Tranziţia de la economia central-planificată la cea de piaţă este un proces multidimensional, care solicită nu doar eforturi de design economic, ci şi modificări politice, sociale, instituţionale şi culturale profunde, ultimele două categorii fiind tot mai importante o dată cu avansarea reformelor economice. Este extrem de problematică imaginarea unei definiţii laconice şi exhaustive a tranziţiei, dar credem că aceasta ar putea fi acceptată ca un proces de eliminare a acelor elemente, reguli şi relaţii sistemice care sînt construite nu pe raţiuni economice, ci pe cele ideologice de omogenizare şi centralizare, şi care împiedică desfăşurarea normală a vieţii individuale şi sociale, care blochează utilizarea raţională a resurselor limitate şi care produc factori perturbatori cu impact negativ asupra dezvoltării armonioase a societăţii 1.

Tranziţia economică din Republica Moldova a fost o consecinţă logică a crizei economice moştenite de la sistemul economic socialist ai cărui parametri nu mai erau în stare să asigure o dezvoltare durabilă. Succesul procesului de tranziţie presupune înţelegerea cauzelor şi consecinţelor acelei crize, adaptarea corpului social şi realizarea unei serii de ajustări de ordin politic şi instituţional.

Tranziţia în Republica Moldova a însemnat mai multă retorică decît acţiuni concrete. Această stare de fapt a dus la sărăcirea masivă a populaţiei, creşterea inegalităţilor social-economice, ruinarea potenţialului economic existent şi acumularea unor datorii economice uriaşe.

Economia moldovenească după 1991 s-a caracterizat iniţial printr-o recesiune economică acută care s-a datorat şocurilor interne şi externe suferite de pe urma "divorţului de imperiu", dar şi conflictului secesionist din estul ţării. Stabilizarea macroeconomică relativă din 1994 nu a însemnat însă şi creştere economică. Între 1997-1998 a avut loc o ameliorare economică aparentă datorată reformelor structurale realizate în acea perioadă. Astfel, în pofida mai multor nereuşite, pînă în 1998 s-a reuşit finalizarea reformei proprietăţii, valuta naţională a fost introdusă, sistemul bancar a fost restructurat şi consolidat, piaţa de capitaluri funcţiona, iar bazele pentru reforma agricolă au fost puse. Aceste tendinţe de stabilizare au continuat şi după 2000 însă în cele din urmă nu a dus la o creştere economică suficientă pentru îmbunătăţirea semnificativă a nivelului de trai.

Cauzele principale ale recesiunii economice prelungite din Republica Moldova rezidă în moştenirea economică sovietică, nivelurile scăzute ale urbanizării, subdezvoltarea zonelor rurale, distorsiunile valorice operate în Moldova la sfîrşitul anilor 1980, lipsa resurselor naturale proprii, poziţia geografică nefavorabilă, dar şi în problemele de securitate datorate în primul rînd prezenţei unei armate străine pe teritoriul Moldovei şi conflictului secesionist din stînga Nistrului.

Autorul arată că alegerea modelului de dezvoltare economică este mai indicat pentru analiza succesului reformelor decît dependenţa de modelul de dezvoltare anterior. Analizînd cerinţele minime ale unui model de dezvoltare economică "Consensul de la Washington", autorul menţionează că Moldova a îndeplinit doar parţial aceste cerinţe. Mai mult, autorul consideră că instabilitatea guvernamentală reprezintă un factor pozitiv pentru dezvoltarea economică prin aceea că evită "căderea" economiilor în "capcana sub-reformelor". Relaţia dintre nivelul de democraţie şi succesul reformelor economice este analizată în contextul Republicii Moldova.

Cu referire la starea actuală a economiei Moldovei autorul menţionează că tendinţele economice pozitive din prezent sînt rezultatul unei "mase critice" de factori structurali care s-au acumulat şi care marchează sfîrşitul celei mai dificile părţi a crizei economice. Autorul menţionează meritele guvernelor precedente şi ale instituţiilor financiare internaţionale în ajustările structurale şi dezvoltarea instituţională. Aceste realizări pozitive riscă a fi compromise de numeroasele greşeli strategice comise de guvernul comunist actual, de exemplu, încercarea acestora de a "revizui rezultatele privatizării", iniţiativă care sună mai mult ca o încercare de redistribuire a proprietăţii private.

Referindu-se la dimensiunea psihologică a reformelor, autorul analizează atitudinile paternaliste şi colectiviste din societatea moldovenească, atitudini care împiedică apariţia unor aşa-zise "dispoziţii de piaţă" şi care se manifestă prin controlul birocratic excesiv al sectorului de afaceri.

Sectorul moldovenesc de afaceri mai este încă inatractiv pentru investiţii din cauza lipsei unui cadru juridic adecvat şi subdezvoltării instituţionale. Lipsa unor garanţii pentru proprietatea privată, proliferarea economiei neoficiale, presiunile fiscale enorme şi preţurile înalte plătite pentru creditele bancare sînt doar cîteva din motivele pentru care iniţiativa privată şi competiţia liberă nu au dus şi la o creştere economică.

În condiţiile globalizării distincţia dintre politica internă şi cea externă a statelor mici dispare, acestea fiind expuse masiv influenţei tendinţelor şi reţelelor globale. Autorul face o analiză a şanselor economice ale Republicii Moldova într-o lume globalizată din perspectiva securităţii interne, poziţiei geografice, condiţiilor climaterice etc. Opţiunea integrării europene este unica soluţie pentru relansarea creşterii economice şi sociale şi conectarea Moldovei la procesele economice globale. Autorul deploră naivitatea şi lipsa de consistenţă a guvernului actual care urmăreşte integrarea simultană atît în structurile europene, cît şi în Uniunea Economică Eurasiatică.

Moldova trebuie să înveţe din experienţa unor state cu dimensiuni şi resurse similare, cum ar fi Irlanda şi Noua Zelandă, şi care au realizat o creştere economică substanţială într-o perioadă scurtă de timp prin introducerea unor tehnologii avansate, încurajarea investiţiilor, creşterea productivităţii şi deschiderea economică. Consolidarea sistemului educaţional, dezvoltarea zonelor rurale, lupta cu corupţia şi birocraţia, o administrare mai raţională a asistenţei financiare internaţionale, încurajarea investiţiilor, rezolvarea conflictului transnistrean, modernizarea structurală sînt doar cîteva din măsurile pe care Moldova trebuie să le ia pentru a asigura o creştere economică durabilă.