Statul şi dreptul sunt produse ale evoluţiei istorice a omenirii care s-au cristalizat ca valori fundamentale ale civilizaţiei.
Concepţiile privitoare la originea, conţinutul şi formele statului şi dreptului pot fi grupate în trei orientări:
- concepţiile care susţin preeminenţa dreptului asupra statului (anterioritatea dreptului): normele fundamentale s-ar fi constituit înainte de apariţia statului; nu statul creează dreptul ci îl consacră doar în forme juridice concrete (şcoala dreptului natural: omul s-a născut liber, cu drepturi naturale inalienabile -teoria contractului social- dreptul -voinţa naţiunii);
- dreptul este un produs al statului (preeminenţa statului). Jellink (doctrina germană)- dreptul este o „emanaţie a statului”; Marx: statul creează dreptul ca unul dintre instrumentele sale de constrângere şi represiune;
- concepţiile ce explică interacţiunea şi interdependenţa stat-drept, unele mergând până la identificarea acestora (ex: concepţia statului de drept: Kelsen -statul este ordinea de drept”; personificarea normelor juridice în societate”).
Punctul nostru de vedere:
Interacţiunea nu presupune suprapunere, identificare, chiar dacă exclude ideea că ele doar sunt realităţi separate. Statul care concentrează puterea presupune un minimum de organizare a societăţii în întregul ei, iar această organizare nu se poate realiza fără un minim de norme de organizare şi conduită general obligatorii în teritoriul locuit de o populaţie. Ansamblul acestor norme investite cu autoritatea puterii de stat a primit denumirea de „drept” iar organizarea în ansamblu a societăţii sub autoritatea unui mecanism instituţionalizat al puterii generale în acea societate -denumirea de „stat”.
Normele sociale pot deveni norme de drept numai prin intermediul statului, care le investeşte cu autoritatea puterii generale din societate, iar organizarea socială devine „stat” prin forma normelor de drept general-obligatorii în acea societate.
Statul „creează” sau „etatizează” normele generale de conduită din societate, transformâdu-le în drept, dreptul „normativizează” statul conferindu-i o anumită structură instituţională, atribuţii şi funcţii determinate.
Statul conferă dreptului obligativitate generală; dreptul conferă statului stabilitatea structurilor, fixând şi permanentizând instituţii, relaţii şi funcţii specifice ordinii şi organizării statale. [18]
Interdependenţa stat -drept decurge din:
– interdependenţa lor obiectivă, reală;
– din logica unitară a procesului de cunoaştere ştiinţifică a acestora.
