1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Se cunoaşte că tipul de proprietate şi drepturile căruia îi sunt asociate, joacă rolul primordial în comportamentul agenţilor economici. Schimbările în drepturile de proprietate sunt provocate de interacţiunea structurii lor predominante şi a găsirii de către om a mijloacelor care să-i permită obţinerea unui avantaj de utilitate. Mai mult H. Demsetz afirma că „într-o lume a lui Robinson Crusoe, drepturile de proprietate nu joacă nici un rol. Drepturile de proprietate sunt un instrument al societăţii şi au un sens pentru că ajută oamenii să formuleze rezultatele lor pe care le pot avea în relaţiile cu alţii”.

Obiectivul problematicii lui M.C. Jensen şi W.C. Meckling este asemănător celui al lui O. Willianson este demonstrarea eficacităţii productive superioare a modului capitalist de organizare a firmelor într-o economie de piaţă.

Prin stabilirea acestui obiectiv, M.C. Jenson şi W.C. Meckling au încercat să răspundă economiştilor radicali, adepţi ai autogestiunii şi cogestiunii în termenii teoriei neoclasice tradiţionale (J. Vanek, J. Meade şi J. H. Dreze) care urmăresc:

  • demonstrarea faptului că, pe termen lung şi în condiţiile de concurenţă perfectă şi o mobilitate perfectă a factorilor, sistemele cooperativ şi antreprenorial vor atinge aceleaşi situaţii de echilibru optimal în sens paretian;
  • existenţa unei libertăţi de intrare şi ieşire la costuri nule a firmelor noi de pe o piaţă;
  • demonstrarea eficacităţii formelor democratice de organizare;
  • existenţa unei motivaţii, a unui efort productiv superior într-o firmă autogestionată în ciuda mecanismelor de control şi de incitare utilizate de aceasta;
  • maximizarea profitului într-un univers concurenţial nu implică o alegere eficientă a condiţiilor de muncă, deşi se susţine că criteriile paretiene de eficienţă implică într-o economie capitalistă, participarea muncii ca şi a capitalului în deciziile care afectează viitorul firmei.

Răspunzând celor trei autori, analiza propusă de M.C. Jensen şi W.C. Meckling conţine similarităţi cu cea propusă de O. Williamson:

  1. definirea firmei în termeni de contract „ficţiune juridică utilizată ca instrument de legătură cu un ansamblu complex de contracte între indivizi”
  2. recunoaşterea slăbiciunii teoriei neoclasice în ceea ce priveşte funcţia de producţie a firmei care „depinde de specificarea drepturilor şi legilor unde regulile jocului care guvernează contractele. Output-ul maxim realizabil de către o firmă în funcţie de tehnologie şi de starea cunoştinţelor, nu este o simplă problemă de posibilitate fizică”. Producţia efectivă depinde de motivaţia membrilor firmei care este determinată de drepturile şi obligaţiile prevăzute în contracte drepturi şi obligaţii sunt interpretate în contextul legislaţiei din perioada respectivă.

O prezentare comparativă a ideilor lui M.C. Jensen şi W.C. Meckling cu cele ale lui O.

Williamson este următoarea:

M.C. Jensen şi W.C. Meckling

O. Williamson

1.     Contractele cu rolul determinant în formarea comportamentului părţilor şi în organizarea firmei în ansamblul său

2.         Proprietatea privată joacă un rol în motivarea indivizilor care urmăresc un interes personal şi care au un compor­tament de maximizare incitându-i să realizeze output-ul fizic dorit, se demon­strează astfel superioritatea firmei capita­liste asupra altor forme de întreprindere

3.     Deşi susţin ideea că formele organi- zaţionale sau regulile interne ale jocului sunt importante pentru firmă, ei nu o dezvoltă. Acestea reprezintă un ansamblu eterogen de parametri, adică efectele structurii drepturilor externe asupra output-ului

1.    Conform teoriei economiei tranzacţiilor proprietatea privată are importanţa ca şi armo-nizarea ex ante a motivaţiilor

2.    Intervine un alt treilea element care asigură respec- area ex post a contractelor şi anume instituţiile care au importanţa lor

3.   Modurile interne de funcţi-onare sunt importante pentru eficacitatea productivă a unei firme

Argumentele teoretice ale lui M.C. Jensen şi W.C. Meckling sunt structurate în două părţi:

1.                   Funcţia de producţie şi sistemul drepturilor de proprietate şi drepturile contractuale;

2.      Alternativele democratice la firma clasică.

 

Se fac următoarele precizări:

Funcţia de producţie reprezentată de curba posibilităţii de producţie este reconsiderată, în sensul că este mai puţin important de a şti ce cantitate s-ar putea produce în condiţiile limitei de eficacitate maximală, ci de a şti producţia efectivă care va depinde de comportamentul participanţilor.

Funcţia de producţie propusă de M.C. Jensen şi W.C. Meckling este:

Q = F0 (L, K, M, 0: T)                                                                                                            (3.10)

unde: Q- cantitatea produsă

L, K, M - input-urile - forţa de muncă, capitalul şi alte input-uri materiale

T- starea cunoştinţelor şi a tehnologiei

  • indicile general care descrie varietatea alternativelor posibile în ceea ce priveşte formele organizaţionale sau regulile interne ale jocului

9 - un vector al caracteristicilor care descriu aspectele majore ale sistemului drepturilor de proprietate şi a drepturilor contractuale sau regulile externe ale jocului în cadrul căruia o firmă operează. 9 defineşte ansamblul structurilor organizaţionale potenţial disponibile

F- desemnează familia de funcţii de producţie ale cărei membri diferă în funcţie de caracteristicile 9 ale sistemului de drepturi în vigoare

F9 - o funcţie din cadrul acestei familii de funcţii de producţie

În ceea ce priveşte alternativele democratice la firma clasică se are în vedere demonstrarea superiorităţii în termeni de eficienţă, a firmei capitaliste asupra alternativelor democratice într-un cadru conceptual unde eficacitatea rezultă din motivaţia produsă a agenţilor de factorii instituţionali primondiali. Cei doi autori identifică două alternative democratice şi anume: cogestiunea şi autogestiunea, demonstrând ineficacitatea acestora într-un mediu concurenţial.