Piaţa reprezintă locul întâlnirii dintre oferta şi cererea unui bun sau serviciu iar această confruntare se finalizează cu formarea unui preţ şi se pot determina cantităţile schimbate. Există tot atâtea pieţe câte produse sau servicii există. Un exemplu concludent în acest sens fiind “piaţa produselor informatice” iar subsidiar acesteia se poate identifica “piaţa de calculatoare”, “piaţa de memorii de calculator”, etc.

Pieţele constituie terenul pe care se manifestă concurenţa între firme şi din acest motiv piaţa este unul dintre elementele care condiţionează profitabilitatea, rentabilitatea întreprinderii. O concurenţă încrâncenată între producătorii foarte numeroşi ai unui produs dat însemnă că piaţa este suprasaturată şi profiturile devin insuficiente pentru ca toţi producătorii să se menţină pe piaţă. În situaţia opusă, dacă producătorii sunt în număr mic, ei nu trebuie să facă mari eforturi pentru a convinge clientul să cumpere, preţul produsului şi marja realizată se măresc şi odată cu ele cresc şi profiturile întreprinderii.

Analiza concurenţei întreprinderii ne conduce mai întâi să luăm în considerare concurenţii direcţi adică acele întreprinderi care oferă produse echivalente pe piaţa de bunuri şi de servicii (sau piaţa aval). Comportamentul agenţilor economici pe piaţă este studiat de teoria pieţei. De asemenea, prin teoria pieţei se studiază ajustarea globală a ofertei şi a cererii pe o piaţă.

Analiza structurii pieţei pe care întreprinderea îşi vinde producţia (analiza clientelei, a nevoilor sale, a întreprinderilor concurente, a evoluţiei produsului) este esenţială şi condiţionează strategia întreprinderii privind concurenţa.

Dar întreprinderea intervine şi pe alte pieţe, în amonte, pentru a accede la forţa de muncă, la resursele materiale, la energie, la capital, etc.

Piaţa muncii  pune în relaţie oferta şi cerea de muncă şi se ajunge la stabilirea salariului ca element de referinţă. Totodată, salariul stabilit pe o piaţă anume şi la un moment dat este specific unei anumite categorii de angajaţi. Astfel, meseriile căutate, emergente, sunt supra-apreciate prin salarii mai mari faţă de salariul mediu iar meseriile în declin sunt sancţionate prin salarii mai mici. Nivelul salariului este dependent şi de nivelul de calificare, gradul de periculozitate al muncii prestate, de raritatea meseriei respective ca şi de rata şomajului. Concurenţa pe această piaţă este foarte intensă pentru profesiile pentru care oferta este foarte rară: cadre de nivel înalt, tehnicieni specializaţi, informaticieni, specialişti în telecomunicaţii, etc.

Piaţa de energie şi piaţa de materii prime pune în concurenţă furnizorii potenţiali pentru aprovizionarea întreprinderii.

Piaţa de capital permite întreprinderii să-şi procure resursele financiare de care are nevoie. Pe această piaţă de fonduri pentru împrumut, se disting:

- piaţa monetară, este compartimentul pe termen scurt al pieţei de capital. Pe această piaţă operează furnizorii de mijloace financiare, ofertanţii şi solicitanţii (cei care au nevoie) de mijloace financiare (care formează cererea). Între aceştia se interpun de obicei băncile care joacă rolul de intermediar. Fondurile financiare se plasează de la ofertanţi la ceilalţi în schimbul unui cost al creditelor – rata dobânzii. Un actor major pe această piaţă este statul, prin banca centrală care prin politica sa stabileşte rata directoare a dobânzii pe piaţă.

  • piaţa financiară (piaţa de capital pe termen lung) este locul de schimb al valorilor mobiliare (acţiuni, obligaţiuni). Principalul exponent al pieţei financiare este bursa de valori mobiliare. Se distinge piaţa financiară primară, piaţa pe care întreprinderile emit acţiuni sau obligaţiuni în căutare de fonduri şi piaţa secundară, piaţa bursieră (sau piaţa de ocazie), mult mai activă decât precedenta, piaţa pe care operatorii procedează la schimbul titlurilor deja emise. Intermediarii acceptaţi pe aceste pieţe sunt societăţile de valori mobiliare. Cursul acţiunilor şi al obligaţiunilor se fixează în funcţie de cerere şi ofertă şi este dependent atât de factori interni întreprinderii cât şi de factori externi. Se disting operaţii la ghişeu şi operaţii la termen după intervalul care poate exista între încheierea contractului şi execuţia sa (cumpărarea de titluri contra lichidităţii).

Piaţa bunurilor de producţie pune la dispoziţia întreprinderii maşinile, instalaţiile, echipamentele necesare în ciclul său de exploatare, aceste constituindu-se în investiţiile întreprinderii.

Pe lângă tipurile de piaţă menţionate mai întâlnim:

  • piaţa unui produs  particular - în general o materie primă (piaţa petrolului, piaţa cuprului) sau piaţa unui produs intermediar sau finit (piaţa zahărului, piaţa laptelui);
  • piaţa bunurilor şi a serviciilor unde sunt puse în relaţie oferta şi cererea globală; din perspectiva Keynesiană, ajustarea se face prin nivelul producţiei şi prin nivelul general al preţurilor;
  • piaţa de schimb valutar este piaţa pe care se schimbă devizele şi pe care se formează rata de schimb între moneda tării în cauză şi principalele devize;

Piaţa generică a inovaţiilor permite confruntarea între:

  • pe de o parte întreprinderile care, urmărind ameliorarea propriei eficacităţi, doresc să pună la punct o nouă tehnologie, să introducă progresul tehnic, să lanseze noi produse sau servicii, să experimenteze noi forme de producţie şi/sau de organizare;
  • pe de altă parte întreprinderile care au creat invenţiile, au experimentat deja tehnologia căutată şi urmăresc să vândă cât mai avantajos această tehnologie.

Dacă revenim la piaţa bunurilor, aceasta se defineşte prin următoarele elemente:

  • existenţa unui obiect comun al tranzacţiilor (un bun omogen, standardizat sau standardizabil, cu produse de substituţie specifice);
  • existenţa unui volum important al tranzacţiilor (se referă atât la valoarea schimburilor într-o perioadă dată cât şi la cantitatea care face obiectul schimbului);
  • definirea mijloacelor şi a instrumentelor folosite de operatori pentru a cădea de acord asupra schimbului. Unul dintre instrumentele de bază îl reprezintă preţul dar acesta este valabil în anumite condiţii (legate de calitate, locul şi termenul de livrare, cantitatea livrată, etc. condiţii care se stabilesc în momentul schimbului.