ECONOMIA NATIONALA SI ECONOMIA MONDIALA

Interdependentele dintre economiile nationale sunt rezultatul unui proces istoric îndelungat. Evolutia acestor interdependente a înregistrat o puternica dinamica dupa al doilea razboi mondial ca urmare a revolutiei tehnico - stiintifice contemporane si a schimbarilor profunde în cadrul diviziunii mondiale a muncii. Aceste interdependente se adâncesc si se diversifica continuu datorita:

  • schimbarilor politice de anvergura care au loc pe plan mondial;
  • modificarea structurii lumii contemporane sub aspectul nivelului de dezvoltare economica;
  • adâncirea diviziunii internationale a muncii ca urmare a revolutiei tehnico-stiintifice;
  • diversificarea centrelor de putere economica pe plan mondial;
  • evolutia preturilor internationale si a pietelor valutar financiare.

Interdependentele dintre tarile sarace si cele bogate sunt grupate în patru categorii:

  1. interdependente generate de nevoia de alimente , în tarile bogate sunt surplusuri, iar în cele sarace deficite de alimente;
  2. interdependente generate de nevoia de energie si minerale;
  3. interdependentele generate de nevoia protejarii mediului natural;
  4. interdependentele generate de sperantele de reducere a decalajelor dintre bogati si saraci.

Interdependentele economice presupun cooperare reciproc avantajoasa între state suverane, bazata pe principiile dreptului international, pentru progresul fiecarei economii. Aceasta cooperare însa nu opereaza în toate împrejurarile în interesul tuturor tarilor ci mai ales în avantajul celor puternice.

Diviziunea internationala a muncii este definita prin relatiile care se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltarii productiei si comertului mondial, locul si rolul fiecarui stat în circuitul mondial al valorilor materiale.

Schimbul de bunuri dintre popoare si tari a fost caracteristic primei trepte a procesului de formare a interdependentelor.

Formarea si consolidarea pietei mondiale a reprezentat o schimbare calitativa în relatiile economice inter-tari.

Piata mondiala reprezinta totalitatea relatiilor dintre tari în legatura cu schimbul de marfuri corporale si incorporabile, relatii devenite obligatorii si permanente pentru existenta acestora.

Formele pietei mondiale:

  1. Comertul international care exprima ansamblul tranzactiilor cu bunuri si servicii. El reprezinta forma principala sub care s-a constituit piata mondiala.
  2. Piata internationala a capitalurilor care defineste ansamblul operatiunilor legate de plecarea în si din strainatate sub forma de investitii, împrumuturi si cumparari de hârtii de valoare.
  3. Piata mondiala a muncii care cuprinde relatiile economice generate de migratia fortei de munca dintr-o tara în alta pentru a se angaja.
  4. Piata produselor care încorporeaza un nivel deosebit de înalt de cunostinte stiintifice, care se constituie ca un segment distinct al pietei mondiale ce se dezvolta rapid.

                Economia mondiala este formata din totalitatea economiilor nationale autonome si specializate, legate între ele prin schimburi de bunuri si servicii.

Acestui stadiu de dezvoltare a relatiilor economice externe îi corespund macroeconomiile deschise.

Macroeconomia deschisa semnifica un gen anume de raportari între economiile nationale si economia mondiala.

Prin diviziunea mondiala a muncii se înteleg relatiile care se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltarii productiei si comertului mondial, precum si locul si rolul fiecarui stat în circuitul mondial al valorilor materiale.

În timp, evolutia diviziunii mondiale a muncii a cunoscut mai multe etape ca urmare a dezvoltarii economiilor, modificarii structurii lor si a specializarii în productie a diferitelor tari.

Specializarea internationala are ca scop adaptarea potentialului economic national, a economiei de piata interna la cerintele pietei mondiale.

Specializarea internationala este determinata de factori economici si factori extra economici:

  1. conditiile naturale pot favoriza un tip de productie sau altul - productia de cafea, citrice sau extractia unor minereuri.
  2. marimea teritoriului si a populatiei fac ca tarile sa aiba un potential diferit si implicit posibilitati diferite de a se specializa în productie;
  3. nivelul aparatului de productie, gradul sau de diversificare, calificarea fortei de munca, disponibilitatile de capital, etc.;
  4. traditiile economice pot favoriza sau defavoriza specializarea în productia de un anumit fel;
  5. factorii extra economici, razboaiele, asuprirea coloniala, mentinerea unor puternice ramasite feudale, s.a.;

În prezent diviziunea mondiala a muncii se caracterizeaza prin existenta a trei grupe de tari cu grade diferite de specializare internationala:

  • grupul statelor care se bazeaza pe tehnica si tehnologii moderne si care au o specializare internationala de înalta clasa;
  • grupul tarilor în curs de dezvoltare cu un nivel mediu de specializare;
  • grupul tarilor slab dezvoltate a caror specializare internationala este unilaterala si care detin o pondere infima în P.N.B. si în exporturile mondiale.

Fluxul economic international reprezinta miscarea unor valori materiale, banesti sau spirituale de la o tara la alta. Fluxurile economice internationale au trasaturi caracteristice diferitelor etape de dezvoltare, fiind influentate de factori tehnico-economici si extraeconomici.

Totalitatea fluxurilor economice internationale privite în strânsa lor interdependenta formeaza circuitul economic mondial. El exprima împletirea unor forme ale schimbului reciproc de activitati dintre diverse economii nationale care cuprinde sfera circulatiei, sfera productiei si sfera cercetarii stiintifice.

Dinamica si formele de manifestare a circuitului economic mondial depind de: gradul de dezvoltare a economiilor nationale, gradul de adâncire a diviziunii mondiale a muncii, stadiul si directiile de evolutie a relatiilor politice internationale care pot stimula sau frâna fluxurile economice internationale.

Schimburile agentilor economici dintr-o tara genereaza doua categorii de fluxuri: reale si monetare.

Schimburile economice dintre tari sunt denumite exporturi si importuri.

Exportul consta în vânzarea de bunuri si servicii unui agent economic dintr-o alta tara, plata acestora facându-se în bani cu circulatie internationala. Acesta reduce consumul final si creeaza piete externe pentru o parte a productiei interne.

Importul reprezinta cumpararea de bunuri si servicii de la agenti economici straini contra unei sume de bani. Prin acesta se suplimenteaza consumul personal sau productiv si se asigura factori de productie de care tara nu dispune sau a caror producere necesita cheltuieli mai mari.

Comertul exterior al unei tari exprima ansamblul tranzactiilor de export si import, ambele categorii sunt structurate pe tari si grupe de tari, pe categorii de bunuri economice, pe genuri de piete, etc.

Comertul exterior are un rol de cea mai mare importanta în cadrul procesului de racordare a economiilor nationale la fluxurile economice mondiale. El a devenit în ultimele decenii unul din factorii determinanti ai cresterii economice, ai economiei de piata.

Gradul de deschidere a economiei unei tari spre exterior se masoara prin ponderea exporturilor în totalul productiei nationale vândute sau ponderea importurilor în totalul utilizarilor acestei productii. Se folosesc indicatorii: ponderea comertului exterior în produsul intern brut (P.I.B.) si volumul comertului exterior (import-export) pe locuitor.

capacitatea de export (Cep) reprezinta partea de oferta totala pentru pietele externe.

capacitatea de import a pietei (Cip) reprezinta partea din capacitatea totala de absorbtie a pietei care are ca sursa de acoperire marfuri din import

Evolutia comertului exterior în ultimele decenii se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi principale:

  1. Tendinta de crestere a exporturilor mondiale
  2. Accentuarea diversificarii comertului mondial
  3. Cresterea ponderii tarilor industrializate în exporturile mondiale.
  4. Înrautatirea termenilor schimbului tarilor în curs de dezvoltare cu statele cele mai industrializate.
  5. Adoptarea unor masuri de îngradire a comertului mondial, tarifare si netarifare.
  6. Tendinta de institutionalizare a schimburilor internationale.
  7. Tendinta de “tripolizare” a schimburilor comerciale internationale.

Cooperarea economica internationala, componenta a fluxurilor economice internationale, are o serie de trasaturi specifice care o particularizeaza în circuitul economic mondial prin:

  1. cooperarea economica internationala presupune un complex de fluxuri de investitii, cunostinte tehnico-stiintifice, de produse, etc. în timp ce comertul international constituie unul din fluxurile economice principale;
  2. cooperarea economica internationala este forma cea mai echitabila de schimb reciproc între state, spre deosebire de comertul mondial contine si o serie de elemente cu caracter discriminator;
  3. cooperarea economica internationala constituie un element de continuitate si stabilitate în relatiile economice dintre tari, în timp ce comertul mondial depinde de numerosi factori care îl pot stimula sau frâna;
  4. cooperarea economica internationala nu substituie fluxurile existente, ci contribuie la amplificarea lor.

Evolutia productiei industriale are loc de la industria bazata pe materiale care a determinat dezvoltarea economica în primele trei sferturi ale secolului nostru catre industria bazata pe informatica si stiinta. În aceasta viziune se formuleaza urmatoarele concluzii:

  • exportul stiintei pentru a obtine venituri sub forma dreptului de licenta, platilor pentru servicii, a drepturilor de autor, etc. s-ar putea sa creeze mai multe locuri de munca decât exportul de produse finite;
  • comertul international va fi marcat de cresterea “comertului invizibil” care va avea un rol tot mai important, ceea ce va necesita înlaturarea barierelor din domeniul comertului cu servicii;
  • este posibil ca în viitorul apropiat costurile scazute ale fortei de munca sa reprezinte un avantaj de mai mica importanta în comertul international, de aceea în tarile dezvoltate cheltuielile cu forta de munca vor reprezenta o parte mai mica în costurile totale.

Determinarea eficientei activitatii de comert exterior se confrunta cu tot mai multe dificultati, desi în ultimele decenii stiinta economica a înregistrat progrese însemnate. Aceste dificultati sunt determinate în principal de urmatoarele cauze.

Comertul exterior, schimburile externe devin tot mai mult un factor al dezvoltarii si progresului unei tari. În timp acest rol a fost sustinut de diferite teorii si principii: principiul avantajului absolut; principiul avantajului comparativ, relativ; principiul productivitatii nationale; principiul specializarii internationale, interramuri; principiul avantajelor competitive.

Operatiunile generate de participarea fiecarei tari la fluxurile economice internationale îsi gasesc expresia în principal în balanta comerciala si balanta de plati externe.

Balanta comerciala este un tablou statistico-economic în care se înscriu si se compara importul si exportul de marfuri al unei tari pe o perioada de timp determinata de regula de un an.

Balanta comerciala poate fi generala când cuprinde ansamblul relatiilor comerciale externe ale unei tari, sau partiala daca se refera la relatiile comerciale cu o alta tara sau grupuri de tari.