Publicat în

Știința dreptului penal

Noţiune. Normele dreptului penal îşi găsesc o mai puternică fundamentare în măsura în care ele sunt explicate, argumentate şi motivate pe plan teoretic.

Totalitatea ideilor şi concepţiilor, a teoriilor şi principiilor despre nor­mele şi instituţiile dreptului penal formează ştiinţa dreptului penal, ramu­ră componentă a ştiinţelor juridice[1].

Spre deosebire de dreptul penal ca ramură de drept, ale cărui norme le putem găsi în Codul penal şi în alte acte normative, ştiinţa dreptului penal îşi găseşte sediul în tratate şi monografii, manuale şi note de curs, studii şi arti­cole ştiinţifice.

Ca sistem de cunoştinţe despre dreptul penal, ştiinţa dreptului penal explică şi fundamentează necesitatea şi sarcinile dreptului penal, metodele şi mijloacele de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional.

Obiectul de studiu al ştiinţei dreptului penal. Obiectul de studiu al ştiinţei dreptului penal îl formează dreptul penal ca o totalitate de norme şi instituţii. Studiind normele şi instituţiile dreptului penal, ştiinţa trebuie să explice care este originea acestora, conţinutul şi structura lor, evoluţia lor istorică, trebuie să analizeze condiţiile obiective care impun apărarea socia­lă a valorilor ce cad sub incidenţa normelor dreptului penal, să stabilească măsurile ce trebuie adoptate pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţionalităţii.

Ştiinţa dreptului penal cercetează practica judiciară pentru a observa con­cordanţa dintre soluţiile practice cu principiile exprimate în normele juridice penale.

Ştiinţa dreptului penal are menirea să descopere legile de evoluţie ale fe­nomenului juridico-penal, să pună în evidenţă cauzele care determină crearea, modificarea şi dispariţia normelor şi instituţiilor dreptului penal.

Metode de studiu folosite de ştiinţa dreptului penal. Ştiinţa dreptului penal foloseşte pentru studiu următoarele metode: metoda logică (raţională), metoda istorică, metoda comparativă, experimentul, metoda sociologică, stu­diul de caz, metoda statistică ş.a.

Cu ajutorul acestor metode se poate realiza o analiză complexă şi aprofun­dată a normelor şi instituţiilor dreptului penal, se pot emite şi formula idei, concepţii şi teorii care vor contribui la dezvoltarea ştiinţei dreptului penal şi la perfecţionarea legislaţiei penale.

Locul ştiinţei dreptului penal în sistemul ştiinţelor penal-juridice. Sub denumirea de ştiinţe penal-juridice sunt grupate disciplinele socio-umaniste, care au ca obiect de cercetare fenomenul complex al infracţionalităţii atât sub raportul naturii şi etiologiei lui, cât şi sub cel al fundamentării ştiinţifice a mij­loacelor de prevenire şi combatere a acestuia.

Cea mai importantă dintre disciplinele care au ca obiect cercetarea feno­menului criminalităţii este criminologia.

Criminologia este o ştiinţă socială ce studiază fenomenul criminalităţii în ansamblul său sub aspectul stării, structurii şi dinamicii sale, al cauzelor şi condiţiilor care îl determină sau îl favorizează, precum şi modalităţile de profilaxie şi combatere a acestui fenomen[2].

În literatura de specialitate i s-a recunoscut criminologiei caracterul de ştiinţă complexă interdisciplinară, care include în obiectul său de studiu şi alte discipline, de exemplu, antropologia criminală, sociologia criminală, statistica penală ş.a.

Un alt grup de ştiinţe penal-juridice ce au ca obiect cercetarea mijloacelor de reacţie antiinfracţională cuprinde: penologia şi ştiinţa penitenciară.

Penologia este ştiinţa care se ocupă cu studierea pedepselor şi altor sancţi­uni de drept penal sub raportul eficacităţii acestora în prevenirea şi reprimarea faptelor periculoase, precum şi de elaborarea unor propuneri de îmbunătăţire a calităţii acestora.

Ştiinţa penitenciară studiază modul de organizare şi funcţionare a locu­rilor de executare a pedepselor privative de libertate, cum sunt penitenciarele.

Tot în grupul ştiinţelor penal-juridice se includ criminalistica, medicina legală, psihologia judiciară, psihiatria judiciară.

Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care cuprinde un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale[3].

Medicina legală (care aparţine şi ştiinţelor medicale şi celor penale) studi­ază problemele patologiei umane legate de viaţa, sănătatea şi activitatea omu­lui ca fapte incriminate sau relaţii sociale ocrotite de lege, în scopul de a oferi justiţiei probe cu caracter ştiinţific, cât şi măsuri cu caracter medico-social utile efortului de asanare a delincvenţei[4].

Psihologia judiciară este o disciplină teoretic-aplicativă care studiază persoana umană implicată în drama judiciară, cadrul psihologic şi sociopsi- hologic care determină comportamentul ei[5].

Psihiatria judiciară este o ramură a psihiatriei generale[6] care corelează cu legea juridică despre discernământul şi responsabilitatea umană pentru faptele săvârşite în detrimentul legii sau neglijarea acesteia[7].

În cadrul ştiinţelor penal-juridice, o situaţie specială, precum s-a arătat în literatura de specialitate[8], o are politica penală, care cuprinde în obiectul său de cercetare studiul datelor furnizate de celelalte ştiinţe, inclusiv cele pe- nal-juridice, care pe această bază elaborează orientările, metodele, principiile şi mijloacele pe care le recomandă legiuitorului, în vederea perfecţionării nor­melor de drept penal, organelor judiciare care vor aplica aceste norme, precum şi tuturor celor care au atribuţii în activitatea de prevenire a infracţiunii.

Ştiinţele penal-juridice prezentate mai sus contribuie, fiecare în felul său, la realizarea scopului dreptului penal, a politicii penale.

Ştiinţa dreptului penal în Republica Moldova. Ştiinţa dreptului penal din Republica Moldova s-a format sub influenţa ideilor şi teoriilor promo­vate de cele mai mari centre ştiinţifice existente în fostul Imperiu Sovietic. Pe parcursul a şapte decenii specialiştii-penalişti au fost pregătiţi la centrele universitare din Moscova, Harkiv, Kiev, Leningrad, Odesa sub îndrumarea ce­lor mai mari savanţi din domeniu: A. A. Piontkovski, V. N. Kudreavţev, N. F. Kuzneţova, I. I. Karpeţ ş.a.

Elevi ai acestora au fost şi cei care au contribuit la formarea dreptului penal naţional, şi anume: C. N. Florea, T. I. Carpov, A. Borodac, I. Macari, C. Roşca, ş.a.

După 1991, odată cu destrămarea fostei URSS, Republica Moldova s-a de­clarat stat suveran şi independent, iar aceasta a avut implicaţii directe asupra vieţii social-politice şi ideologice din ţară, afectând inclusiv şi ştiinţa dreptului penal. Începând cu anii ’90 ai sec. XX, tinerii specialişti se îndreaptă spre Prut şi Europa, spre centrele ştiinţifice din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Paris, Bordeaux ş.a.

Fără a nega acele afirmaţii deja acceptate, tânăra generaţie încearcă să cu­noască noi şcoli de drept, noi opinii, teorii existente vizavi de normele şi insti­tuţiile de drept penal. La formarea unor noi concepţii au contribuit în special savanţi-penalişti ca: C. Bulai, G. Antoniu, Gh. Nistoreanu, M. Basarab ş.a.

În afară de pregătirea teoretică, preocupările specialiştilor în domeniu au fost orientate şi spre elaborarea şi adoptarea unui nou Cod penal, care ar cores­punde etapei contemporane de dezvoltare a societăţii. Codul penal adoptat la 18 aprilie 2002 şi care a intrat în vigoare la 12 iunie 2003 a format o nouă bază pentru viitoarele cercetări ştiinţifice.

Mai mult decât atât, perioada de definire a statalităţii Republicii Moldova a preconizat noi şi noi încercări de a aborda problemele ştiinţei dreptului penal prin elaborări de manuale, articole ştiinţifice, comunicări, materiale didactice, comentarii.

La momentul actual în Republica Moldova putem vorbi despre formarea unor centre ştiinţifice pe lângă Universitatea de Stat din Moldova, Univer­sitatea Liberă Internaţională din Moldova, Academia Naţională de Poliţie, ai căror specialişti prin munca lor de zi cu zi contribuie la formarea ştiinţei dreptului penal.

Chiar şi în etapa actuală putem vorbi despre savanţi-penalişti cunoscuţi atât la noi, cât şi în străinătate: A. Barbăneagră, S. Brânză, X. Ulianovschi, Gh. Ulianovschi, V. Bujor, I. Macari, V. Moraru ş.a.

În prezent ştiinţa dreptului penal din ţara noastră face paşi importanţi în direcţia deschiderii sale spre viaţa ştiinţifică internaţională, pentru racordarea dreptului nostru penal la eforturile care se depun pe plan mondial pentru studierea ştiinţifică a fenomenului infracţionalităţii şi stabilirea celor mai potrivite măsuri pentru prevenirea acestuia.

 

[1] C. Bulai, op. cit, p. 21.

[2]   I. Ciobanu, Criminologie, Chişinău, Cartdidact, 2003, p. 9.

[3]   Em. Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti, Universul Juridic, 2002, p. 10.

[4]   C. Mitrache, Cr. Mitrache, op. cit., p. 31.

[5]   S. Rusnac, Psihologia dreptului, Chişinău, Arc, 2000, p. 140.

[6]   Psihiatria generală este o ştiinţă care studiază etiologia, patogeneza tulburărilor psihice, tratamentul şi profilaxia lor.

[7]   Al. Nacu, An. Nacu, Psihiatrie judiciară, Chişinău, 1997, p. 7.

[8] C. Bulai, op. cit., p. 24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *