Bursa de valori este o instituţie importantă a pieţei de capital, exclusiv specifică economiei de piaţă, care concentrează în acelaşi spaţiu geografic şi economic cererea şi oferta de titluri mobiliare, negociate deschis, liber şi permanent, pe baza unor regulamente cunoscute.

New York`s Wall Street este considerată a fi punctul de referinţă a înfiintarii bursei de valori, însă adevarata fundatie o reprezintă prima bursă de valori ce a fost înfiinţată în 1790 în Philadephia. Imediat după, un grup de 24 de afaceristi newyorkezi au pus în aplicare deschiderea unei burse de valori în New York pe Wall Street unde se află şi în zilele noastre.

Wall Street este locul de unde totul a început, de asemenea locul unde a fost creată cea mai mare piaţă financiară din lume. Odata cu Wall Street s-a creat o noua industrie cu un limbaj şi terminologii proprii, bursa de valori devenind o parte integrantă a economiei mondiale.

În Europa, activitatea bursieră este dezvoltată, cu precadere în ţările puternic industrializate, unde pieţele de titluri de valoare sunt atractive şi oferă garanţii suplimentare de câştig.

Există burse de valori în aproape toate statele cu economie de piaţă, cu un grad mai mare sau mai mic de dezvoltare, dupa numărul titlurilor negociate şi importanţa agenţilor economici pe care îi reprezintă.

Bursele de valori reprezintă întotdeauna un barometru extreme de sensibil şi exact al stării de fapt în domeniul economic, social, geo- politic şi valutar.

Preţul la care se negociază un titlu de valoare reflectă fidel starea economico- financiară a societăţii.

De cele mai multe ori, datorită interdependenţelor într-o economie naţională, dar şi in mondoeconomie, modificarea cursului unui anumit titlu de valoare atrage după sine modificări în lanţ, cu repercursiuni asupra altor titluri. Este adevărat că, uneori bursa poate înregistra semnale false, fortuite sau dirijate, perturnând situaţia reală.

Crahul bursier reprezintă o scădere bruscă şi rapidă a acţiunilor care afectează o piaţă financiară sau mai multe.

Mecanismul clasic al crahului bursier este următorul: el se caracterizează la început printr-o creştere susţinută a cursurilor şi a ratelor dobânzii, generată de o activitate economică febrilă şi de suprasaturare a investiţiilor. Creşterea costurilor, care nu mai poate fi acoperită prin creşterea preţurilor, conduce la diminuarea rezultatelor financiare ale firmelor şi a perspectivelor de profit ale acestora. În aceste condiţii, retragerea de pe piaţă a operatorilor care presimt crahul şi anticipează o corectare a cursurilor determină comprimarea cererii de titluri şi genereaza panică, aceasta din urma amplificandu-se apoi singură, ca urmare a lipsei cumpărătorilor de titluri.

Nu există o definiţie economică precisă pentru un crah, dar, practic, această expresie se aplică în cazul unei scăderi a cursurilor cu mai puţin de 20% în câteva zile.

Considerate de unii specialişti drept „una dintre cele mai mari sfidări la adresa teoriei pieţelor eficiente”[1], crahurile bursiere au afectat dintotdeauna echilibrul economic al ţărilor şi au condus la declanşarea multor falimente industriale şi bancare, deoarece au avut ca efect contracţia volumului creditelor şi îngreunarea circulaţiei capitalurilor.

Un crah bursier reprezintă o cădere semnificativă a valorii totale a pieţei bursiere atribuită „spargerii” unei bule speculative.

Bulele speculative sunt considerate stări temporare ale pieţei rezultate în urma unor cereri excesive pe piaţă concomitent cu o creştere nefondată a nivelului preţurilor din piaţă.

Intuind un trend crescător al preţurilor, investitorii creează o presiune masivă de cumpărare cu scopul de a participa la profitabilitatea pieţei. De regulă aceste bule sunt urmate de vânzări şi mai rapide în momentul în care preţurile încep să decadă.

             În general o bulă speculativă se dezvoltă încet, îndreptându-se gradual către punctul culminant de-a lungul unei perioade de câţiva ani. După ce bula speculativă a atins punctul culminant preţurile încep să scadă iar investitorii cuprinşi de panică exercită presiuni masive de vânzare ceea ce duce la o cădere şi mai accelerată a preţurilor din piaţă.

În ceea ce priveşte bursele de valori analiştii financiari consideră că bursa se află într-o bulă în momentul în care cursurile bursiere afectează economia mai mult decât economia afectează cursurile bursiere. Aceasta poate fi considerată o caracteristică comună a tuturor bulelor din istorie.

           Bulele speculative reprezintă un tip de fenomen investiţional care demonstrează fragilitatea psihologiei investitorilor. Investitorii îşi pun speranţe aşa de mari în cursurile bursiere încât acestea depaşesc orice reflecţie raţională a valorii reale a valorilor mobiliare respective. De vreme ce bulele nu au nici un fel de substanţă, la un moment dat acestea se „sparg” iar banii investiţi în aceste acţiuni se disipă în vânt.

Se creează astfel situaţia în care investitorii încearcă să părăsească piaţa, suportând în acelaşi timp pierderi masive. În încercarea de a evita pierderi şi mai mari investitorii încearcă să transmită valorile mobiliare către ceilalţi investitori. Această panică ce cuprinde investitorii contribuie la decăderea bursei care în final se prăbuşeşte şi îi afectează pe toţi.

De regulă crahurile bursiere au fost urmate de depresiune economică.

Bursa reacţionează atât la stările de criză dintr-o economie cât şi la creşterea economică înregistrată de ţara în cauză. Uneori tendinţele de evoluţie a activităţii bursiere pot anticipa o situaţie de criză. Alteori, activitatea desfăşurată pe o bursă de valori reacţionează în momentul declanşătii crizei, iar în alte cazuri se ajustează la situaţiile de criză după ce acestea s-au declanşat.

De obicei, atunci când piaţa bursieră reacţionează la primele semne de criză, înseamnă că semnalele de alarmă privind declanşarea crizei au fost trase demult şi, tot de obicei, au fost ascultate doar de cei care nu se lasă prinşi de mirajul boom- urilor bursiere şi economice.

Dar nu orice scădere a activităţii unei burse de valori poate fi interpretată sau percepută ca un semnal al apariţiei unei crize. Dacă aceasta scădere nu este combinată şi cu alţi factori, cum ar fi: inflaţia, scăderea producţiei, reglementări proaste în domeniul economic, etc., atunci ea reprezintă doar o simplă corecţie aplicată unor preţuri prea mari.

Este important să se facă distincţia dintre un crah şi o corecţie bursieră. Corecţia bursieră poate fi considerată calea prin care piaţa domoleşte investitorii prea entuziaşti. Ca o regulă generală o corecţie bursieră nu ar trebui să depaşească  o pierdere mai mare de 20% din valoarea pieţei. O corecţie nu ar trebui să fie considerată ca atare până în momentul în care căderea abruptă a cursurilor se opreşte într-o perioadă de timp rezonabilă.

 Mai trebuie menţionat faptul că activitatea oricărei burse de valori este extrem de sensibilă la zvonuri de orice fel şi la starea de spirit ori la comportamentul mimetic al investitorilor individuali.

 

 

 

 

[1] Ioan POPA - Bursa, vol I, Colecţia « Bursa », Ed. Adevărul, Bucureşti, 1993