Formarea preţurilor pe o piaţă este rezultatul confruntării dintre cerere şi ofertă dar depinde de mulţi factori care se află în interacţiune complexă. În primul rând, trebuie spus că orice actor pe piaţă, cumpărător sau vânzător, participă prin comportamentul său la formarea preţului pieţei din momentul realizării schimbului. Pentru produsele agricole stocabile cum sunt cerealele şi oleaginoasele, analiza balanţei intrări (ofertă) / ieşiri (cerere) poate să indice tendinţa de evoluţie a preţurilor la nivelul la care se face: regional, naţional sau supranaţional. Dacă se constată că intrările (oferta) nu sunt la nivelul aşteptărilor se presupune că ne vom aştepta la o tendinţă de creştere a preţului. La polul opus, dacă oferta  depăşeşte nivelul aşteptărilor, se previzionează o tendinţă de scădere a preţului.

Înainte de a începe în nou ciclu de producţie (sau campanie) este greu să se facă previziuni credibile privind stocul final al campaniei, producţia viitoare precum şi volumul importurilor şi al exporturilor. Dar previziunile devin din ce în ce mai credibile pe măsură ce informaţiile pe care se bazează sunt mai credibile, ne apropiem de momentul recoltei iar variabilele care intră în joc pentru formarea recoltei sunt mai predictibile. Analiştii de piaţă urmăresc toţi factorii susceptibili să influenţeze oferta sau cererea atât sub aspectul cantităţii cât şi al calităţii şi îşi formează previziunile pe baza acestor observaţii. Marii jucătorii pe piaţă, ţările care au dezvoltat un sistem fiabil de urmărire a pieţei, pot folosi aceste mijloace cu succes pentru a face predicţii fezabile ale preţului dar aceasta nu este la îndemâna tuturor.

Procesatorul final cu un comportament raţional urmăreşte să îşi minimizeze cheltuielile şi va dori să aleagă, pentru o cantitate şi calitate dată dintr-un produs adus la fabrică, sursa de provenienţă pentru care preţul final la este cel mai mic (vezi şi fig. 2.1). Dacă piaţa căreia i se adresează nu este protejată prin mecanism de intervenţie, sau nu beneficiază de protecţie tarifară sau netarifară posibilitatea de a alege se extinde ţi la terţe pieţe şi va alege produsul care provine din ţara cu cel mai bun preţ de revenire. Gradul de dezvoltare, calitatea şi competitivitatea infrastructurii de transport şi depozitare va determina costul de transport care se adăugă la preţul de revenire cel mai convenabil şi determină în acest mod preţul de vânzare dintr-o regiune sau alta. În situaţia de subaprovizionare cu un produs, preţul pieţei la un moment dat depinde de preţul pe pieţele de proximitate manifestându-se pe termen scurt tendinţa de migrare a produselor spre pieţele care oferă un preţ mai remunerator. Deci preţul produselor de provenienţă domestică nu poate creşte peste preţul produselor de pe pieţele de proximitate (în situaţia unor pieţe deschise) şi atunci când este cazul, nu poate creşte peste preţul produselor de substituţie.

Volatilitatea preţurilor se referă la nivelul de variabilitate a cursului sau a preţului unui produs în timp. Termenul este folosit în general pe pieţe bursiere iar o piaţă nervoasă, cu cursuri care fluctuează des şi foarte repede este caracterizată ca fiind o piaţă volatilă. 

 

Principalii factorii de influenţă ai ofertei de produse agricole. În primul rând condiţiile climatice joacă un rol preponderent. Activitatea în agricultură este în mare măsură dependentă de factorii climatici iar acest lucru se repercutează asupra nivelului producţiei agricole şi implicit al ofertei de produse agricole. Condiţii climatice nefavorabile în campania de semănat pot întârzia sau chiar împiedica semănatul grâului de tomnă, lasă disponibil mai mult teren pentru culturile de primăvară ceea ce va determina o producţie mai mică de grâu cu previziuni de creştere a preţului grâului şi posibil, o producţie mai mare de porumb cu previziuni de scădere a preţului porumbului în toamna anului următor (aşa a fost cazul toamnei anului 2005 în zona de sud a României). Un an secetos va afecta buna dezvoltare a plantelor şi va diminua de manieră consistentă producţia iar previziunea nu poate fi decât de creştere a preţului. Condiţiile climatice pot afecta şi calitatea produsului şi să afecteze în mod indirect preţul. Precipitaţiile care au căzut în perioada recoltării grâului în anii 2002 sau 2005 au provocat încolţirea grâului în spic ceea ce a determinat declasarea grâului din grâu panificabil în grâu furajer şi implicit scăderea preţului.

Preţul este puternic dependent de situaţia stocurilor mai ales la final de campanie. Stocuri la nivel scăzut la final de campanie vor provoca tensiune asupra preţurilor în perioada de trecere de la o campanie la alta (perioadă de sudură). Creşterea preţului se poate transmite asupra preţurilor în următoarea campanie dacă producţia aşteptată nu va compensa nivelul scăzut al stocurilor din finalul campaniei precedente. Nivelul scăzut al stocurilor din finalul campaniei poate provoca creşterea preţurilor dar va duce de asemenea la creşterea volatilităţii preţurilor.

Oferta de produse agricole este puternic influenţată de politica agricolă promovată de guvern. Utilizarea preţului de intervenţie în mod sistematic şi consecvent în ţările Uniunii Europene a acţionat ca un preţ minim garantat. Acest fapt a influenţat pozitiv oferta eliminând riscul de preţ scăzut pe care ar fi fost nevoiţi să şi-l asume producătorii în lipsa preţului de intervenţie. De fapt, mecanismul de intervenţie în întregul său a fost construit să se controleze piaţa în primul rând prin controlul ofertei. Preţul de intervenţie a acţionat ca preţ minim garantat împiedicând scăderea preţului intern sub nivelul preţului de intervenţie, subvenţiile la export au compensat pierderile din diferenţele de preţ şi permis exportul pe terţe pieţe cu preţ mai mic în situaţia de exces de produs pe piaţă iar importul taxat cu prelevment variabil a permis aprovizionarea pieţei în rarele situaţii de ofertă insuficientă, acţionând ca o barieră şi limitând creşterea preţului intern.

Sprijinul acordat de guvern în toamna anului 2007 pentru însămânţările de toamnă au determinat creşterea semnificativă a suprafeţelor semănate cu grâu şi rapiţă. Sprijinul consistent prevăzut pentru cultura de soia convenţională a împiedicat scăderea şi mai drastică a suprafeţelor cultivate cu soia în anul 2007, în urma interzicerii culturii de soia modificată genetic.

Repartizarea capacităţilor de stocare pe un teritoriu şi costul de stocare influenţează comportamentul deţinătorilor de produse. Recolta de porumb a anului 2004 a fost foarte bună pentru producători din Ungaria iar utilizarea preţului de intervenţie a determinat cumpărarea unor mari cantităţi de porumb la intervenţie. Lipsa capacităţilor de stocare a limitat însă cantităţile cumpărate la intervenţie. Pe de altă parte, cantitatea mare de porumb cumpărată la intervenţie a trebuit să fie stocată pe o perioadă lungă de timp (mai mulţi ani) şi a determinat în final presiuni pentru schimbarea politicii agricole şi scoaterea porumbului din mecanismul de intervenţie. În altă ordine de idei, faptul că un siloz este singurul dintr-o arie geografică relativ extinsă duce la un fel de monopol zonal al serviciilor de colectare şi depozitare şi poate provoca un comportament specific de monopol al deţinătorului de capacitate de depozitare. Acest comportament va fi cu atât mai evident dacă avem acelaşi deţinător pentru capacităţile de depozitare din proximitate întrucât se extinde zona de monopol şi vor creşte cheltuielile de transport dacă se doreşte spargerea monopolului. Pe de altă parte, acest comportament de monopol al spaţiilor de depozitare a fost unul din factorii care au determinat apariţia de noi spaţii de depozitare tocmai pentru a „sparge” comportamentul de monopolul al depozitarilor şi s-a ajuns la spaţii de depozitare excedentare şi un comportament de concurenţă în domeniul depozitării în multe zone de producţie.

Starea financiară a actorilor de pe o piaţă, în ansamblul lor, poate juca un rol important asupra ofertei. După un an agricol prost, în anul următor, majoritatea producătorilor vor avea probleme de finanţare a stocurilor şi vor fi nevoiţi să vândă la recoltare (uneori se vinde chiar înainte de recoltare) pentru a-şi ameliora situaţia trezoreriei şi pentru a evita costurile de depozitare. Dar pentru că majoritatea producătorilor au acelaşi comportament, piaţa va fi invadată cu produsul în cauză iar preţul va scădea drastic. Dacă situaţia financiară le permite, deţinătorii de produse pot amâna momentul vânzării mizând pe creşterea de preţ care intervine în lunile ulteriore recoltării.

Competitivitatea ridicată a unui sector de activitate sau a unei tehnologii poate influenţa oferta. Superioritatea tehnologică şi avantajele economice evidente pe care le reprezintă soia modificată genetic în comparaţie cu soia convenţională au dus la creşterea suprafeţelor cultivate cu soia în România de la 30 – 40 000 ha la sfârşitul anilor 1990 la 200 000 ha în 2006. Interzicerea culturii de soia modificată genetic din raţiuni politice în momentul aderării României la Uniunea Europeană a dus la regresul culturi de soia în general iar suprafeţele cultivate au scăzut la 120 000 ha în 2006 cu tendinţă clară de scădere în anii următori dacă nu se revine la acceptarea în cultură a soiurilor de soia modificată genetic.

Principalii factorii de influenţă ai cererii de produse agricole.

 Creşterea demografică, schimbarea structurii demografice a populaţiei şi soldul migraţiei sunt factorii care influenţează cererea de produse agroalimentare de manieră vizibilă. Fiecare din cei trei factori menţionaţi au efecte asupra populaţiei totale, asupra numărului total al consumatorilor şi implicit asupra consumului total de produse agroalimentare. Creşterea demografică şi modificarea structurii demografice a populaţiei sunt predictibile şi evoluează într-un ritm relativ regulat, migraţia este mai puţin predictibilă şi nu se pot face previziuni fezabile care să poată fi luate în seamă în strategiile pe termen lung.

Se cunoaşte că în România populaţia este în descreştere continuu încă din anii 1990, structura populaţiei se schimbă crescând ponderea populaţiei în vârstă iar dacă dăm crezare cifrelor avansate cu privire la migraţia înregistrată în ultimii ani (de cel puţin 3,5 - 4 milioane de persoane) estimarea populaţiei care locuieşte acum în România duce undeva la 17 – 17,5 milioane de persoane. Având în vedere aceste constatări este de aşteptat o scădere a cantităţilor de produse agroalimentare consumate pe ansamblul ţării şi o modificare a structurii de consum a populaţiei odată cu îmbătrânirea acesteia.

Evoluţia puterii de cumpărare va afecta de asemenea cererea alături de obiceiurilor alimentare care pot şi ele să sufere schimbări dar într-un ritm relativ lent fiind legată de modificarea structurii demografice, de modificarea puterii de cumpărare dar şi de evoluţia gradului de cultură a populaţiei şi nivelul de educaţie. Un exemplu concret de evoluţie a cererii odată cu modificarea puterii de cumpărare este cazul României în perioada anilor 90 când a scăzut puterea de cumpărare, a scăzut consumul de produse alimentare în general, s-a modificat structura consumului şi s-a constatat o creştere a  consumului de cartofi. Odată cu recâştigarea puterii de cumpărare începând cu anul 2000, consumul de cartof începe să scadă uşor, iar consumul de produse procesate creşte în ritm lent dar continuu.

Îmbunătăţirea semnificativă a puterii de cumpărare ca urmare a creşterii economice susţinute înregistrate în ţări precum China, India, Vietnam, Thailanda, Malaiezia, ţări cu populaţie numeroasă (China şi India împreună deţin o treime din populaţia planetei) poate să inducă o creştere globală a cererii urmare a creşterii consumul din fiecare din ţările menţionate. O sincopă în asigurarea aprovizionării din resurse interne cu produse agricole a celor doi coloşi poate avea consecinţe dramatice asupra preţului mondial al produselor în cauză.

Dezvoltarea unor sectoare aflate „pe val” poate influenţa puternic cererea şi în consecinţă preţul. Dezvoltarea industriei de biocarburanţi în România, în special biodieselul în anii 2005 – 2007 a indus o cerere suplimentară pe piaţă ceea ce a dus la creşterea suprafeţelor cultivate cu rapiţă în aceşti ani. Dezvoltarea industriei de bioetanol în Europa a indus o creştere suplimentară de porumb pe piaţă, foarte vizibilă în toamna anului 2006 când preţul porumbului a crescut semnificativ datorită creşterii cererii de porumb pentru industria de bioetanol. De fapt, încurajarea culturilor energetice ca politică de sprijin a energiilor alternative a determinat de asemenea creşterea ofertei de produse agricole destinate obţinerii de energie verde.

Existenţa produselor de substituţie poate orienta cererea către aceste produse atunci când ele sunt mai competitive sub aspectul preţului. Industria de biocarburanţi poate folosi ca materie primă uleiul de rapiţă, de soia, de floarea soarelui care pot fi produse locale sau uleiul de palmier care este un produs de import. În mod cert, dacă există posibilitatea de a alege şi acceptând un comportament raţional, se va alege sursa cu costul cel mai scăzut. Pe acelaşi model, în ţările Uniunii Europene, consumul de cereale din producţia internă a fost înlocuit cu manioc din ţările ACP (fostele colonii din Asia, Caraibe, Pacific) iar nevoia de proteină a fost asigurată cu soia, şroturi de soia din SUA şi Brazilia sau borhot uscat din SUA, un produs secundar al industriei de distilare pentru obţinerea bioetanolului din porumb (DDGS – Distillers dried grains with solubles). Toate aceste produse nu făceau obiectul regimului de protecţie tarifară motiv pentru care erau mai ieftine decât cerealele din producţie internă care aveau preţul dependent de preţul de intervenţie.