Reprezintă un titlu negociabil care conferă deţinătorului un drept de creanţă asupra emitentului. Astfel, investitorul prin achiziţionarea acestor instrumente financiare devine creditar al emitentului.

Obligaţiunile, fiind un titlu de creanţă, conferă deţinătorului următoarele drepturi:

  • dreptul de a i se rambursa suma pe care a împrumutat-o emitentului;
  • dreptul de a primi dobânda cuvenită împrumutului respectiv, precizată prin prospectul de emisiune;
  • în cazul lichidării emitentului obligatarii au dreptul de a participa la repartizarea patrimoniului înaintea acţionarilor;
  • dreptul de a constitui o Adunare Generală a Obligatarilor, care însă nu se poate implica în procesul de adoptare a deciziilor cu privire la gestiunea economico-financiară a emitentului. Aceast organism poate doar să vegheze la respectarea drepturilor deţinătorilor de obligaţiuni.

 

Tipologia obligaţiunilor

 

După forma de prezentare, obligaţiunile, ca şi acţiunile pot fi:

  • materializate
  • dematerializate

 

Din punct de vedere al modului de identificare a proprietarului, obligaţiunile pot fi:

  • nominative
  • la purtător

 

Din punct de vedere al modului de rambursare şi de plată a dobânzii, obligaţiunile pot fi:

  • cu rambursare dintr-o dată la scadenţă sau cu rambursare la final - presupun plata anuală a dobânzii şi rambursarea integrală a împrumutului la scadenţă;
  • cu cupon unic – presupun plata dobânzii capitalizate şi a împrumutului la scadenţă;
  • cu rate anuale constante – presupun rambursarea împrumutului prin sume anuale constante.

Rata de rambursare reprezintă practic „amortizarea” împrumutului sau suma de bani pe care emitentul o restituie investitorului (deţinătorului de obligaţiuni) anual pentru stingerea împrumutului respectiv;

  • cu anuităţi constante – presupun plata către investitor a unei sume anuale constante reprezentând dobănda şi rambursarea anuală a împrumutului.

 

Din punct de vedere al riscului pe care îl generează, obligaţiunile pot fi:

  • garantate;
  • negarantate.

Obligaţiunile garantate sunt emise de societăţi care nu au o situaţie economico-financiară foarte bună şi/sau nu sunt cunoscute în piaţă. Ca urmare, pentru a atrage investitorii aceste companii sunt nevoite să garanteze împrumutul. De regulă, garantarea se face cu activele finanţate prin împrumutul respectiv sau cu alte active ale emitentului. Deţinătorii de obligaţiuni primesc gaj de rangul întâi asupra bunurilor respective. În cazul în care emitentul nu rambursează împrumutul şi/sau nu plăteşte dobânzile potrivit prevederilor din prospectul de emisiune obligatarii execută gajul respectiv. De aceea acest tip de obligaţiuni sunt considerate cu risc minim. Practic riscul deţinătorilor de obligaţiuni este dat de întârzierea recuperării banilor până la vânzarea bunurilor gajate sau de pierderile datorate vânzării sub preţul pieţei a activelor respective. Pentru acoperirea ultimului tip de risc precizat anterior, uneori se garantează cu active a căror valoare depăşete valoarea împrumutului.

Obligaţiunilenegarantate au un grad de risc mai ridicat. Acestea de regulă sunt emise de societăţi cu o situaţie economico-financiară bună şi cu un bun renume în piaţă, care se bucură de încrederea investitorilor.

În funcţie de emitent, obligaţiunile pot fi:

  • obligaţiuni corporative;
  • obligaţiuni municipale;
  • obligaţiuni de stat.

Obligaţiunile corporativesunt emise de societăţi comerciale. Acestea au un grad ridicat de risc dacă nu sunt garantate. Riscul se reduce substanţial dacă acestea sunt garantate. Pentru emitenţi reprezintă o formă avantajoasă de finanţare. Din păcate în Romănia încă sunt puţin utilizate.

Obligaţiunile municipale sunt emise de organeale administraţiei publice locale (comune, oraşe, municipii etc.). Acestea reprezintă o sursă ieftină de finanţare. În anumite ţări au un regim fiscal preferenţial (sunt scutite de la impozitare veniturile generate de obligaţiunile respective) crescând astfel gradul de atractivitate pentru investitori. Obligaţiunile municipale pot fi:

  • generale;
  • cu venit.

Obligaţiunile generale sunt garantate de veniturile municipalităţii. Acestea au risc minim deoarece în cazul nerambursării împrumutului, creditorul poate face apel la colectarea de impozite şi taxe sau alocarea de fonduri pe cale legislativă.

Obligaţiunile cu venit sunt rambursate dintr-o sursă de venit specificată prin prospectul de emisiune.

Principalele surse de rambursare a obligaţiunilor municipale sunt:

  • taxele şi impozitele generale;
  • taxe şi impozite speciale;
  • profiturile viitoare opţinute din investiţia finanţată cu banii din împrumutul obligatar;
  • veniturile din chirii, caracteristice împrumuturilor realizate pentru construcţia de locuinţe, spaţii comerciale, parcuri industriale etc.

Obligaţiunile de stat sunt emise de organele administraţiei publice centrale pe termene lungi de circa 10-25 ani. De regulă se emit pentru finanţarea unor investiţii importante pe care le realizează statul (hidrocentrale, centrale atomice, autostrăzi etc.). Acestea au cel mai redus grad de risc deoarece beneficiază de garanţia statului.

 

TIPURI SPECIALE DE OBLIGAŢIUNI

           

Pe plan internaţional, pe lângă obligaţiunile clasice au apărut şi alte tipuri de obligaţiuni care prezintă o serie de trăsături caracteristice. Dintre acestea putem aminti:

  • obligaţiuni cu bonuri de subscriere – au ataşat un titlu financiar care permite deţinătorului să achiziţioneze la un anumit preţ prestabilit acţiuni comune ale emitentului respectiv;
  • obligaţiuni de participaţie – pe lângă faptul că oferă o anumită dobândă da posibilitatea deţinătrului să participe la distribuirea profitului înregistrat de emitentul respectiv. Având în vedere această caracteristică de regulă dobânda aferentă obligaţiunilor respective este mai mică decât dobânda pieţei. Ca urmare, pentru societatea emitentă finanţarea prin intermediul unor astfel de obligaţiuni prezintă o serie de avantaje; principalul avantaj este dat de reducerea costurilor de finanţare. Acest tip de obligaţiune combină caracteristicile unei emisiuni de obligaţiuni (împrumut) cu cele ale unei emisiuni de acţiuni eliminând principalul dezavantaj al emisiunii de acţiuni legat de pierderea controlului asupra companiei. Preia avantajul specific emisiunii de acţiuni legat de costuri de finanţare reduse. Ca urmare plăţile suplimentare faţă de dobânda stabilită prin prospectul de emisiune se realizează de către deţinătorii obligaţiunii respective doar dacă societatea înregistrează profit;
  • obligaţiunile convertibile – dau posibilitatea deţinătorului să le schimbe (convertească) în acţiuni comune ale emitentului respectiv la o anumită rată de conversie precizată prin prospectul de emisiune. De regulă aceste obligaţiuni au o rată a dobânzii variabilă până la expirarea termenului de conversie. Aceast în general se află sub dobânda pieţei deoarece investitorul are posibilitatea să schimbe acea obligaţiune cu acţiuni comune. După expirarea perioadei de conversie de regulă dobânda se plasează peste dobânda medie a pieţei.
  • obligaţiunile indexabile – permit realizarea indexării dobânzilor, a valorii de rambursare sau a ambelor variabile, în funcţie de precizările din prospectul de emisiune;
  • obligaţiunile cu cupon reinvestibil (OSCAR) – permit investitorului ca din dobânda cuvenită pentru obligaţiunile deţinute la emitentul respectiv să achiziţioneze obligaţiuni de acelaşi tip emise de emitentul respectiv.

 

Statul pe lângă obligaţiuni poate să mai emită bilete de trezorerie şi bonuri de tezaur.

Biletele de trezorerie – sunt emise pe termen scurt (mai puţin de 1 an) pentru finanţarea îmrumuturilor pe termen scurt. Acestea sunt emise la intervale regulate şi nu sunt purtătoare de dobânzi, câştigul investitorului fiind dat de diferenţa între valoarea de rambursare şi valoarea de achiziţie. Vânzarea lor se face numai către investitorii instituţionali, care participă la licitaţiile organizate de trezoreria statului. De regulă se foloseşte procedeul „licitaţiei olandeze”. Acesta presupune pornirea licitaţiei de la o valoare mare şi preţul coboară până ce întraga ofertă este subscrisă.

Bonurile de tezaur – sunt emise pe perioade cuprinse între 1 şi 10 ani şi urmăresc finanţarea unor deficite ale bugetului de stat. Aceatea pot fi achiziţionate atât de investitori instituţionali cât şi de investitori individuali.