Fiind principala instituţie politică a societăţii, statului îi revine un loc de seamă în societate. Putem menţiona că formula cea mai concisă prin care putem defini rolul şi scopul statului este că acesta apără interesul general al tuturor cetăţenilor şi al fiecăruia în parte.
În analizele efectuate de Immanuel Kant şi Rene Casin se subliniază că scopul principal al organizaţiei politice statale îl constituie apărarea drepturilor inalienabile ale omului. Referitor la scopul statului putem evidenţia două concepte esenţiale:
Prima este reprezentată de filosofia clasică greacă pentru care scopul statului este nelimitat. Conform acestei concepţii nu poate exista o sferă de activitate care n-ar prezenta vre-un interes pentru stat. Părtaşii acestei concepţii consideră că orice activitate trebuie să fie disciplinară de stat.
Cealaltă concepţie rezervă omului o activitate liberă de orice dominaţie din partea statului. Statul are ca scop ocrotirea dreptului şi garantarea libertăţii. În această ordine de idei Heghel menţiona „Dacă cetăţenilor nu le merge bine, dacă scopul lor subiectiv nu este satisfăcut, atunci statul stă pe picioare slabe”. Rolul statului constă în apărarea orânduirii de stat. De asemenea potrivit Constituţiei Republicii Moldova, statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui,(art. 47, alin. 1.). Însă potrivit art. 47 alin 2, cetăţenii au dreptul din partea statului la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă.
Deci, rolul şi scopul statului se realizează prin funcţiile sale care, sânt interne şi externe. În analiza obiectivelor sale majore, statul are îndatorirea să asigure ordinea şi stabilitatea în societatea dată şi să contribuie prin mijloacele sale proprii, la progresul economic, tehnic uman.
Activitatea statului este caracterizată de funcţiile pe care acesta le îndeplineşte. Termenul funcţie vine de la latinescul „fonctio”, care se traduce prin muncă, deprindere, îndeplinire. Funcţiile statului sînt definite ca fiind direcţiile fundamentale de activitate a statului.
În continuare vom caracteriza pe scurt următoarele funcţii ale statului:
Funcţiile interne
- funcţia legislativă – prin care statul prin organismele sale specializate adoptă sistemul legislativ al societăţi;
- executivă – care presupune realizarea activităţii de organizare a executării legilor şi a altor decizii adoptate,
- judecătorească – prin care se supraveghează aplicarea corectă a legilor şi sancţionarea încălcărilor acestora,
- economică – ce constă pe de o parte în faptul că statul este organizatorul direct al activităţii economice în cazul proprietăţii de stat, iar pe de altă parte, asigură cadrul politic, organizatoric, şi juridic prin care agenţii economici îşi desfăşoară activitatea,
- socială – prin care se asigură condiţii decente de trai tuturor cetăţenilor ţării, prin măsuri de protecţie socială, medicală, etc.
- culturală – prin care se asigură condiţii de instruire şi educaţie, de afirmare a capacităţilor creative ale cetăţenilor,
- de apărare a ordinii sociale, care are o latură preventiv – educativă prin care se sancţionează actele antisociale,
- ecologică prin care se protejează mediul ambiant.
Funcţiile externe Pe plan extern statul îndeplineşte funcţiile:
1) de promovare a cooperării cu celelalte state,
- ) de statornicire a unor relaţii de bună vecinătate,
- de apărare a ţării printr-o relaţie de cooperare şi parteneriat cu alte ţări,
- apărarea independenţei şi suveranităţii statale, a integrităţii teritoriale.
Aceste funcţii ale statului se exercită într-un nou climat internaţional, dominat de respect şi încredere reciprocă, de stimă şi sprijin mutual în efortul comun de propăşire paşnică a tuturor naţiunilor lumii.
De asemenea, ele contribuie la realizarea scopului fundamental pe care îl are statul democratic şi anume promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
