Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Prognoza demografică pe termen lung pentru România este una pesimistă. Până în decembrie 1989, prognozele demografice oficiale dădeau cifra de „cel puţin 25 de milioane pentru anul 1990  şi de „aproximativ 30 milioane”pentru anul 2000. Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992 consemnează  22 810 035 locuitori pe teritoriul României. Cifra publicată nu a stârnit uimire deoarece tendinţele demografice  din perioada 1980 – 1989 anunţau un declin demografic şi alte fenomene asociate. Natalitatea se înscrisese din 1981 într-un proces de scădere, în timp ce mortalitatea populaţiei, aflată încă la un nivel ridicat, manifesta tendinţe oscilante şi contradictorii. Sporul natural, cândva mare(anii *70), oferea valori tot mai reduse, de la an la an. Speranţa menţinerii şi chiar a redresării natalităţii în ţara noastră s-a dovedit iluzorie deoarece măsurile pronataliste, bazate mai ales pe reprimarea întreruperilor de sarcină şi pe interzicerea cvasigenerală a mijloacelor contraceptive, s-au dovedit ineficiente. Cu toate acestea, în anii *80, numărul populaţiei României a continuat să crească, chiar dacă ritmurile medii anuale deveneau tot mai mici.

Statisticile oficiale au demonstrat clar pentru perioada 1990-1997 tendinţe noi, necunoscute în istoria demografică a României. Din anul 1990 numărul populaţiei scade, datorită emigraţiei în primul rând, dar şi din cauza soldului negativ ala creşterii naturale. Combinate, aceste două cauze explică creşterea totală negativă a numărului populaţiei, ale cărei valori au fost: - 19 200 persoane(1990), - 400 (1991), - 32 900 în 1992, - 30 500 în 1993, - 35 600 în 1994, - 56 300 în 1995, - 74 200 în 1996. În intervalul 1990 – 1997, numărul populaţiei României a scăzut cu  248 100 de locuitori. Tendinţa este nouă: populaţia României a cunoscut o scădere, dar aceasta a avut loc ca o consecinţă a celui de-al doilea război mondial. În  anii *90, înrăutăţirea  indicilor demografici – în special, a mortalităţii generale şi a celei infantile -, s-a asociat tot mai mult cu sărăcia: au reapărut bolile sărăciei, pe care regimul comunist considera că le-a eradicat pentru totdeauna.

Tabloul demografic românesc mai cuprinde o componentă importantă: îmbătrânirea demografică. Este un proces ireversibil, care se desfăşoară rapid în ţara noastră, datorită scăderii de lungă durată a natalităţii şi a emigrării multor persoane tinere în Occident, în căutarea unui loc de muncă bine plătit. Proporţia persoanelor vârstnice în societatea românească, creşterea vârstei medii, sporirea „presiunii” populaţiei vârstnice asupra populaţiei adulte – tendinţă evidenţiată de creşterea constantă a numărului de pensionari – confirmă amploarea şi viteza îmbătrânirii demografice. Populaţia satelor este mult mai îmbătrânită decât cea urbană iar unele provincii istorice, în primul rând Banatul, au o structură demografică mult mai îmbătrânită comparativ cu restul ţării.

În următoarele două decenii, ca o consecinţă a fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, sute de sate vor dispărea de pe harta demografică a României, deoarece populaţia lor actuală, alcătuită majoritar din pensionari, se va stinge în timp. Sunt localităţi fără nici o perspectivă,  având doar câteva sute de locuitori, care nu dispun, în mileniul al treilea, de condiţii decente de viaţă şi nici nu atrag potenţiali investitori.

 Dacă în 2005, aproximativ 18% din totalul populaţiei avea peste 65 de ani, în 2020 procentajul persoanelor de vârsta a treia va creşte la 30% iar în 2050, jumătate din populaţie  va avea peste 65 de ani. Este evidentă astfel, tendinţa de îmbătrânire a populaţiei României, situaţie comparabilă cu cea a ţărilor din Uniunea Europeană. Specialiştii estimează că până în 2050, daca actualele tendinţe demografice se vor menţine, populaţia României va urma o curbă descendentă, ajungând în acel an la aproximativ 14 milioane de locuitori, în condiţiile conservării actualelor valori ale natalităţii şi mortalităţii (Vasile Gheţău).

Statistic, între recensământul din 1992 şi cel din 2002 populaţia României a scăzut cu 1,1 milioane de locuitori, evoluţie descendentă care reflectă instalarea fără echivoc a unui declin demografic. Scăderea naturală a fost de 300000 locuitori, dar fluxurile migraţiei externe s-au intensificat, ajungând la 800000 de persoane între 1992-2002. Conform  lui Vasile Gheţău, proiectările demografice reprezintă un instrument major în elaborarea programelor şi strategiilor de dezvoltare economică şi socială şi sunt indispensabile în funcţionarea componentelor unei politici demografice realiste şi eficiente.

Caracteristicile demografice ale minorităţilor naţionale sunt foarte diverse: unele au o structură demografică îmbătrânită (evreii, maghiarii, germanii) iar altele sunt populaţii tinere (rromii, ucrainenii, ruşii, turcii). Natalitatea este şi ea diferită. În aceste condiţii, evoluţia viitoare va cunoaşte ritmuri diferite. Numărul evreilor, maghiarilor şi germanilor va scădea în următoarele decenii dar al rromilor, ucrainenilor, ruşilor şi turcilor din România va spori.

Recensământul din 1992 dădea cifra de 401 087 de locuitori  rromi, iar cel din 2002 de 535 250. Dar aceste cifre statistice nu sunt reale, referindu-se la cei care s-au declarat de etnie rromă. Foarte mulţi rromi, la recensămintele din 1992 şi 2002 s-au declarat ca fiind români sau maghiari. Populaţia cu profil etnic rrom propriu-zisă din România a fost estimată în 1993 de către sociologii Elena Zamfir şi Cătălin Zamfir ca fiind între 819 446 şi 1 000 000 (adică, 3,6% şi respectiv 4,3% din întreaga populaţie a ţării). Unii lideri ai rromilor afirmă că această minoritate  ar număra 2 sau chiar 3 milioane de oameni, iar organizaţiile internaţionale ale rromilor utilizează în mod curent cifra de 2 500 000 de rromi în România, dar cifrele respective sunt mult exagerate. 

Dar numărul şi ponderea etniei rrome în ansamblul populaţiei României  va creşte în mod semnificativ în următoarele decenii.  În condiţiile în care populaţia majoritară românească va scădea cu circa 13% până în 2025, cea de etnie maghiară cu circa 23%,  iar rromii ar realiza o creştere de 57%, proporţia actuală a minorităţilor în România se va modifica. Prognoza realizată de profesorul Vasile Gheţău operează cu două variante privind evoluţia  populaţiei de rromi, care vor ajunge în 2025, în varianta minimală la 1 564 000 de locuitori (7,7%) iar în varianta maximală la 2 346 000 (11,4% din totalul populaţiei României).  În 2030, rromii vor deveni principala minoritate a ţării,depăşindu-i pe maghiari,  ceea ce face ca integrarea lor economică, socială, educaţională şi culturală să devină o prioritate absolută. 

Efectele declinului demografic se vor manifesta cu o forţă incredibilă după 2020 în România. Comparativ cu 1989, generaţiile care vor ajunge în 2025-2030 la vârsta căsătoriei scad cu 40% şi evident că numărul de copii va scădea şi el dramatic după 2025-2030. Va scădea, cu cel puţin 1/3 populaţia şcolară a României, fapt care va determina o serie de consecinţe negative, imposibil de evitat:  disponibilizarea a mii de cadre didactice, în contextul închiderii, desfiinţării sau comasării a sute de şcoli din mediul rural(în sate cu natalitate redusă), şcoli care şi în acest moment funcţionează având un număr redus de elevi într-o clasă; elevii din mediul rural, în regiunile cu natalitate extrem de scăzută, vor fi obligaţi să parcurgă o distanţă însemnată până la şcoala din centrul comunei. Învăţământul superior din România va fi afectat negativ de declinul demografic al populaţiei tinere, în sensul că numărul studenţilor din universităţi va scădea continuu, în perioada 2010-2020 iar o serie de specializări vor dispărea sau se vor restrânge foarte mult.

Aşa cum explică profesorul  Vasile Gheţău, declinul demografic şi întreaga suită de consecinţe economice şi sociale care se profilează cu mare claritate pentru deceniile următoare provin din evoluţii conjugate ale natalităţii (fertilităţii), mortalităţii şi migraţiei externe. Pentru a fi stopat declinul demografic al României, sunt absolut necesare redresarea natalităţii, reducerea mortalităţii generale şi a migraţiei externe (mai ales a persoanelor apte de muncă).

 În acest sens, se impune elaborarea unei strategii naţionale în domeniul populaţiei având drept obiectiv redresarea natalităţii (Vasile Gheţău). O astfel de strategie nu ara putea fi decât rezultatul unor iniţiative ale clasei politice, cu aportul esenţial al specialiştilor, susţinute de şcoală, biserică, mass-media, societatea civilă, sindicate, organizaţii neguvernamentale şi elaborate cu largă consultare directă a opiniei publice. Esenţială este componenta stimulativă, economică, orientată spre copil, mamă, familia tânără. În elaborarea unei strategii naţionale în domeniul populaţiei, rolul major revine clasei politice. Responsabilitatea ei este enormă pentru că în joc este viitorul acestei naţiuni şi ţări. Aceasta, pentru evitarea derapajului demografic, a depopulării masive a ţării, cu toate implicaţiile negative şi pericolele pe care le poate atrage pe termen lung.

Fenomenul de îmbătrânire demografică determină consecinţe negative, pe termen mediu şi lung pentru România. În primul rând, ţara noastră se va confrunta cu o criză acută a forţei de muncă calificată, în condiţiile exodului tinerilor spre vest şi a declinului natalităţii. Populaţia aptă de muncă, mai ales cea între 20-60 de ani, va scădea dramatic, după 2010, dacă statul român nu va promova o politică demografică care să ofere tinerilor locuri de muncă atractive, bine plătite. România va fi nevoită să importe forţă de muncă din statele  lumii a treia,  din Africa, Asia, pentru a compensa lipsa braţelor de muncă. 

O altă consecinţă a fenomenului de îmbătrânire demografică este legată de sistemul de pensii şi de asigurări sociale. Populaţia vârstnică va constitui un segment tot mai însemnat din populaţia României iar bugetul sistemului de pensii şi asigurări sociale va trebui să crească an de an, riscând să intre în colaps după 2030, când se vor pensiona generaţii numeroase din punct de vedere demografic. Creşterea treptată a vârstei de pensionare nu rezolvă situaţia deoarece creşte şi speranţa de viaţă, astfel că vârstnicii vor trăi mai mult ca în perioada regimului comunist. Statul va trebui să găsească resurse financiare suplimentare pentru plata pensiilor.

Profesorul  Viorel Prelici remarca că se va produce o creştere bruscă a populaţiei pensionabile la un moment dat, ca un efect întârziat al decretului 770 din 1966, referitor la interzicerea avortului, care a determinat apariţia în România a generaţiei „decreţeilor”. Pensionarea bruscă a unui mare număr de salariaţi din generaţia „decreţeilor” în jurul anului 2030 va genera tensiuni sociale şi presiuni importante asupra bugetului de pensii şi asigurări sociale, în contextul unei populaţii active redusă substanţial faţă de anii *70 şi *80 ai secolului XX. 

Sociologul clujean Cornelia Mureşan estimează că în România va exista un val de pensionări masive către 2030 (pentru generaţia născută în 1967-1969),  iar după această dată pensionările vor rămâne masive până se epuizează toate generaţiile născute înainte de Revoluţia din Decembrie 1989. Va urma, ca o consecinţă firească, o presiune excepţională asupra costurilor din sistemul sanitar şi de protecţie socială. De asemenea, posibilităţile de supravieţuire la vârste înaintate cresc considerabil în deceniile care urmează, pentru că vârstnicii de astăzi şi mai ales, cei de mâine, fac (sau vor face ) parte din generaţiile care au beneficiat mult mai mult decât cele precedente de efectele pozitive ale bunăstării sociale: alimentaţie adecvată, o mai bună calitate a vieţii, prevenţie şi securitate sanitară la locul de muncă, dezvoltare educaţională şi culturală şi disponibilitatea bunurilor şi serviciilor sociale menţinerii în bună formă fizică şi mentală până la vârsta a patra.

Aşa cum remarcă Cornelia Mureşan, creşterea numărului şi proporţiei marilor vârstnici în societatea românească va declanşa un mecanism de creştere a costurilor, nu numai de protecţie socială dar şi de sănătate: prevenirea şi tratarea bolilor cronice şi degenerative, asistenţă socială pentru persoanele cu handicap şi dizabilităţi şi, în general, luarea în îngrijire a incapacităţilor fizice şi mentale de la vârsta a patra. Ponderea tot mai însemnată a pensionarilor şi vârstnicilor în societatea românească din următoarele decenii va genera cheltuieli tot mai mari legate de sistemul de asigurări medicale. Se ştie că o populaţie vârstnică are nevoie de mult mai multe medicamente şi îngrijiri medicale, spitalizări decât o populaţie în care predomină tinerii. Cheltuielile medicale vor exploda după 2015, aceasta şi datorită creşterii speranţei de viaţă, atât la bărbaţi cât şi la femei.

În planul familiei, celula de bază a societăţii, în următoarele decenii se vor produce importante mutaţii, atât în sfera mentalităţii cât şi în ceea ce priveşte  efectele sociale. În anii *90 în România a început procesul de atomizare socială, prin dezvoltarea unor alternative la familia tradiţională românească, după modelul Europei vestice. Este vorba în primul rând de concubinaj, de coabitare a unor cupluri care nu sunt căsătorite din punct de vedere juridic la oficiul stării civile.  Numărul căsătoriilor încheiate juridic va scade permanent în România în următoarele decenii, aceasta şi datorită dificultăţilor generate de criza mondială. Persoane de vârsta a treia preferă concubinajul în locul căsătoriei legitime deoarece văduva şi-ar pierde pensia de urmaş dacă ar încheia un nou mariaj. De asemenea, se va produce o mare instabilitate a cuplurilor căsătorite, prin intermediul divorţurilor şi recăsătoririlor multiple. Până în 1989, divorţul era în România un fenomen marginal, puţin răspândit, aproape necunoscut în mediul rural, unde exista obiceiul ca persoanele căsătorite să trăiască împreună până la moarte. În societatea actuală, numărul divorţurilor creşte de la an la an, rămânând ca  numeroase mame singure să îşi crească şi educe copiii, fapt care va genera probleme sociale. Divorţul tinde să devină o modă în lumea „showbizului” autohton, la fel ca în Occident, iar în mediul urban, rata divorţurilor se apropie de cea a nupţialităţii. 

Care va fi numărul populaţiei în 2025-2030? Greu de estimat!   De altfel, şi o serie de instituţii internaţionale au realizat prognoze demografice pentru România pentru următoarele decenii. Astfel, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a elaborat mai multe scenarii cu referire la evoluţia populaţiei din ţara noastră. Potrivit variantei pesimiste, populaţia României va fi de 20, 11 milioane de persoane în 2015 şi de 18, 41 milioane în 2025.  Datele Institutului Naţional de Statistică arată că populaţia României, era, la jumătatea anului 2005, de 21, 62 milioane de persoane. Varianta optimistă elaborată de Institut preconizează că numărul de locuitori în 2015  va fi de 21, 08  milioane de persoane; în 2025 se prognozează o populaţie de 20,55 milioane de locuitori şi de aproximativ 19 milioane în 2050.

 „Inerţia demografică” este puternică, fiind asociată atât structurilor, care se modifică lent,  dar şi comportamentelor demografice, în primul rând, comportamentului reproductiv sau procreator.  În contextul economic şi social actual, este imposibil să se revină la familia  de 4-5 copii de altădată. Dar şi experienţa altor ţări, în special a celor vecine României (Ungaria, Bulgaria, Serbia) arată aceleaşi tendinţe de scădere.  Perspectiva demografică a României ar trebui să-i preocupe nu numai pe specialişti ci şi pe economişti, oameni politici, inclusiv opinia publică, pentru că, în ultimă instanţă, este vorba de viitorul acestei ţări.

 

Загрузка...