Industrializarea, ca fenomen economic şi social, trebuie înţeleasă în contextul progresului factorilor de producţie. Aceasta s-a caracterizat prin trecerea de la manufactură la sistemul de fabrică bazat pe tehnica maşinistă. Utilizarea pe scară largă a maşinilor în procesele de producţie a constituit baza tehnică a marii producţii industriale (în Anglia la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, după care s-a dezvoltat mai târziu în Franţa, Germania, SUA). Producţia maşinistă a impulsionat dezvoltarea forţelor de producţie, accelerarea progresului tehnic.

Progresul tehnic, ca acumulări cantitative, şi progresul economic, ca premisă a progresului tehnic, au dat procesului de dezvoltare a industriei un caracter complex şi variat.

Pentru înţelegerea rolului industriei în cadrul sistemului economiei naţionale, este necesară cunoaşterea concepţiilor clasicilor economiei politice privind industria şi industrializarea.

Deşi a trăit în timpul apariţiei maşinismului şi a revoluţiei industriale, Adam Smith (1723-1790) nu s-a ocupat de această problemă. El s-a limitat a arăta avantajele maşinii: „Această mare creştere a cantităţilor de producţie este datorată, în sfârşit, unui mare număr de maşini care uşurează munca, făcând pe un singur om să producă cât mai mulţi oameni împreună. Apariţia şi dezvoltarea maşinismului au fost favorizate de progresul manufacturii şi adâncirea diviziunii muncii”. Adam Smith a înţeles importanţa acumulării capitalului pentru progresul factorilor de producţie şi a militat pentru folosirea productivă a economiilor, înlăturarea risipei şi reducerea cheltuielilor neproductive. În acest context, Adam Smith nu poate fi considerat precursorul teoriei industrializării.

Nici despre David Ricardo (1772 - 1823) nu se poate spune că a pus bazele teoriei industrializării. În Anglia, revoluţia industrială era deja un fapt împlinit, industria maşinistă şi fabrica luau locul manufacturii. David Ricardo a analizat şi stabilit trăsăturile şi consecinţele maşinismului:

  • formarea „preţului natural” (costul de producţie) la un nivel mai înalt în ramurile în care sunt investiţii mai mari de capital şi care stimulează pătrunderea maşinilor în industrie;
  • lipsa de cointeresare materială, ca un obstacol în calea progresului industriei şi perfecţionării maşinilor; această situaţie se datora nivelului scăzut al salariilor;
  • progresul industrial a fost considerat un mijloc de luptă împotriva suprapopulaţiei etc.; în gândirea lui David Ricardo, introducerea şi perfecţionarea maşinilor este o cerinţă a progresului;
  • avantajele pe care o ţară industrializată le are în schimburile cu alte ţări; în acest sens David Ricardo a elaborat teoria costurilor comparative;
  • existenţa infrastructurii industriale create de manufactură pe care industria trebuia să o modernizeze.

În asemenea condiţii, în Anglia, nu putea apărea o teorie a industrializării.

Revoluţia industrială a constituit un proces complex de trecere de la producţia bazată pe tehnica manuală la cea întemeiată pe folosirea sistematică a maşinilor, de la stadiul manufacturilor la stadiul marilor producţii mecanizate (fabrica).

Tezele şi concluziile lui F. List au constituit izvorul curentelor industriale din Europa Occidentală.

Ca urmare, gândirea economică a lui F. List despre economia politică a naţiunii, statul şi politica guvernamentală ocupă locul central şi nu homo economicus. Conform concepţiei lui List, statul este singurul în măsură să facă ordine în haosul acţiunilor individuale.

Critica care i se poate aduce concepţiei lui List este exclusivismul acestuia, în sensul existenţei numai a câtorva popoare - naţiuni din Europa şi America care sunt capabile a realiza industrializarea, restul naţiunilor urmând a rămâne în stadiul de subdezvoltare. Susţinând o asemenea teorie, F. List a fundamentat protecţionismul economiei germane în raport cu economiile dezvoltate din acea perioadă, în special cu Anglia.