premisă. Răspunderea juridică nu apare decât dacă a avut loc încălcarea unor norme de drept care, prin excelenţă, sunt înzestrate cu sancţiuni. Pe de altă parte, sancţiunea juridică apare ca obiect al răspunderii juridice, ca scop final al acesteia. Aşa privită, răspunderea juridică apare ca un cadru instituţional şi juridic[8] care asigură realizarea sancţiunilor juridice.
[1] Vasile Pătulea, Corelaţia dintre răspundere juridică şi responsabilitatea socială, în RRD 1/1984, p. 6-12.
[2] Gh. Lupu, V. Lupu, Fundamentul şi finalitatea răspunderii juridice, în Analele Univ. laşi, 1978, p. 51.
[3] Gh. Boboş, Răspunderea juridică, în Teoria generală a dreptului, op. cit., p. 258.
[4] I. Ceterchi, I. Craiovan, op. cit., p. 106.
[5] Mircea Costin, Răspunderea juridică, Ed. Dacia, Cluj, 1974, p. 7.
[6] C. Bulai, Drept penal român, Bucureşti, 1992, vol. II, p. 33 şi urm.
[7] Despre corelaţia dintre răspunderea juridică şi sancţiunea juridică, a se vedea. I. Ceterchi, I. Craiovan, op. cit., p. 106.
[8]Gh. Boboş, op. cit., p. 259.
