Concurenţa este un mod de manifestare a economiei de piaţă în care pentru un bun omogen şi produsele sale de substituţie, existenţa  mai multor producători este obligatorie. Concurenţa are la bază comportamentul individual al agenţilor economici orientat (în condiţiile de transparenţă a pieţei) spre conducerea activităţii astfel încât câştigul său net să fie cât mai mare iar întreprinderea să fie cât mai competitivă. Concurenţa este bivalentă în sensul că se manifestă atât pentru producători cât şi pentru cumpărători.

Condiţiile de exercitare a concurenţei se referă la următoarele aspecte:

- existenţa mai multor producători specializaţi în producerea şi livrarea unui anumit bun;

- fiecare producător are interesul de a exploata eficient capacităţile sale de producţie şi resursele de care dispune;

- respectarea regulilor jocului (sunt permise acţiuni aflate în limitele legii – fiscale, comerciale, eventual reguli care ţin de cutumă);

- devansarea sau cel puţin echilibrarea cererii de către ofertă.

Fără concurenţă, orice întreprindere – singură pe piaţă – şi-ar fixa în mod liber preţul său fără confruntarea cu alţi producători şi fără să ţină seama de opţiunile clienţilor. Când un bun este fabricat de mai mulţi producători fiecare având o mică parte din piaţă, nici unul nu poate influenţa piaţa în mod izolat. Fiecare dintre producători trebuie să-şi adapteze preţurile la preţurile practicate de către concurenţii săi.

Urmărind atragerea mai multor clienţi, producătorii coboară preţurile, fenomen care se transmite iar scăderea preţului ca efect al concurenţei poate să atingă cel mai scăzut nivel, până la limita de supravieţuire, cu marjă a profitului foarte mică sau nulă. Cu toate acestea, trebuie spus că tendinţa de scădere a preţurilor este mult mai puţin evidentă decât tendinţa opusă, de creştere a preţurilor. Scăderea preţurilor este o decizie grea pentru orice producător, mai ales atunci când aceste preţuri nu sunt acoperitoare faţă de costurile de producţie. Din acest motiv, ca strategie comercială, se preferă „mascarea” scăderii preţului prin oferte de tipul „trei la preţ de două”, „cadoul nostru pentru dumneavoastră”, „15% gratuit”, etc. În esenţă, toate aceste metode ascund o scădere a preţului de vânzare cu consecinţe directe asupra rentabilităţii întreprinderii.

Concurenţa între producători exercită o permanentă presiune asupra scăderii preţurilor de vânzare şi prin ele asupra gestiunii legată de preţuri. Trebuie spus totuşi că preţurile au în general o tendinţă mai accentuată de creştere decât de descreştere. Agenţii economici sunt mai tentaţi să crească preţurile decât să le coboare. Se poate chiar vorbi de o rezistenţă a preţurilor la scădere. Totodată concurenţa contribuie la lărgirea pieţei în ceea ce priveşte cantitatea cerută de consumatori care este cu atât mai mare cu cât preţul este mai mic. Preţul constituie un pol de atracţie către care converg toate forţele pieţei. Piaţa se consideră echilibrată pentru preţul care permite egalitatea dintre cerere şi ofertă (în ceea ce priveşte cantitatea).

Cunoaşterea concurenţei de către întreprinderi a condus la identificarea unor tipuri de strategii de atragere a interesului pieţei. Printre acestea enumerăm:

- strategia efortului concentrat – se urmăreşte atragerea clientelei particulare pentru un produs particular. Acesta a fost cazul campaniei publicitare ce a urmărit recâştigarea încrederii consumatorilor privind carnea de pasăre produsă în România urmare a declanşării crizei gripei aviare în toamna anului 2005. O campanie similară s-a încercat cu promovarea la consum a produsului generic „vin”, campanie susţinută de majoritatea producătorilor de vin pentru a lărgi piaţa produsului lor.

- strategia diferenţierii bunurilor într-o gamă largă – urmărind diferenţierea produselor ajungând până când produsul capătă caracter de unicat în ansamblu său în ceea ce priveşte marca, înfăţişarea, service-ul. Acest tip de strategie este specifică întreprinderilor care îşi permit o campanie publicitară puternică şi susţinută, mesajul trebuind să fie transmis permanent şi cu insistenţă. Pe de altă parte, este necesar ca produsul care se promovează să corespundă efectiv exigenţelor consumatorilor şi să poată acoperi necesităţile acestora. Altfel, se va crea o nevoie în speranţa că vom putea să o satisfacem dar în realitate se creează o piaţă pe care o lăsăm la dispoziţia altora.

- strategia dominaţiei globale prin costuri – se urmăreşte competitivitatea prin preţuri imbatabile, posibilă prin controlul strict al costurilor, fără însă să se facă rabat  de la calitatea produsului. Această strategie este posibilă să fie practicată pe termen lung numai în situaţia în care se integrează continuu soluţii care să ducă la scăderea costurilor sau menţinerea lor sub costurile concurenţilor.