Ultimii ani au demonstrat cît de importantă este coeziunea socială pentru asigurarea climatului de securitate democratică şi a dezvoltării durabile. Societăţile divizate nu pot să garanteze stabilitatea pe termen lung. Se recunoaşte din ce în ce mai puternic faptul că guvernele trebuie să urmărească nu numai funcţionarea factorului economic, ci şi funcţionarea societăţii: dezvoltarea economică neînsoţită de o dezvoltare socială va genera probleme serioase mai devreme sau mai tîrziu. În prezent, multe persoane nu se bucură concret de beneficiile progresului economic şi social la care Consiliul Europei s-a angajat prin statutul său. De aceea, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, în cadrul celui de-al doilea Summit al Organizaţiei din 1997, au identificat coeziunea socială ca „una dintre necesităţile stringente ale Europei extinse şi factorul complementar esenţial al promovării drepturilor omului şi a demnităţii“[1].

Deosebit de activ în acţiunea de promovare a coeziunii sociale, Consiliul Europei are drept obiective: garantarea unui nivel adecvat de protecţie socială; promovarea folosirii forţei de muncă, formării profesionale şi a drepturilor muncitorilor; protejarea eficientă a celor mai vulnerabile grupuri sociale; promovarea egalităţii şanselor; lupta împotriva excluderii şi discriminării; consolidarea cooperării europene privind migraţia[2]

Pentru prima dată, conceptul de protecţie socială a fost introdus de către John K. Galbraith şi defineşte politicile de protejare ale categoriilor defavorizate ale populaţiei, prin măsuri ce urmăresc ralierea acestor categorii la un nivel de trai decent.

În accepţiunea Consiliului Europei, coeziunea socială reprezintă capacitatea unei societăţi să asigure bunăstarea membrilor ei, minimizînd diferenţele şi evitînd polarizarea. Coeziunea socială trebuie să se bazeze puternic pe drepturile omului (aşa cum este stipulat în Convenţia europeană a drepturilor omului şi în Carta socială europeană revizuită) şi pe acceptarea unor responsabilităţi comune pentru bunăstarea tuturor membrilor societăţii, în special pentru cei care se află în zona de risc a sărăciei sau excluziunii, cum ar fi: copiii, tinerii, migranţii, minorităţile etnice, persoanele cu dezabilităţi şi bătrînii.

Creat de Comitetul Miniştrilor în 1999, Comitetul european pentru coeziune socială (CDCS) are ca primă responsabilitate elaborarea strategiei de coeziune socială, care stabileşte principiile unei abordări integrate a problemelor sociale în Europa de astăzi prin:

  1. promovarea ratificării instrumentelor juridice ale Consiliului Europei referitoare la securitatea socială şi aplicarea prevederilor lor;
  2. elaborarea principiilor politicii privind respectarea drepturilor sociale, în special ocuparea forţei de muncă, accesul la protecţie socială şi la locuinţe;
  3. realizarea activităţilor privind copiii, familiile şi persoanele în vîrstă;
  4. asistarea statelor membre din Europa centrală şi de est în procesul de aplicare a principiilor Consiliului în diverse sfere ale politicii sociale;
  5. înfiinţarea unei Divizii de dezvoltare a coeziunii sociale care să realizeze cercetări şi analize în sprijinul activităţilor incluse în strategie.

Carta socială europeană. Acest important document adoptat de Consiliul Europei în 1961 şi Protocolul său adiţional din 1988 garantează o serie de drepturi fundamentale clasate în două categorii: una, care se referă la condiţiile de muncă şi cealaltă, tratînd aspecte legate de coeziunea socială. Drepturile care se referă la condiţiile de muncă cuprind, printre altele, dreptul la muncă, inclusiv dreptul la orientare şi formare profesională, la nediscriminare şi la interzicerea muncii forţate, dreptul la organizare sindicală şi la negociere colectivă, dreptul femeilor şi bărbaţilor la remuneraţie egală pentru o muncă egală ca valoare. Protecţia socială cuprinde dreptul la protecţia sănătăţii, dreptul la securitate socială.

În 1996, Carta socială europeană a făcut obiectul unei actualizări în vederea extinderii sale asupra unor categorii suplimentare de drepturi. Aceste drepturi cuprind, în special, protecţia împotriva sărăciei şi excluderii sociale, dreptul la o locuinţă decentă şi dreptul la protecţie în caz de concediere. Noua formă a Cartei, denumită Carta socială europeană revizuită a intrat în vigoare în 1999, ea înlocuind treptat instrumentul adoptat în 1961.

Devenind membru al Consiliului Europei, Republica Moldova a organizat şi a participat la numeroase activităţi în domeniul drepturilor omului, acordând o atenţie deosebită Convenţiei europene pentru Drepturile Omului şi Protocoalelor sale. Însă supremaţia legii, democraţia pluralistă şi respectarea drepturilor omului nu înseamnă doar respectarea acestei Convenţii, dar şi a Cartei Sociale europene care garantează drepturile sociale şi economice.

Ratificînd, la 08.11.2001 cu o serie de rezerve, Carta Socială Europeană revizuită, Republica Moldova şi-a asumat obligaţiunea de a elabora o concepţie unitară şi indivizibilă a drepturilor omului punînd pe acelaşi plan toate drepturile fundamentale umane în aspectele lor civile, politice, sociale, economice şi culturale.

În perioada 21-22 martie 2006, la Chişinău s-a aflat o delegaţie a Comitetului European al Drepturilor Sociale al Consiliului Europei pentru a face un bilanţ al realizărilor obţinute de Republica Moldova după ratificarea Cartei Sociale revizuite şi pentru a examina posibilităţile acceptării de către ţara noastră a noilor prevederi ale Cartei în vederea ratificării lor ulterioare.                                                                                                                                        

La 22 martie 2006, a fost organizată o masă rotundă privind implementarea juridică a Cartei Sociale europene revizuite în Moldova, pentru a examina realizările obţinute şi posibilităţile ratificării altor prevederi cuprinse în Cartă[3].

Carta Socială europeană revizuită arată cum statul, actorii economici, societatea civilă, familia au un rol esenţial în păstrarea şi consolidarea coeziunii sociale. În final, strategia revizuită stabileşte priorităţile pentru viitor, cum ar fi: protecţia socială, serviciile sociale, ocuparea forţei de muncă, locuinţa, copiii, familia, bătrînii. Prin variatele sale activităţi, CDCS caută să introducă în toate programele Consiliului Europei coeziunea socială şi să susţină statele membre în aplicarea rezultatelor strategiei revizuite.

  1. Accesul la drepturile sociale: a. Accesul la protecţie socială: CDCS a încredinţat unui Grup de specialişti privind accesul la protecţie socială (CSPS) sarcina de a elabora liniile directoare ale politicii de îmbunătăţire a accesului la asistenţă şi servicii sociale. Rezultatele concrete ale CSPS au constat în elaborarea raportului „Obstacole întîmpinate la accesul protecţiei sociale în Europa“, şi a liniilor directoare de îmbunătăţire a accesului la protecţie socială;
  2. Accesul la locuinţe: programul privind accesul la locuinţe a fost lansat în 1999, constînd în oferirea accesului la locuinţe pentru grupurile vulnerabile.
  3. Accesul la locurile de muncă. Una dintre activităţile cheie ale politicii de coeziune socială a Consiliului Europei este promovarea accesului la locurile de muncă pentru milioanele de persoane din statele Consiliului care sunt şomere sau caută de lucru.

Înfiinţat în 1999, Comitetul de experţi asupra promovării accesului la locurile de muncă (CSEM) a identificat practici corecte şi a elaborat o propunere de linii directoare privind dezvoltarea locală a ocupării forţei de muncă. Aceste linii directoare sunt în special relevante pentru situaţia pieţelor locurilor de muncă din statele membre ale Europei centrale şi de est şi au la bază cinci criterii principale: parteneriatul, egalitatea de şanse şi nediscriminarea, antreprenoriatul, educaţia şi pregătirea continuă. Printre altele, acest Comitet asigură urmărirea şi evaluarea propriilor lucrări.

  1. Serviciile sociale. Serviciile sociale, cum ar fi: îngrijirea bătrînilor, a copiilor sau asistenţa pentru găsirea unui loc de muncă ajută oamenii să-şi acceseze drepturile sociale şi promovează coeziunea socială. În statele membre, sistemele de servicii sociale nu sunt dezvoltate în mod egal, dar ele întîmpină greutăţi similare. Ţelul final pentru toate este să realizeze servicii sociale de cea mai bună calitate pentru orice persoană.

În decursul anilor, cheia dezvoltării serviciilor sociale a fost orientarea acestora spre client. Acestea trebuie adaptate la necesităţile individuale. Astfel, unul dintre cele mai eficiente moduri de îmbunătăţire a serviciilor sociale este implicarea utilizatorilor în configurarea, managementul, implementarea şi evaluarea acestora. Implicarea utilizatorilor creşte autonomia şi participarea lor în societate, de aceea, ca urmare a concluziilor Conferinţei de la Berlin (2001),  CDCS a decis lansarea unui nou proiect focalizat asupra participării utilizatorilor la serviciile sociale. A fost înfiinţat un grup interguvernamental privind implicarea utilizatorilor în serviciile sociale pentru a se examina bunele practici de participare şi implicare a utilizatorilor în Europa. El va selecta principiile generale şi instrumentele utile participării utilizatorilor pentru a putea elabora liniile directoare în ce priveşte drepturile utilizatorilor şi implicarea lor în planificarea şi oferirea serviciilor sociale.

  Pentru realizarea activităţilor Guvernului Republicii Moldova în contextul protecţiei şi fortificării familiei şi pentru celebrarea zilei de 18 octombrie – Zi, anunţată de Consiliul Europei – Ziua Europeană Anti-Trafic, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului în colaborare cu partenerii sociali din domeniu a desfăşurat la 21-22 octombrie 2008 - Conferinţa Internaţională cu genericul „Mecanisme Naţionale de Referire pentru asistenţa şi protecţia victimelor traficului de fiinţe umane – teorie şi practică”, iar la 25 octombrie 2008 a fost organizat Festivalul copiilor talentaţi şi a organizaţiilor active în domeniul protecţiei sociale a copiilor „Cu paşi mici spre viitor”[4].             

  1. Forumul pentru copii şi familie. Protecţia demnităţii umane este obiectivul cheie al Cartei sociale europene şi al Convenţiei europene a Drepturilor Omului. Carta revizuită prevede o protecţie împotriva atingerilor aduse drepturilor omului precum sunt pedepsele corporale aplicate copiilor, relele tratamente faţă de persoanele aflate în instituţii şi violenţa faţă de femei, inclusiv violenţa în cadrul familiei. De asemenea, ea garantează la o asistenţă medicală de urgenţă pentru orice persoană, oricare ar fi statutul său juridic.

Forumul pentru copii şi familie reprezintă un organism multidisciplinar care coordonează programul „Focus asupra copiilor şi familiei“. Forumul reuneşte actori internaţionali proeminenţi în sfera problematicii copiilor, reprezentanţi naţionali, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, comitete directoare ale Consiliului Europei, experţi şi cel mai important, copii. Problemele abordate de Forum se referă la democraţie şi participare în societate, reconcilierea vieţii de familie, asistenţă socială pentru elevi, violenţa faţă de copii, sărăcie, exploatarea muncii copiilor, drepturile copiilor, abuzul sexual, etc.

În contextul Programelor  comune ale Consiliului Europei şi Comisiei Europene, în Republica Moldova au fost implementate un şir de proiecte privind protejarea drepturilor copiilor[5].

 „Implicarea orfanilor sociali în viaţa comunităţii”- un proiect de asistenţă tehnică pentru participare socială şi reducere a sărăciei. Proiectul a durat 17 luni, între 15.07.2006 şi 13.12.2007, cu un buget total de 65.000 dolari SUA. Activităţile de bază au inclus: activităţi educaţionale pentru tineretul vulnerabil; instruirea profesorilor şi educatorilor în şcoli; pregătirea membrilor societăţii civile pentru evenimentele comunităţii, implicînd tineretul vulnerabil în acţiuni de voluntariat; întîlniri comunitare; evenimente culturale şi artistice; activităţi sportive.

La 15 ianuarie 2006 au fost lansate mai multe proiecte în domeniul asistenţei, asigurării şi protecţiei sociale. Primul – „Un prezent mai bun, un viitor mai bun pentru casele de copii de tip familial” – a durat 23 de luni, pînă la 15.12.2007. Asistenţă tehnică în valoare de 72.400 dolari SUA a fost oferită orfelinatelor din toată republica. Obiectivul primar al proiectului a fost susţinerea implimentării standardelor minime în casele de copii de tip familial, prin informarea părinţilor-educatori despre dezvoltarea copiilor, drepturile şi necesităţile copiilor; combaterea sărăciei rurale pentru familiile numeroase, în special prin instruirea caselor de copii de tip familial, consultarea, oferirea granturilor şi organizarea şi extinderea afacerilor de familie.

Al doilea proiect a fost „Suport comunitar oferit copiilor şi famiilor în situaţii sociale dificile”. Cu o durată de implementare de 23 de luni şi un buget total de circa 107 mii dolari SUA, proiectul a fost orientat spre grupurile vulnerabile ale populatiei. Obiectivele generale ale proiectului de asistenţă tehnică au fost reabilitarea şi adaptarea socială a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţie socială dificilă, asigurarea dezvoltării durabile a sectorului serviciilor pentru copii şi reducerea excluderii păturilor social-vulnerabile. Obiectivul specific al proiectului a fost extinderea Centrului deja existent pentru Copii şi Familii din Tudora şi stabilirea celui de-al doilea centru în Băcioi, ambele servind ca modele replicabile, în primul rînd fiind adresate necesităţilor psihologice, educaţionale şi de sănătate a copiilor din cadrul acestor comune.

În perioada 6-7 decembrie 2007, reprezentanţii Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului au participat la Conferinţa „Servicii de suport pentru femeile victime ale violenţei” de la Strasbourg, Franţa, organizată de către Diviziunea pentru egalitatea genurilor şi antitrafic a Directoratului general în drepturile omului a Consiliul Europei, în cadrul Campaniei Combaterea violenţei faţă de femei, inclusiv violenţa domestică[6].

  1. Securitatea socială. Sistemele de securitate socială sunt unele dintre cele mai puternice expresii instituţionale ale solidarităţii sociale şi un mijloc important de asigurare a unui standard adecvat de viaţă pentru europeni. Instrumentele juridice ale Consiliului Europei referitoare la securitatea socială pot fi instrumente de stabilire a unor standarde sau instrumente de coordonare.

Primele tipuri de instrumente solicită statelor să-şi modifice în concordanţă sistemele sociale de securitate. Codul european de securitate socială, Protocolul său, Codul european revizuit de securitate socială stabilesc standarde pe baza nivelului minim de armonizare, oferind standarde minime ce pot fi însă depăşite de părţile contractante. Aceste instrumente subliniază principiile Modelului de securitate socială europeană.

Instrumentele de coordonare a securităţii sociale se referă la migranţi, persoane care se mută dintr-o ţară în alta pentru a munci sau trăi. Acestea asigură tratarea corectă a migranţilor în sfera securităţii sociale şi încearcă să reducă anumite dezavantaje ce apar la mutarea dintrun  stat în altul, mai ales în ceea ce priveşte beneficiile pe termen lung (vîrsta de pensionare). Instrumentele de coordonare nu obligă statele să-şi modifice legislaţia de securitate socială. Cantitatea de beneficii, durata plăţii şi perioadele de calificare rămîn aceleaşi.

Cele două acorduri europene interimare privind schemele de securitate socială, Convenţia europeană privind securitatea socială şi Protocolul acesteia urmăresc crearea unei reţele de coordonare pan-europeană a securităţii sociale. Convenţia europeană de asistenţă socială şi medicală urmăreşte acelaşi lucru dar, strict vorbind în afara sferei de securitate socială.

Accesul la informare reciprocă reprezintă un factor important în sistemele eficiente de  protecţie socială. Sistemul de informare reciprocă în protecţia socială a Consiliului Europei pregăteşte tabele comparative cu sisteme de protecţie socială care oferă informaţie concisă, la zi, reală, urmăreşte să fie obiectivă şi comparabilă.

Periodic Consiliul Europei organizează conferinţe ale miniştrilor din domeniul securităţii sociale. Ele urmăresc să studieze problemele majore şi provocările ce afectează statele membre în materie şi să faciliteze contactele directe între miniştri. Opt conferinţe ministeriale pe diferite teme au avut loc pînă în prezent. Comitetul de experţi privind instrumentele de stabilire a standardelor în sfera securităţii sociale este un element important în procedura de supervizare a aplicării Codului şi Protocolului.

Consiliul Europei dezvoltă programul său extensiv de cooperare în sfera stabilirii standardelor de securitate socială în fiecare ţară a Europei centrale şi de est şi în statele cu statut de observator. Scopul programului constă în susţinerea acestor state pentru definirea cadrului naţional de securitate socială într-o manieră comparabilă cu Codul, Protocolul şi Codul revizuit şi susţinerea acestor state pentru semnarea şi ratificarea acestor instrumente juridice.

În fiecare an Consiliul Europei organizează un curs de pregătire în securitatea socială, alternînd între instrumentele de stabilire a standardelor şi instrumentele de coordonare. Acestea fac parte şi din programele de cooperare ce promovează ratificarea Codului, protocolului şi Codului revizuit şi acoperă necesarul de pregătire a funcţionarilor publici după intrarea în vigoare a acestor instrumente juridice.

  1. Integrarea persoanelor cu dizabilităţi. S-a estimat că în medie 10% din populaţia globului are o dizabilitate, iar din cele 800 de milioane cetăţeni ai celor 47 de state membre ale Consiliului Europei, 80 de milioane au dizabilităţi. Deşi s-au realizat progrese semnificative în variate domenii, multe dintre persoane se confruntă astăzi în Europa cu bariere în ce priveşte oportunităţile egale şi deplina participare la viaţa comunităţii (niveluri scăzute de educaţie şi pregătire profesională, rate mari de şomaj, venituri mici, obstacole în mediul construit, excludere socială, intoleranţă, stereotipuri, discriminare directă şi indirectă, violenţă şi abuz).

Consiliul Europei îşi propune o politică coerentă pentru persoanele cu dizabilităţi, în special în privinţa readaptării funcţionale, a integrării sociale şi a participării pe deplin la viaţa comunităţii. Modelul politicii sale urmăreşte eliminarea excluderii de orice natură: psihologică, educaţională, familială, culturală, socială, profesională, financiară şi promovarea principiilor de viaţă autonomă şi de participare cetăţenească deplină şi facilitează aplicarea lor inspirînd reformele legislative naţionale, cît şi diferitele iniţiative la nivel european.

Eforturile şi politicile Republicii Moldova  au fost mereu direcţionate spre îmbunătăţirea protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi. Progresele înregistrate sînt bine cunoscute, anumite acţiuni vor da rezultate pe termen mediu şi vor deveni cu certitudine parte a societăţii de mîine. Totodată, situaţia în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilităţi necesită în continuare o atenţie constantă şi deosebită.

După proclamarea independenţei, în Republica Moldova au demarat transformări nu doar în sfera guvernării şi economiei, dar şi în cea a politicii sociale. Astfel, au fost elaborate şi implementate o serie de acte normative, care prevăd anumite facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi. Actualmente, eforturile sînt orientate spre instituirea unui cadru juridic complex, care ar permite acestor persoane să se manifeste ca cetăţeni cu drepturi depline şi cu un înalt grad de participare. Programul Naţional de reabilitare şi integrare socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2007-2009[7] a fost elaborat în conformitate cu Recomandarea 5 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi cu Planul de Acţiune privind Promovarea Drepturilor şi a Deplinei Participări a Persoanelor cu Dizabilităţi. Cu toate acestea, persoanele cu dizabilităţi rămîn a fi cel mai vulnerabil şi, de cele mai multe ori, cel mai sărac segment al societăţii noastre[8].

Republica Moldova a semnat Convenţia privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi. Un proiect în acest sens a fost finanţat de către Consiliul Europei pentru punerea în aplicare a Planului de acţiune pentru persoanele cu handicap, perioadă care a durat 36 de luni. Moldova a fost asistată în evaluarea politicilor naţionale de invaliditate, au fost identificate domenii în care trebuie să fie făcute progrese. Bugetul programului a fost de 60.000 de Euro.

Pornind de la dezideratele constituţionale, aceste persoane beneficiază de o protecţie socială specială din partea statului. Cu toate acestea, există un şir de probleme cu care se confruntă aceste categorii de persoane,  probleme  care necesită a fi depăşite, cum ar fi: prestaţii sociale sub nivel;  cadrul legal neracordat la standardele internaţionale în domeniul asigurării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi; modalitatea de stabilire a invalidităţii; nivelul scăzut de plasare în cîmpul muncii şi motivaţia redusă pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi; accesul limitat al persoanelor cu dizabilităţi la infrastructura socială ca rezultat al neadaptării mediului fizic din punct de vedere arhitectural; accesul  limitat la mediul informaţional; indiferenţa societăţii faţă de problemele persoanelor cu dizabilităţi.

Tendinţa Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană impune condiţia ca politicile sociale să constituie parte indispensabilă a politicilor de prosperitate ale tuturor membrilor societăţii. În acest sens, Republica Moldova a semnat şi a ratificat un şir de acte internaţionale, printre care Carta Socială Europeană revizuită (ratificată parţial). Actualmente se examinează posibilitatea extinderii numărului dispoziţiilor Cartei Sociale, care ar putea fi imediat acceptate de Moldova. 

Proiectul „Restabilirea socializării şi de-instituţionalizarea copiilor în situaţii dificile, incluzând copiii cu handicap fizic şi mental şi construirea centrului de reabilitare şi educare”, din cadrul cooperării Consiliului Europei şi Comisiei Europene, a fost lansat la 15 ianuarie 2004, pentru o perioadă de 35 luni, pînă în decembrie 2006, cu un buget total de peste 266 mii dolari SUA. Obiectivul proiectului a fost crearea unei abordări noi de integrare pentru a redresa multiplele probleme legate de îngrijirea copiilor din Moldova, adică, instituţionalizarea, neglijarea, abuzul, traficul de fiinţe umane şi lipsa de educaţie. Rezultatele acestui proiect au fost descentralizarea şi reabilitarea copiilor cu dificultăţi, inclusiv cu dificultăţi mintale şi fizice, precum şi crearea unui centru de învăţămînt pentru a instrui specialiştii existenţi, studenţii şi pentru a sprijini familiile copiilor de a elabora noi standarde de îngrijire a copiilor.

La 15.07.2006 a fost lansat proiectul „Facilitarea integrării sociale şi profesionale a copiilor cu dizabilităţi mentale legere din patru şcoli internat auxiliare din Republica Moldova”, pentru participare socială şi reducerea sărăciei. Proiectul a durat 17 luni şi a avut un buget total de 65 mii dolari SUA. Activităţile proiectului au fost realizate în trei etape: 1. Îmbunătăţirea accesului la instruirile vocaţionale moderne pentru 14 calificări: efectuînd 21 de seminare în 4 şcoli partener; 2. Promovarea şi dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale: implimentarea a 8 cursuri intensive; 3. Support direct şi personalizat: integrare  socială şi profesională.

  1. Migraţiile. Consiliul Europei urmăreşte să consolideze cooperarea europeană în domeniul migraţiei, concentrîndu-se asupra migraţiilor, statutului juridic al migrantului, integrarea migranţilor şi a refugiaţilor. Integrarea reprezintă o problemă majoră în special în ţările Europei centrale şi de est. Politicile Consiliului se referă la aceasta şi oferă linii directoare pentru îmbunătăţirea relaţiilor în comunitate, pentru încurajarea coeziunii şi toleranţei şi pentru garantarea drepturilor sociale ale migranţilor. În acest sens, o serie de texte au fost adoptate de Comitetul Miniştrilor şi de Adunarea Parlamentară de-a lungul anilor. Punctul culminant al acestui proces l-a constituit elaborarea Convenţiei europene privind statutul juridic al muncitorului migrant[9]. Convenţia tratează principalele aspecte ale situaţiei juridice a lucrătorilor migranţi, în particular angajarea, examinarea medicală şi profesională, călătoriile, permisul de şedere, permisul de muncă, regruparea familiei, condiţiile de muncă, transferurile de economii, precum şi securitatea socială, asistenţa socială şi medicală, expirarea contractelor de muncă, concedierea şi reangajarea. Mai recent, activităţile s-au axat pe integrarea migranţilor şi a populaţiilor provenite din migraţie în societăţile gazdă şi implementarea bunelor relaţii intercomunitare în societăţile plurietnice.

Moldova a ratificat Convenţia europeană cu privire la statutul juridic al lucrătorului migrant prin Legea 20-XVI din 10.02.2006, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.35-38/156 din 03.03.2006. Parlamentul Moldovei a ratificat Convenţia cu următoarea declaraţie „Pînă la restabilirea deplină a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prevederile Convenţiei se aplică doar pe teritoriul controlat efectiv de autorităţile Republicii Moldova” şi rezervă la articolele 7, 10, 13, 14, 15, 18, 19, 22 şi 27 din Convenţie, referitoare la: călătoria; primirea; locuinţa; pregătirea iniţială, pregătirea şcolară, profesională şi lingvistică, recalificarea profesională; învăţarea limbii materne a lucrătorului migrant; securitatea socială; asistenţa socială şi medicală; decesul şi recurgerea la serviciile de ocupare a forţei de muncă a migranţilor.

„Cooperarea Republicii Moldova cu Consiliul Europei în domeniul migraţiei poate fi calificată drept fructuoasă şi benefică, ţinînd cont de priorităţile ţării noastre şi valorile fundamentale ce stau la baza colaborării statelor pe continentul european”, a declarat viceministrul Economiei şi Comerţului, Sergiu Sainciuc, cu ocazia aniversării a 60-a a Consiliului Europei[10].

Un proiect pluridisciplinar cu privire la relaţiile între comunităţile migranţilor şi populaţia gazdă a stabilit necesitatea adaptării învăţământului, serviciilor sociale şi a celor de informare în masă la exigenţele unei societăţi plurietnice. În scopul unei analizări mai profunde a problemelor de discriminare şi rasism au fost iniţiate şi implementate în Statele membre proiecte cu privire la egalitatea şanselor persoanelor imigrate şi integrare lor în societate.

Comitetul european pentru migraţii este principalul organ interguvernamental responsabil pentru activităţile privind migraţia din cadrul Consiliului Europei. Mandatul său prevede în special „continuarea dezvoltării cooperării europene relative la migraţii, la condiţiile şi integrarea socială a populaţiilor de origine migrantă şi a refugiaţilor, precum şi la relaţiile intercomunitare”.

În conformitate cu scopul statutar al Consiliului Europei de a realiza o unitate mai strânsă între membrii săi şi de a susţine progresul economic şi social, Comitetul european pentru migraţii activează în cadrul Programului anual interguvernamental de activitate pentru a dezvolta cooperarea europeană privind migraţia, situaţia şi integrarea socială a migranţilor şi refugiaţilor şi relaţiile comunitare; pentru a pregăti Conferinţele Miniştrilor europeni responsabili pentru afaceri privind migraţia şi a asigura implementarea rezultatelor lor, având în vedere deciziile relevante ale Comitetului Miniştrilor. În afară de aceasta, avînd în vedere rolul coordonator al Secretarului General, Comitetul european pentru migraţii cooperează cu alte comitete organizatorice la implementarea proiectelor cu implicarea mai multor domenii de activitate. Guvernele tuturor statelor membre numesc în calitate de membri ai Comitetului, funcţionari din cadrul administrării naţionale responsabili de probleme din domeniul migraţiei internaţionale, situaţiei migranţilor şi relaţiilor comunitare.

Declaraţia finală a celei de-a 8-a Conferinţă a Miniştrilor responsabili de migraţie[11], din cadrul Consiliului Europei, cu tema „Migraţia economică, dezvoltare şi coeziune socială: abordare integrată”, care a avut loc la  4-5 septembrie 2008, la Kiev, prezintă principalele aspecte şi caracteristici ale migraţiei în statele membre ale Consiliului, analizează provocările politicilor provocate de migraţia contemporană şi identifică politici integrate în domeniul migraţiei. Republica Moldova a fost reprezentată la acest înalt for de viceministrul economiei şi comerţului şi viceministrul afacerilor interne, care au relatat despre politicile şi practicile ţării noastre în managementul migraţional.

Miniştrii au decis: promovarea şi protecţia  drepturilor migranţilor, cu o atenţie deosebită asupra problemelor de gender şi drepturile femeilor; sporirea dialogului şi cooperării dintre ţările de origine, tranzit şi cele de destinaţie a migranţilor, în special în Europa; promovarea corelării dintre politicile de migrare, dezvoltare şi integrare la toate nivelurile (internaţional, naţional, regional şi local); gestionarea migraţiei economice prin promovarea progresului economic şi social în ţările de origine, tranzit şi cele de destinaţie a migranţilor; sporirea coeziunii sociale prin îmbunătăţirea integrării migranţilor şi reintegrarea migranţilor care se întorc în ţara lor de origine; îmbunătăţirea contribuţiei migranţilor la dezvoltarea ţărilor de origine şi de destinaţie, prin implicarea acestora în programe de co-dezvoltare[12].

La 15 ianuarie 2006, în contextul Programelor  comune ale Consiliului Europei şi Comisiei Europene, a fost lansat proiectul regional „Consolidarea gestionării migraţiei în Republicile Moldova şi Belarus – Migramol-Migrabel”. Proiectul a avut o durată de implementare de 35 de luni şi un buget de 755.000 Euro, şi a fost gestionat în Republica Moldova de către Ministerul Afacerilor Interne. Obiectivele proiectului au fost: consolidarea capacităţii de management al migraţiei cu accent pe respectarea şi protejarea drepturilor migranţilor iregulari şi susţinerea eforturilor guvernului de a se conforma cu cele mai bune practici internaţionale şi standarde umanitare şi de armonizare cu acquis-ul comunitar; protecţia drepturilor migranţilor prin oferirea plasamentului temporar, a asistenţei medicale şi altor servicii. 

  1. Roma şi Voiajorii (nomazii). Romii sunt cetăţeni europeni, ei constituie un grup de aproximativ 12 milioane de persoane Ei pot fi întîlniţi în aproape toate statele membre ale Consiliului Europei, iar în anumite ţări ale Europei centrale şi de est reprezintă peste 5% din populaţie. Conform datelor recensămîntului populaţiei Republicii Moldova din 2004[13], pe teritoriul Republicii locuiesc 12271 persoane. Deşi există în Europa începînd din secolul al XIV– lea, deseori ei nu sunt recunoscuţi de populaţia majoritară ca un popor european şi au suferit de-a lungul istoriei fiind alungaţi şi persecutaţi. Ca urmare a secolelor de excludere, multe comunităţi de Romi şi de voajori trăiesc astăzi în condiţii dificile, deseori la marginea societăţii, iar participarea lor la viaţa publică este foarte limitată. De asemenea, este foarte dificil pentru ei să asigure cunoaşterea contribuţiei lor la cultura europeană.

Din 1993, problema romilor şi voiajorilor a devenit punctul central în trei domenii prioritare ale Consiliului Europei: protecţia minorităţilor, lupta împotriva rasismului şi intoleranţei şi lupta împotriva excluderii sociale. Într-adevăr, situaţiile dificile cu care se confruntă numeroase comunităţi Roma şi de voiajori reprezintă în ultimă instanţă o ameninţare pentru coeziunea socială a statelor membre. Asociaţiile Roma şi de voiajori au apelat frecvent la Consiliul Europei pentru a se asigura că drepturile fundamentale ale minorităţilor sunt recunoscute în statele membre. Consiliul Europei a decis să analizeze problema romilor şi voiajorilor pentru a determina o îmbunătăţire pe termen lung a situaţiei lor. Pentru ca această problemă să fie tratată instituţional, Comitetul Miniştrilor a înfiinţat în 1995 un grup de specialişti privind Roma şi voiajorii, avînd ca responsabilitate oferirea consultanţei de specialitate statelor membre şi încurajarea autorităţilor internaţionale să acţioneze unde este necesar. Rolul acestui grup este complementar celui al Coordonatorului de activităţi privind Roma şi voiajorii, care promovează cooperarea cu alte organizaţii internaţionale relevante şi dezvoltă relaţii de lucru cu organizaţiile Roma şi de voiajori.

Unul dintre obiectivele de bază ale Consiliului Europei ca organizaţie interguvernamentală este de a încuraja statele membre să adopte o abordare cuprinzătoare în ce priveşte problemele romilor şi voiajorilor. Astfel, numai o viziune pe termen lung a soluţiei la problemă, împreună cu măsuri de îmbunătăţire a diferitelor aspecte ale vieţii zilnice pot conduce la o îmbunătăţire de durată a situaţiei romilor şi voiajorilor.

În cadrul programelor comune ale Consiliului Europei şi Comisiei Europene a fost lansat la 1 ianuarie 2008 programul „MLD-UKR-ROMA Consolidarea capacităţii naţionale de implementare, monitorizare şi comunicare privind politicile Romilor şi lupta împotriva stereotipurilor negative suportate de Romi”. Proiectul va dura pînă la 30 iunie 2009, cu un buget total de 400 mii dolari SUA. Pentru Republica Moldova au fost planificate 15 activităţi, care au la bază următoarele obiective: organizarea cursurilor şi consultaţiilor la elaborarea politicilor referitoare la populaţia romă, promovarea fortificării comunităţii Rome şi organizarea unei campanii de conştientizare şi îmbunătăţire a înţelegerii interetnice[14].

Ameliorarea condiţiilor de trai a romilor prin respectarea drepturilor lor fundamentale, promovarea  accesului la servicii şi susţinerea participării romilor la viaţa socială şi politică constituie obiectivele prioritare ale proiectului comun de sensibilizare al Consiliului Europei şi Comisiei Europene privind romii,  lansat  în Moldova şi Ucraina la 14 mai 2008.
Proiectul, întitulat „Consolidarea comunităţilor de romi şi lupta împotriva romafobiei”, a inclus organizarea unui training privind monitorizarea şi evaluarea politicilor naţionale relative la romi pentru funcţionarii publici, precum şi un curs de instruire pentru profesori şi mediatorii anti-trafic din Moldova şi Ucraina[15].

De asemenea, în cadrul proiectului a fost lansată campania de sensibilizare „Dosta!”, care promovează drepturile romilor şi care a fost deja implementată cu succes  în cinci state din Europa de sud-est cu susţinerea autorităţilor naţionale şi a comunităţilor de romi.

Dosta este un cuvânt Romani care înseamnă „destul,” iar scopul global al programului este de a înlătura prejudicăţile împotriva romilor prin apropierea romilor de neromi în vederea asigurării unor drepturi şi tratamente echitabile pentru romi[16]. Campania Dosta! urmăreşte distrugerea prejudecăţilor adînc încetăţenite şi a stereotipurilor, care încă mai sunt prezente la majoritatea populaţiei de pe continentul european, prin promovarea unei imagini pozitive despre romi.

În cadrul Campaniei comune a Consiliului Europei şi Comisiei Europene Dosta!, la Chişinău a fost organizat un curs de instruire media.  Cursul de instruire s-a adresat în special profesioniştilor media şi s-a axat pe comunicarea şi prezentarea informaţiei şi reportajelor, precum şi asupra caracteristicilor culturii şi tradiţiilor romilor în vederea abordării problemelor cu care se confruntă Romii, cultura şi tradiţiile lor, evitînd orice fel de informaţii stereotipice.
Cursul a fost deschis funcţionarilor publici responsabili pentru problemele Romilor la nivel naţional şi municipal, care doresc să sporească capacitatea de sensibilizare a jurnaliştilor şi publicului larg privind necesitatea unor acţiuni concrete în favoarea Romilor.

În martie 2009, în cadrul Campaniei Dosta! a fost organizat şi Concursul şcolar „Muzica împotriva stereotipurilor”. La concurs au fost invitate toate şcolile din Moldova şi Ucraina, iar lirica cântecelor trebuia să transmită un mesaj de toleranţă faţă de Romi şi să promoveze mesajul cheie al Campaniei Dosta!: Depăşeşte-ţi prejudecăţile, cunoaşte Romii!

  1. Nediscriminarea. Cel de-al Treilea Summit al Şefilor de Stat şi de Guvern al Consiliului Europei a decis să reţină trei teme prioritare care sunt strîns legate de Carta socială europeană. Pe lîngă protecţia demnităţii umane şi democraţie a fost inclusă şi nediscriminarea. Carta revizuită a adăugat în special o prevedere care garantează acţiunea de a beneficia de drepturile pe care le enunţă fără discriminare, oricare ar fi motivul. Pentru a asigura egalitatea tratamentului, ea cere ca legea să interzică orice discriminare şi să prevadă măsuri juridice,  administrative şi politice pentru ca această interdicţie să fie în mod eficient asigurată în practică[17].

Un studiu al politicilor de ocupare pe piaţa muncii în Republica Moldova,  efectuat de către Organizaţia Internaţională a Muncii în parteneriat cu Consiliul Europei, scoate în evidenţă faptul că, în pofida unui cadru legislativ non-discriminatoriu în ţară, există o discriminare indirectă în salarizarea între bărbaţi şi femei. Aceasta este expresia faptului că femeile sunt preponderent angajate în sectoare mai prost plătite, cum ar fi sistemele sociale, educaţional, de ocrotire a sănătăţii. Femeile sunt cele mai prezente în sectorul neformal şi gospodăriile casnice, fiind lipsite de protecţie socială elementară. Elementele culturale şi educaţionale îşi au şi ele aşi spune cuvântul. Stereotipurile moştenite privind inferioritatea femeii,  incovenienţele legate de angajarea unei femei în calitate de viitoare mamă şi angajată cu o productivitate a muncii inferioare barbatului, se mai resimt în Republica Moldova[18].

Tematica abordată în cadrul acestui paragraf ne permite să concluzionăm că, Carta Socială europeană revizuită defineşte coeziunea socială ca fiind capacitatea societăţii de a asigura bunăstarea tuturor membrilor ei, minimizînd diferenţele şi evitînd polarizarea. O societate caracterizată prin coeziune este o comunitate de persoane libere, care se susţin reciproc şi care îşi ating aceste ţeluri comune prin mijloace democratice. În acelaşi timp, este recunoscut faptul că accentuarea drepturilor persoanelor nu reprezintă o bază suficientă pentru coeziunea socială. O societate se caracterizează prin coeziune socială atunci cînd oamenii acceptă responsabilitatea şi pentru celălalt. De aceea, este necesară reconstruirea acelui sens al societăţii de a avea şi de a se dedica unor obiective sociale comune.

Edificarea unei democraţii depinde de participarea cetăţenilor la viaţa publică, iar societatea civilă, în special, organizaţiile neguvernamentale reprezintă instrumentul de bază în această participare, avînd un rol important în realizarea politicii sociale stabilite de stat.