Publicat în

Vatamarea corporala

  1. Noţiune.

Potrivit art. 181 Cod penal, constituie infracţiune “fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile”.

2.         Obiectul juridic special şi obiectul material.

Infracţiunea de vătămare corporală are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală şi sănătatea persoanei.

În forma sa agravantă prevăzută de art. 181 alin. 11 introdus prin Legea nr. 197/2000, existenţa infracţiunii fiind condiţionată de vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unui membru de familie definit de art. 1491, obiectul juridic special priveşte în egală măsură şi relaţiile normale ce se stabilesc între membrii unei familii.

3.         Subiecţii.

Infracţiunea de vătămare corporală poate fi săvârşită de orice persoană, asupra oricărei persoane, cu excepţia formei agravante care are subiect calificat în persoana unui membru de familie.

Participaţia penală este posibilă atât în forma coautoratului cât şi în forma instigării sau a complicităţii.

  1. Latura obiectivă.

Infracţiunea se realizează, sub aspectul laturii obiective, printr-o acţiune sau inacţiune care pricinuieşte persoanei o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile.

Acţiunea poate fi îndreptată împotriva corpului (victima este îmbrâncită şi proiectată pe un plan dur) sau împotriva psihicului (se produce victimei un şoc psihic, în urma căruia ea are nevoie de îngrijiri medicale).

Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să aibă ca rezultat o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii care să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile.

Este de observat că textul stabileşte numai limita superioară a duratei îngrijirilor medicale. În ceea ce priveşte limita inferioară a acestor îngrijiri, din raportarea dispoziţiilor art. 181 Cod penal la dispoziţiile art. 180 alin. 2, rezultă că ea este de 21 de zile, deoarece, dacă durata îngrijirilor medicale este de cel mult 20 de zile fapta constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe în formă agravată.

5.         Latura subiectivă.

Infracţiunea de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Dacă infracţiunea se săvârşeşte prin loviri sau alte acte de violenţă, care produc o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale între 21 şi 60 de zile, vătămarea corporală poate îmbrăca şi forma unei infracţiuni praeterintenţionate, care are ca bază infracţiunea prevăzută în art. 180 alin. 1 Cod penal.

  1. Forma agravantă.

Potrivit art. 180 alin. 11, introdus prin Legea nr. 197/2000, infracţiunea de vătămare corporală este mai gravă dacă faptele de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii se produc asupra unui membru de familie.

Circumstanţa agravantă se referă la calitatea de membru de familie a subiectului pasiv, aceasta din dorinţa legiuitorului de a ocroti victimele violenţei în familie.

7.         Consumarea.

Tentativa la infracţiunea de vătămare corporală este posibilă, dar legea nu o sancţionează.

Infracţiunea se consumă în momentul când, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii făptuitorului, se produce rezultatul cerut de lege, adică vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel puţin 21 de zile şi cel mult 60 de zile.

8.         Sancţiunea.

Infracţiunea de vătămare corporală se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Forma agravantă a infracţiunii se sancţionează cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. 11, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *