Problema etimologiei, semanticii şi folosirii cuvântului „industrie”, din punctul de vedere al lexicologiei istorice, este de dată relativ recentă şi anume sfârşitul anilor 1930. Astfel, în revista „Annales d’histoire economique et sociale”, P. Harsin se întreba „de când datează cuvântul «industrie»”?

Cuvântul „industrie” este preluat din limba latină, însemnând activitate intensă, depunere a unor eforturi susţinute pentru obţinerea unor bunuri.

Dicţionarul „Larousse” defineşte industria ca „ansamblul activităţilor economice care produc bunuri materiale prin transformarea şi prelucrarea materiilor prime”.

În secolul al XV-lea, cuvântul „industrie” era folosit în sensul de activitate, ingeniozitate sau de savoir - faire. Până în secolul al XIX-lea, acest cuvânt desemna ansamblul activităţilor economice (agricultura, comerţul, activităţile artizanale şi manufacturiere). Fiziocraţii au extins folosirea cuvântului „industrie” la orice fel de activitate. Astfel, în „L’Enciclopedie” (1751 - 1771), cuvântul „industrie” semnifică două lucruri: simpla muncă manuală sau invenţiile spiritului în maşini utile exercitării diferitelor arte şi meserii... ”. În continuare, se arată că „industria îmbrăţişează totul, tonifică totul, animă totul în natură; ea munceşte pentru cultură, ea elaborează pentru manufacturi, ea încurajează comerţul”. Începând cu secolul al XVIII-lea, cuvântul „industrie” este folosit şi în sensul pe care-l folosim azi, făcându-se distincţie între activităţile din agricultură şi industrie. Jean Baptiste Say, preocupat de stabilirea terminologiei economice franceze, a definit industria ca activitate umană desfăşurată în scopul producerii de mărfuri utile de orice fel, distingând trei categorii de sectoare: industria agricolă, industria manufacturieră şi industria comercială. Aceeaşi clasificare o regăsim şi în „De l‘industrie fran9aise” (1819) de Chaptal, dar la care se adaugă administrarea industriei. Mai târziu, în anul 1852, „Dictionnaire de l’economie politique” include în structura sa două cuvinte „Industrie” şi „Industrie manufacturiere”. În ceea ce priveşte primul termen, există trei accepţiuni ale acestuia:

  1. industria ca entitate manufacturieră; se folosesc noţiunile de comerţ şi industrie pentru a opune conceptele de butic atelierului, de magazin fabricii; se folosesc conceptele de agricultură şi industrie pentru a opune exploatările rurale celor urbane;
  2. industria formează o antiteză cu tot ceea ce se înţelege prin profesiuni liberale;
  3. în limbaj economic, industria înseamnă munca umană, în contextul combinării factorilor de producţie; din acest punct de vedere industria este adevăratul obiect de investigaţie al economiei politice.

„Le Nouveau dictionnaire de l’economie politique” (1891) restrânge termenul de industrie la toate activităţile, în afară de agricultură. Se poate concluziona că industria este un termen contemporan al economiei politice şi acceptarea acestui termen de către specialişti a făcut din economia industrială o manieră de a defini ansamblul ştiinţei economice, în sensul că aceasta, în devenirea ei, a făcut apel la economia politică.