Ministerul român al Agriculturii, Alimentaţiei şi Silviculturii a elaborat o strategie pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare şi silviculturii în perioada 2001-2005, bazându-se pe principiile programului guvernamental, cu scopul de a grăbi integrarea României în structurile europene. Principalele obiective ale strategiei sunt:

  • dezvoltarea durabilă a unui sector agro-alimentar competitiv prin creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei;
  • modernizarea şi îmbunătăţirea procesării şi marketingului alimentar;
  • asigurarea controlului hranei pentru populaţie.

România a aplicat o politică ce viza privatizarea şi retructurarea agriculturii, sprijinirea agriculturii în faţa constrângerilor bugetare, şi liberalizarea comerţului cu produse agro-alimentare.

1.  Sprijinul intern

Principalele tipuri de suport financiar oferite în anul 2000, atât din bugetul Ministerului (ca parte a bugetului public) cât şi din alte surse, erau plăţi suplimentare pentru susţinerea preţului, politici de creditare, susţinerea input-urilor şi a investiţiilor în ferme.

Plăţile suplimentare pentru susţinerea preţului erau oferite ca prime la vânzările de grâu pentru consumul intern de pâine (20 € pe an) şi la vânzările de lapte (introduse în aprilie 2000, 25 € pe tonă).

Politicile de creditare includeau credite pe termen scurt cu o rată a dobânzii subvenţionată pentru susţinerea cheltuielilor curente de producţie) şi credite pe termen mediu cu o rată a dobânzii subvenţionată pentru investiţii în ferme. Totalul subvenţiilor acordate la rata dobânzii, atât la creditele pe termen scurt cât şi la cele pe termen mediu (plătibile de la bugetul ministerului) a fost de 2,3 milioane € la jumătatea lui 2000.

Sprijinirea input-urilor era reprezentată, de fapt, prin preţuri reduse la seminţele atestate. Suma oferită de la bugetul ministerului în 2000 pentru această subveţie a fost de 13,5 milioane € şi alte 1,4 milioane € din acelaşi buget, pe anul 2001. În plus, schema voucher-ului, introdusă în toamna lui 1997 şi modificată seminificativ în toamna lui 1999, a fost aplicată în ultima sa versiunea în anul 2000. În decembrie 2000, sistemul bonurilor diesel a fost reintrodus (similar cu cel din toamna 1999). Subvenţiile pentru sistemele de irigaţie a terenului erau menite să acopere costurile de întreţinere a sistemelor şi să asigure curentul electric necesar pompării apei în sistemele de irigaţie aparţinând Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare. Suma alocată de la bugetul Ministerului pentru aceste subvenţii era de 38,5 milioane € la jumătatea anului.

Sprijinul investiţiilor în ferme era acordat printr-un fond special, denumit „Dezvoltarea agriculturii româneşti”, care este gestionat cu bani ce vin din operaţiuni de vânzare şi concesionare ale Agenţiei Proprieţăţii de Stat. Acest fond a suportat achiziţionarea de maşini agricole, echipament de irigaţie, animale şi adăposturi pentru şeptel. De asemenea, cumpărarea de tractoare, combine şi alte maşini agricole şi de irigat, a fost suportată din fondul lunii ianuarie 2001.

2. Alte politici cu impact asupra sectorului agricol

În anul 2000 au fost emise reglementări importante cu privire la sectorul agro-alimentar. Acestea sunt orientate, în principal, către dezvoltarea şi îmbunătăţirea pieţei şi a instituţiilor pieţei, cât şi spre armonizarea legislaţiei româneşti cu cea a Uniunii Europene, după cum urmează:

  • antrepozite de grâne şi plante oleifere, cât şi instaurarea unui fond de garantare a încasărilor;
  • sistem de cotare a grânelor;
  • reglementări comerciale privind produsele şi serviciile;
  • proiect de sprijinire a serviciilor din agricultură (împreună cu Banca Mondială);
  • diverse reglementări fitosanitare şi veterinare supuse reglementărilor UE;
  • instaurarea monopolului de stat asupra vânzărilor de alcool;
  • înfiinţarea Oficiului Naţional pentru denumirile de origine ale vinurilor şi produselor vinicole;
  • autorizarea insituţiilor financiare în acordarea de microcredite;
  • reglementări privind înfiinţarea de cooperative private de credit;
  • reglementări pentru reîntărirea protecţiei consumatorului;
  • produse agro-alimentare ecologice (naturale);
  • organizaţii inter-profesionale pentru produsele agro-alimentare.

Existau şi alte prevederi, precum exceptarea fermierilor privaţi de la plata impozitului pe venit.

 

3. Bugetul de stat pentru agricultură şi silvicultură

În anul 2001, suma alocată de la bugetul de stat pentru agricultură şi silvicultură a fost mai mare de 400 milioane €. În termeni reali, nivelul suportului acordat agriculturii de la bugetul de stat a rămas constant (aprox. 332 milioane € în 2001, în compaţie cu 330 milioane € în 2000). Au fost hotărâte câteva schimbări în măsurile de sprijinire internă astfel, schema de voucher pentru input-uri a fost înlocuită cu o plată cash fixă, de 41 € pe hectar cultivat, dar în condiţiile utilizării seminţelor atestate şi tehnologiilor agricole specifice. Pentru culturile de seră ajutorul financiar a fost de 20 milioane lei pe fiecare hectar cultivat.

Această nouă schemă reprezintă 61% din asistenţa totală dar nu schimbă în mod radical filozofia schemei voucher. Se continuă subvenţionarea input-urilor, dar ţinta o reprezintă mai degrabă, fermele mari şi asociaţiilor decât micile gospodării de subzistenţă. Seceta acută ce a afectat România în anul 2000 a condus guvernul spre o contrbuţie bugetară importantă pentru irigaţii (14% din totalul contribuţiei bugetare pentru agricultură în 2001).

Ajutorul statului către producătorii agricoli nu a depăşit 10% din totalul valorii producţiei agricole, fiind în concordanţă cu prevederile OMC privind ţările în curs de dezvoltare. S-a putut observa şi un oarecare progres în privatizarea companiilor agro-alimentare prin adoptarea de legi cu privire la privatizarea companiilor comerciale ce administrau terenuri publice sau private destinate agriculturii şi prin înfiinţarea Agenţiei Domeniilor de Stat.

Până la sfârşitul lui mai 2001, din 637 ferme deţinute de stat, 113 au fost privatizate şi 210 erau în proces de lichidare. Privatizarea industriei de prelucrare alimentară este ceva mai avansată, dintr-un total de 440 companii comerciale, 345 fuseseră privatizate până la aceaşi dată. În ciuda adoptării cadrului legal pentru restituirea terenului agricol şi forestier, ritmul actual al restituirii este foarte încet. Până în mai 2001, numai 6% din cererile de restituire a terenului agricol şi 0,03% din cele privind terenul forestier fuseseră prelucrate.

La aceaşi oră, piaţa funciară a început să crească şi s-ar putea să fie mai mare decât o arată statisticile oficiale, însă România mai are încă de clarificat un registru de cadastru agricol şi de asigurat o piaţă funciară pe deplin operaţională.