Regimul politic in Republica Moldova

Introducere

Necesitatea analizei configuraţiei regimului politic din Republica Moldova de­rivă din incertitudinile şi discuţiile interminabile privind tipul acestuia şi cali­ta­tea sa. Vorbind despre tipologie, se are în vedere în ce măsură regimul politic al Republicii Moldova poate fi încadrat în limitele legale şi social-politice ale unuia din regimurile clasice, fundamentate de către teoria politică şi consti­tu­ţi­o­na­lă: parlamentar, prezidenţial sau mixt (semiprezidenţial). În ceea ce priveşte calitatea, atunci autorul va încerca să propună varianta cea mai plauzibilă de re­gim politic pentru societatea moldovenească, în vederea depăşirii stărilor tran­zi­to­rii şi edificării unui stat democratic veritabil.

Unul din aspectele ce asigură originalitatea şi individualitatea studiului îl re­p­re­zintă abordarea interdisciplinară utilizată. În opinia autorului, înţelegerea pro­fundă şi adecvată a subiectului vizat va fi posibilă exclusiv printr-o analiză plu­ridisciplinară ce ar include aspectele politice, juridice, administrative şi ret­ro­spective ale problemei ştiinţifice abordate. Ar fi limitat din punct de vedere şti­inţific de a vorbi doar despre regimul constituţional de guvernare. Pentru elu­ci­darea adecvată şi completă a subiectului investigaţiei este necesar de a analiza comportamentul şi atitudinea clasei politice autohtone.

 

1.Studiu retrospectiv privind evoluţia regimului politic

din Republica Moldova

Evoluţia sistemului politic al Republicii Moldova, din punctul de vedere al me­canismului de exercitare a puterii publice, a cunoscut în opinia majorităţii spe­cialiştilor în domeniu trei etape distincte, care în termeni cronologici sunt re­p­rezentate în felul următor:

1994. 1991-1994. Din momentul adoptării Declaraţiei de Suveranitate la 23 iu­nie 1990, clasa politică moldovenescă a început un lung şi anevoios parcurs în că­utarea unei formule proprii de guvernare, care i-ar permite să depăşească mai lejer dificultăţile edificării unui sistem politic democratic. În perioada respectivă de cea mai mare influenţă politică se bucura Frontul Popular din Moldova, for­ma­ţiune ce promova ideea construcţiei unui regim politic parlamentar, care ar co­respunde cel mai mult principiului pluralismului politic, ce urma să înlo­cui­as­că monismul totalitar de tip sovietic. Configurarea regimului politic moldo­ve­nesc la acea etapă era direct dependentă de lupta ce se ducea între Frontul Po­pu­lar (FPM), în calitate de formaţiune politică majoritară în parlament şi care fo­r­ma­se un Guvern în frunte cu liderul său – M.Druc, pe de o parte, şi Preşedintele Re­publicii Moldova – M.Snegur, care dorea să iasă de sub controlul parla­me­n­tar al FPM şi să-şi subordoneze Guvernul [6]. Politica unionistă activă (unirea Re­publicii Moldova cu România) promovată de liderii Frontului Popular, pre­cum şi agravarea situaţiei social-economice din republică au redus considerabil, către sfârşitul anului 1991, sprijinul social de care se bucura Frontul Popular. În aceste condiţii, M.Snegur promovează un şir de acte normative, sprijinite de fo­r­ţe­le moderate din Parlament (ce pledau pentru reforme moderate şi rămânerea Republicii Moldova în spaţiul geopolitic post-sovietic), ce aveau drept scop fo­r­ti­ficarea puterii prezidenţiale [1].

Alegerile preşedintelui Moldovei din decembrie 1991 au constituit un mo­ment de glorie politică pentru M.Snegur, care a învins în mod detaşat. Tre­ptat Pa­rlamentul, în virtutea caracterului său extrem de fragmentat, a devenit o insti­tu­ţie politică slabă, fenomen ce fiind completat de întărirea puterii prezidenţiale, a permis multor specialiști să caracterizeze perioada 1991-1994 drept perioada în care regimul politic era unul de tip prezidenţial [4]. Totuşi, această concluzie nu este una univocă, din care cauză am spune mai degrabă că la acel moment Re­publica Moldova nu avea un regim constituţional de guvernare definitivat şi co­mplet constituit. Mai degrabă era un regim influenţat în mare parte de auto­ri­ta­tea şi legitimitatea instituţiei prezidenţiale. În concluzie, regimul politic din pe­rioada anilor 1991-1994 poate fi caracterizat drept unul de tranziţie şi care era in­fluenţat de creşterea prerogativelor Preşedintelui Republicii Moldova în detri­me­ntul Parlamentului, care în faza iniţială se bucură de cea mai mare prezenţă în viaţa politică a ţării.

2000. 1994-2000. Momentul de cotitură în reglementarea juridică a me­canis­mu­lui de guvernare din Republica Moldova l-a constituit adoptarea Constituţiei Re­publicii Moldova. Noua Lege fundamentală stabilea un regim politic de tip mixt sau semiprezidenţial, ce se apropia de variantele franceză şi românească. Pu­terea executivă avea un caracter bicefal, nefiind clară supremaţia Guvernului sau a Preşedintelui. Puterea legislativă era reprezentată de către un Parlament uni­cameral, care desemna prin majoritate parlamentară Guvernul, şi respectiv ace­sta din urmă era răspunzător în faţa Parlamentului. Pe de altă parte, Preşe­di­n­te­le era acela care prezida şedinţele Guvernului. Preşedintele Republicii Mol­do­va avea atribuţii mai largi în domeniul politicii externe, a acelei militare şi de se­curitate. În timp ce Guvernul se preocupa de problemele din domeniul po­li­ti­cii economice, sociale, de ordine internă etc. [1].

Din punctul de vedere al comportamentului clasei politice, în opinia unor po­litologi, edificarea a unui astfel de regim politic a constituit o variantă de co­m­promis între majoritatea parlamentară de moment (1994) şi preşedintele M.Sne­gur, în vederea repartizării prerogativelor. Indiferent de cauzele selectării de către clasa conducătoare de atunci a unui astfel de regim constituţional de gu­vernare, mecanismul existent era unul absolut democratic, ce din punctul de vedere al prevederilor legale se încadra în schema clasică a regimului mixt, edi­ficat şi utilizat de către Republica Franceză. Problemele în materie de realizare a prevederilor, însă au apărut în scurt timp, din momentul în care Preşedintele şi majoritatea parlamentară au ales diferite căi de dezvoltare politică. Atât în pe­ri­o­ada preşedinţiei lui M.Snegur, cât şi în special, în perioada preşedinţiei lui P.Lu­cinschi, au existat un şir de conflicte vizavi de controlul puterii executive. Ră­spunderea dualistă a miniştrilor a fost una dintre motivele folosite de către pre­şedinţie şi legislativ în lupta purtată.

Conflictele respective au motivat Parlamentul să facă tot posibilul pentru a limita prerogativele Preşedintelui. Un pas decisiv fiind introducerea modifică­ri­lor constituţionale privind alegerea acestuia de către Parlament, diminuând în acest fel legitimitatea acestuia.

1. 2000-prezent (2009). Reforma constituţională din iulie 2000 a reprezen­tat un eveniment cu un impact destul de mare pentru viaţa politică moldove­ne­a­s­că. Legislativul a decis operarea de modificări constituţionale ce au avut în ca­li­tate de scop limitarea prerogativelor preşedintelui şi a poziţiei sale în sistemul po­litic moldovenesc. De asemenea, s-a încercat de a creşte gradul de respon­sa­bi­litate a Guvernului faţă de Parlament, precum şi de a permite Guvernului de a ju­ca un rol mai independent în procesul de guvernare prin introducerea meca­ni­s­mului ordonanţelor. Evenimentele respective au determinat pe majoritatea poli­to­logilor şi constituţionaliştilor să vorbească despre instaurarea unui regim po­litic parlamentar.

În concluzie am putea deduce că sistemul po­litic din Republica Moldova a cunoscut pra­c­tic toate tipurile de regimuri politice existente. Istoria edificării şi con­so­lidării sistemului politic moldovenesc a reprezentat o continuă luptă pent­ru su­premaţie între instituţia prezidenţială şi parlamentară. În aceste condiţii, Gu­­vernul ca instituţia a puterii politice a rep­re­ze­ntat un obiect a acestei lupte şi ni­cidecum un subiect cu putere de implicare şi influenţare.

 

2. Tipul şi calitatea regimului actual de guvernare

Analiza situaţiei actuale privind regimul politic se prezintă a fi o misiune de­stul de dificilă şi complexă. Identificarea tipului de regim politic existent se va face atât prin abordarea legală (constituţionalistă şi administrativă) a prob­le­mei, cât şi în mod aparte prin studiul politologic al comportamentului clasei po­li­tice.

Ma­jo­ritatea specialiştilor interesaţi de problemă sunt de părere că este vorba despre re­gim politic parlamentar. O altă categorie insistă asupra faptului că avem de afa­cere cu un regim semiprezidenţial. În cele ce urmează autorii doresc să pre­zi­nte propria viziune asupra problemei. Pentru formularea acesteia vom demara ana­liza cadrului constituţional existent.

Modificările (cu implicaţii pentru studiul de faţă) s-au referit la Capitolele V, VI şi VII din Constituţia Republicii Moldova, fiind vorba despre „Pre­şe­di­n­te­le Republicii Moldova”, „Guvernul” şi „Raporturile Parlamentului cu Guver­nul”.

Cea mai importantă modificare, în opinia autorului ţine de articolul 78 „Ale­gerea Preşedintelui”. Astfel, enunţul „este ales prin vot universal, egal, di­rect, secret şi liber exprimat” a fost înlocuită cu „este ales de Parlament prin vot se­cret”. Această modificare este una extrem de importantă, fiindcă lipseşte fun­c­ţia respectivă de caracterul său reprezentativ. Mandatul prezidenţial nu este ofe­rit de către popor, ci doar de către reprezentanţii acestuia din Parlament. Res­pe­c­tiv, în activitatea sa el nu poate invoca voinţa poporului care l-ar fi ales.

O altă modificare importantă ţine de excluderea prevederilor articolului 83, ca­re reglementau legătura dintre Preşedintele Republicii Moldova şi Guvernul. În acest fel, în Preşedintele Republicii Moldova nu mai poate prezida şedinţele Guvernului la care participă şi nu poate consulta Guvernul în probleme urgente sau de importanţă deosebită. De specificat că Constituţia Republicii Moldova, în va­rianta sa actuală, nu reglementează în nici un fel participarea Preşedintelui la şedinţele Guvernului.

Pe de altă parte însă, anumite prevederi specifice unui regim constituţional semiprezidenţial de guvernare au fost păstrate. Este vorba,în mod aparte de con­ţi­nutul articolului 73, prin care se consfinţeşte dreptul Preşedintelui Republicii Mo­ldova la iniţiativă legislativă. Drept ce nu va fi întâlnit în nici o Constituţie apa­rţinând unui stat cu regim politic parlamentar. Mai mult decât atât, printre modificările constituţionale operate în vara anului 2000, sunt şi de acelea care nu că nu limitează puterea Preşedintelui, ci dimpotrivă amortizează efectul mo­di­ficărilor respective. Este vorba despre adăugirile efectuate în conţinutul arti­co­lu­lui 88, punctul (i), prin care Preşedintele Republicii Moldova dispune de o aşa at­ribuţie ca „suspendă actele Guvernului ce contravin legislaţiei, până la ado­p­ta­rea hotărârii definitive a Curţii Constituţionale”. În aşa mod Preşedintele devine o parte a puterii executive, situată superior Guvernului. Constatare ce iarăşi nu se încadrează în logica unui regim parlamentar. Toate aceste observaţii permit unor specialişti în dreptul administrativ să insiste asupra faptului că „Pre­şe­di­n­te­le Republicii, pe lângă calitatea sa de şef al statului, este şi şef al execu­tivu­lui”[5, 64].

Modificările operate în Capitolele VI şi VII au vizat fortificarea instituţiei Gu­vernului. În particular ne referim la introducerea în categoria de acte ale Gu­vernului a ordonanţelor şi implicit a procedurii de delegare legislativă. Practica po­litică ulterioară a arătat că acestea nu au fost utilizate în procesul de gu­ver­na­re, fapt ce exprimă inclusiv slăbiciunea guvernelor de până acum.

Per ansamblu, modificările constituţionale aşa de des invocate în calitate de bază legală a calificării regimului politic din Republica Moldova drept unul pa­r­la­mentar nu au fost aşa de multe la număr. Pe de asupra au purtat un caracter co­ntroversat şi limitat. Cea mai importantă modificare se referă la modalitatea de alegere a Preşedintelui. În pofida faptului că ea nu se referă nemijlocit la atri­bu­ţii, considerăm că importanţa acestei modificări este crucială. Aceasta pe mo­tiv că Preşedintele Republicii Moldova a fost lipsit de mandatul reprezentativ oferit de către popor prin vot universal. În raport cu Parlamentul el deţine un grad limitat de reprezentativitate. În ceea ce priveşte atribuţiile sale, atunci la acest capitol putem menţiona că doar două atribuţii au fost excluse: „prezidarea (participarea) şi consultarea Guvernului” şi dreptul de sesizare a Curţii Cons­ti­tu­ţi­o­nale. În rest, toate au fost păstrate. În concluzie, modificările constituţionale nu au avut un caracter finit din punctul de vedere al edificării unui regim con­sti­tu­ţional de guvernare de natură parlamentară. S-a lucrat cu jumătăţi de măsură.

Însă, în opinia autorului, sorgintea problemelor ce ţin de individualizarea re­gi­mului politic din Republica Moldova, se află nu atât în domeniul legal (co­n­s­ti­tu­ţional), cât în special în domeniul social-politic. Comportamentul clasei politi­ce şi a societăţii denotă o atitudine „rece” faţă de regimul politic parlamentar. As­tfel, în cazul societăţii drept dovadă a tezei enunţate mai sus, pot servi re­zu­l­ta­tele majorităţii absolute a sondajelor, în care opinia publică optează în mod ma­joritar pentru mecanismul alegerii prin vot universal şi direct al Preşedintelui Republicii Moldova. Indirect se acordă un vot de încredere şi o importanţă in­sti­tu­ţiei respective ce depăşeşte limitele prevăzute de un regim politic parlamentar.

Această atitudine şi stare de spirit a populaţiei este alimentată extrem de mult de către comportamentul clasei politice. Şi aici nu este vorba doar despre comportamentul clasei conducătoare, ci şi a unor lideri reprezentativi ai opo­zi­ţi­ei. Întâi de toate este vorba despre atitudinea luată de către actuala putere po­li­ti­că reprezentată de Partidul Comuniştilor. Imediat după alegerile din 2001, co­mu­niştii prin poziţionarea liderilor săi au conferit instituției preşedintelui ima­gi­nea celei mai importante din stat. În pofida faptului că însuşi doctrina comunistă preferă guvernarea colectivă, precum şi în disensiune cu practica statelor parla­me­ntare unde funcția principală în stat este cea a prim-ministrului, liderul parti­du­lui care a obţinut majoritatea absolută în Parlament – V.Voronin, a preferat să se poziţioneze în postura de Preşedinte al Republicii Moldova. Faptul că V.Vo­ro­nin a rămas şi în postura de preşedinte a partidului de guvernământ, a creat şi mai multe dificultăţi în demersul specialiştilor de a identifica tipul regimului po­li­tic din Republica Moldova. În acest fel, responsabilitatea miniștrilor în faţa Pre­şedintelui devine în primul rând una politică. Aceasta pe motiv că Guvernul este menţinut de către majoritatea a cărui lider este şef al statului. De facto se con­stituie un executiv piramidal, în vârful piramidei situându-se Preşedintele.

O parte a opoziţiei, la fel nu agreează ideea de republică parlamentară. În ace­astă ordine de idei se înscrie dorinţa manifestă a unor lideri din opoziţie (S.Ure­chean (Alianţa „Moldova Noastră”), alegerile parlamentare din 2005, 2009) de a ocupa funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, accentuând în acest fel importanţa instituţiei pentru sistemul politic din Republica Moldova. Sau iniţiative de revizuire a Constituţiei, în sensul alegerii preşedintelui de către popor (iniţiativa Partidului Liberal Democrat din Moldova). În final, din punctul de vedere a comportamentului clasei politice, regimul politic parlamentar nu es­te unul preferat de către majoritatea reprezentanţilor acesteia.

Încercând o clasare a regimului politic din Republica Moldova, trebuie să re­ieşim atât din prevederile constituţionale care edifică mecanismele juridice de funcţionare a acestuia, cât şi din comportamentul şi atitudinea clasei politice în procesul de realizare a funcţiilor sale de conducere. În acest sens putem spune că în Republica Moldova nu există un regim politic parlamentar care s-ar în­ca­d­ra în limitele unui regim politic parlamentar model, după tipul celui german sau italian. Desprinderea de modelul clasic se datorează nu atât rigorilor constitu­ţi­o­na­le existente, cât denaturării acestuia de către clasa politică, care nu ţine cont de „regulile de joc” prescrise de către regimul respectiv. În general, comasând elementele constituţionale cu cele ale comportamentului politic, deducem o pre­va­lare a elementelor unui regim semiprezidenţial, şi nicidecum parlamentar. Acest fapt ne permite să deducem că, cu părere de rău, că tipul regimului poate de­pinde de „capriciile” forţelor politice antrenate în procesul de realizare a pu­terii. De exemplu, nu este clar care va fi situaţia în cazul în care după alegerile din 2009, comuniştii vor reuşi să-şi păstreze poziţiile, iar actualul Preşedinte al Re­publicii Moldova (care nu va mai putea pretinde la funcţie după aprilie 2009), şi liderul de partid V.Voronin, va dori să rămână în una din funcţiile im­po­rtante din stat. Această incertitudine, ne demonstrează imaturitatea atât a sis­te­mului politic, cât şi a clasei politice. Este foarte probabil ca actuala formulă co­nstituţională de organizare a puterii de stat să nu fie ultima în perioada ap­ro­pi­ată.

 

3.Concluzii şi recomandări privind optimizarea

mecanismelor de guvernare

Este extrem de important ca clasa politică să conştientizeze necesitatea de a se decide asupra regimului politic optim pentru Republica Moldova. Faptul res­pe­ctiv va permite depăşirea mai multor probleme de sistem existente la moment. Acest pas va fi unul dintre cele decisive în configurarea unui sistem politic de­mo­cratic şi stabil, lipsit de riscurile uzurpării moniste a puterii.

În această ordine de idei, sunt de părere că regimul politic optim pentru Re­publica Moldova este cel parlamentar. Idee care are la bază mai multe raţio­na­me­nte:

• regimul politic parlamentar face posibilă evitarea problemelor legate de caracterul bicefal al puterii executive, îndeosebi în cazul în care Prim-ministrul şi Preşedintele fac parte din două tabere politice opuse;
• Guvernul este responsabil doar în faţa Parlamentului, şi nu mai depinde şi de instituţia prezidenţială;
• regimul parlamentar nu presupune o putere executivă slabă. Dimpotrivă, în condiţiile în care Prim-ministrul este cel care are responsabilitatea guvernării şi nu o împarte cu alte instituţii, puterea executivă este reprezentată de o singură in­stituţie – Guvernul, care şi este responsabil de realizarea tuturor stipulaţiilor programului de guvernare;
• din momentul în care instituţia Preşedintelui Republicii Moldova va fi una cu adevărat caracteristică unui regim parlamentar, ea nu va mai reprezenta sco­pul principal al partidelor parlamentare. Alegerea (sau mai bine zis neale­ge­rea) Preşedintelui nu va fi o chestiune de principiu, care poate provoca dizo­lva­rea Parlamentului;
• în fine, regimul politic parlamentar a fost una dintre condiţiile ce nu per­mis depăşirea cu succes a tranziţiei politice şi social-economice de către o bună parte a statelor din Europa Centrală, cum ar fi de exemplu Ungaria sau Cehia.

În ceea ce priveşte regimul semiprezidenţial, atunci sistemul politic al Re­pu­blicii Moldova, a cunoscut deja un mecanism respectiv de realizare a suve­ra­ni­tăţii populare, experienţa fiind una extrem de nereuşită. Iar în ceea ce priveşte regimul prezidenţial, atunci situația este şi mai gravă, în condiţiile în care există pe­ricolul uzurpării puterii într-un sistem politic aflat în tranziţie, şi în care o pa­r­te a populaţiei cu nostalgie tratează perioada totalitarismului sovietic.

Autorii consideră necesar de a propune la finalul articolului şi câteva re­co­ma­ndări vizavi de îmbunătăţirea situaţiei în domeniu:

• conştientizarea şi acceptarea de către clasa politică din Republica Mol­do­va, nu doar la nivel declarativ, a mecanismelor de realizare a puterii caracte­ri­s­ti­ce regimului politic parlamentar;
• operarea a următoarelor modificări constituţionale:

1. excluderea din conţinutul articolului 73 a Constituţiei Republicii Mol­do­va „Iniţiativa legislativă”a expresiei „Preşedintelui Republicii Moldova”;
2. excluderea din articolul 88 a punctului (i), privind dreptul Preşedintelui de a suspenda actele Guvernului;
3. de a reduce atribuţiile Preşedintelui în domeniul apărării şi asigurării se­cu­rităţii naţionale.

 

Bibliografie

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994. // Monitorul Oficial nr.1 din 18 august 1994;
2. Legea RSS Moldova cu privire la instituirea funcţiei de Preşedinte al RSS Moldova şi la introducerea unor modificări şi completări în Constituţia RSS Moldova, din 3 septembrie 1990. // Legi, Hotărâri şi alte acte adoptate la se­siu­nea I a Sovietului Suprem al RSS Moldova de legislatura a XII-a. / Ediţia Sovietului Suprem al RSS Moldova. – Chişinău: 1990, p.266-269;
3. Legea cu privire la alegerile Preşedintelui Republicii Moldova nr.720-XII din 18 septembrie 1991. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.006 din 18 septembrie 1991;
4. Cârnaţ T. Drept constituţional. – Chişinău: Cart Didact, 2004;
5. Orlov M., Belecciu Ş. Drept administrativ. – Chişinău: „Elena – V.I.”, 2005;
6. Solomon C. Instituţia prezidenţială în Republica Moldova (1990-2000). // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea XV. – Chişinău: CEP USM, 2001, p.116-132.