Momentul esential al tranzactiei bursiere este incheierea contractului, adica executarea ordinelor transmise de clienti catre societatile de bursa. In practica internationala exista mai multe modalitati concrete de tranzactionare, dar acestea pot fi incadrate in cateva modele de baza, definite in functie de natura pietei bursiere, precum si modul de functionare a acesteia.

            Dupa natura lor pietele bursiere se impart in doua mari categorii:

            - piete de auctiune

            - piete de negocieri.

            Bursele de valori sunt, in forma lor pura, piete de auctiune, functia de concentrare a ordinelor de vanzare/ cumparare si de asigurare a lichiditatii pietei revenind agentilor de bursa care actioneaza ca intermediari de titluri (brokeri); de aceea, bursa se mai numeste si piata de intermediere (agency market).

            Pietele interdealeri (OTC) sunt prin definitie piete de negocieri, unde confruntarea cererii cu oferta si asigurarea lichiditatii se realizeaza prin concurenta unui mare numar de comercianti de titluri (dealeri), care “tin piata” (market makers); de aceea aceste piete se mai numesc si piete de dealeri. Un exemplu il constituie sistemul NASDAQ din SUA.

            In raport cu aceste doua situatii, bursele de valori din diferite tari prezinta de regula combinatii specifice intre modelul pietelor de auctiune si cel al pietelor de negocieri, intre activitatile de intermediere de titluri si cele de comert cu titluri.

            Dupa modul de functionare si organizare a pietelor bursiere, pot fi deosebite trei sisteme de tranzactii:

            Pietele bursiere intermitente (call markets) reprezinta sistemul de tranzactii tipic pentru o piata de auctiuni. In prezent el este utilizat cu precadere la bursele de mai mica anvergura si cu o orientare relativ conservatoare, cum sunt cele din Austria, Belgia sau Israel; a fost utilizat si la bursa din Paris, pana la noile reglementari din 1988.

            In esenta, o piata intermitenta opereaza cu oferte simultane de vanzare/cupmarare, ordinele fiind concentrate si executate in acelasi timp: momentul cand titlul care face obiectul tranzactiei este “chemat” (de aici denumirea de call ), adica anuntat spre licitare. Negocierea tilurilor se realizeaza de regula prin licitatie deschisa ( open outcry): piata este strigata si agentii de bursa contacteaza direct, pe cale verbala. In cazul unor burse se utilizeaza insa si procedura contractarii prin licitatie inchisa, in scris (written auction).

            Functia de colectare a ordinelor si de prezentare a lor centralizata pe piata, ca si efectuarea negocierilor propriu- zise si incheierea contractelor de bursa sunt in sarcina agentilor de bursa. Acestia centralizeaza in carnetele de ordine (order books) toate ordinele primite, dar nu se fac cunoscute celorlalti participanti la negocierea din bursa decat in momentul in care piata a fost “chemata”.

            Negocierea dintre brokeri se desfasoara sub coordonarea unui functionar al bursei (seful de licitatii) a carui sarcina este sa vegheze la stabilitatea unui pret reprezentativ, pret care asigura echilibrul in momentul respectiv, intre cererea si oferta care se prezinta pe piata. In practica, se urmareste determinarea acelui pret care maximizeaza volumul tranzactiilor. In acest scop, conducatorul licitatiei face propuneri de pret, in urma carora agentii de bursa isi fac cunoscute ofertele de vanzare/cumparare; in cazul in care strigarile de cumparare depasesc ca volum pe cele de vanzare, pretul este majorat, in cazul opus, redus, pana se ajunge la un curs care echilibreaza piata. Deci pe pietele call, se formeaza la fiecare strigare un pret unic, numit cursul oficial al bursei si toate tranzactiile se incheie la pretul respectiv.

            Pentru fiecare titlu contractatea se face intr-un interval de timp limitat dupa strigare, apoi se trece la strigarea altui titlu, urmata de contractari etc.; dupa epuizarea titlurilor cotate, se poate relua strigarea la acele valori pentru care, intre timp, au fost colectate noi oferte de vanzare/ cumparare. Ca atare, piata functioneaza in pasi succesivi si nu in mod continuu (de aici denumirea de piata intermitenta). Avantajul acestui sistem este ca asigura “fixarea” unui curs de echilibru al pietei.

            Pietele bursiere continue sunt tipice pentru pietele de negocieri, dar mecanismul lor se regaseste si in cazul burselor de valori. Caracteristica definitorie a acestor piete este faptul ca ordinele de vanzare/ cumparare de titluri pot fi plasate tot timpul cat piata este in functiune, iar contractarea are loc pe o baza continua.

            In cazul pietelor de auctiuni cu functionare continua, colectarea ordinelor in bursa se face, in principiu, prin societati de bursa, iar volumul mare al pietei, raspandirea titlurilor in masa de investitori, ca si activitatea unor societati financiare puternice asigura atat lichiditatea, cat si continuitatea pietei.

            O alta caracteristica a pietelor continue este faptul ca tranzactiile nu se incheie la un curs unic, ci la preturi care se modifica in tot timpul sedintei de bursa in raport cu cererea si oferta de titluri ce se manifesta in fiecare moment. In acest caz, bursa de valori nu va publica un curs oficial, ci de regula mai multe cursuri: cel de deschidere, cursul maxim, cursul minim si cursul de inchidere.

            Pietele bursiere mixte sunt sisteme de tranzactii in care se utilizeaza, concomitent sau succesiv, procedura intermitenta si, respectiv, continua.

            Astfel, pe anumite piete intermitente, dupa ce tranzactiile call s-au incheiat, se permite contractarea in sistemul continuu pentru titlurile cu dever mare; este cazul Bursei de la Viena. In alta situatie, in sistemul call se permite oricand reactivarea unui titlu (stigarea din nou ), dupa ce negocierile la “chemarea” oficiala au fost incheiate (Geneva).

 

            Indiferent de natura tranzactiei si de sistemul tranzactional, realizarea efectiva a unei operatiuni bursiere presupune urmatoarele etape:

            - initierea tranzactiei, prin stabilirea legaturii intre client si societatea de bursa si transmiterea de catre primul a ordinului de vanzare/cumparare;

            - perfectarea tranzactiei, respectiv negocierea si incheierea contractului de catre agentii de bursa;

            - executarea contractului, adica indeplinirea obligatiilor si obtinerea drepturilor rezultate din tranzactie.